Implementarea sistemului “Bologna”, care prevede trei ani de facultate, urmaţi de doi ani de master pentru definitivarea studiilor, a adus de-a lungul timpului atât păreri pro, cât şi păreri contra.

Debreczeni János

Debreczeni János, membru al Corpului Experţilor Contabili şi Contabili Autorizaţi (CECCAR) Covasna, şi-a exprimat opinia referitoare la acest subiect.

Acesta susţine că sistemul Bologna ne-a afectat, şi nu în sens pozitiv, deoarece astăzi nu mai există nicio diferenţă între studenţii care au urmat trei ani de facultate şi cei care au mai urmat încă doi de masterat: „Orice stat care îşi doreşte să se dezvolte trebuie să se dezvolte în resurse umane, deci „din creier”.  Noi dorim să ne extindem, să ne dezvoltăm, dar avem cu cine? Nu ştiu cum s-a realizat evaluarea absolvenţilor de studii superioare, dar practic nu se simte  nicio diferenţiere între cei care termină trei  ani şi cei care mai fac încă doi de masterat. Cel puţin şi la noi la CECCAR,  poate să vină la examenul de experţi şi cel care a terminat 3 ani şi cel care a terminat 5 ani, deci nu mai este diferenţă”, a spus  Debreczeni János.

Totodată, acesta a afirmat că România a ajuns să deţină recordul “fabricilor de diplome” fără valoare, oferind chiar un exemplu în acest sens: „Cu ani în urmă, la o firmă din Sfântu Gheorghe s-a ţinut un concurs pentru un post de contabil pentru aşa-zisa contabilitate primară. Erau 15 candidaţi,  majoritatea absolvenţi ai facultăţilor de economie. Nu mică i-a fost mirarea patronului care, întrebându-i ce este dividendul a constatat că niciun “economist” cu diplomă nu a putut să răspundă la această întrebare foarte simplă. Deci, nu văd o dezvoltare… dacă nu se pune la punct sistemul de învăţământ de la ciclul primar până la facultate, această dezvoltare lasă de dorit. Putem să venim cu sloganuri, dar nu există o bază”.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail