România deține pentru prima dată președinția Comisiei pentru agricultură și mediu a Ligii Europene pentru Cooperare Economică (ELEC), organism neguvernamental precursor al formării Uniunii Europene, a declarat, marți, pentru AGERPRES, Valeriu Steriu, președintele acestei comisii din cadrul ELEC.

„România conduce din 2014 Comisia pentru agricultură a Ligii Europene pentru Cooperare Economică (ELEC), comisie care a fost mult mai puțin activă după 2005, însă, între timp, acestei comisii i s-a adăugat și mediul. Este un mandat fără o durată limitată, dar care depinde foarte mult de activitățile care vor fi depuse în perioada următoare. Pentru România, este o onoare de a ocupa această poziție, dar și o responsabilitate foarte mare. Dorința noastră este să debutăm cu dreptul și în anii care urmează să avem un rol foarte important. În trecut, doar țări precum Austria și Franța au deținut președinția acestei comisii și iată că acum, pentru prima dată, este și o țară din estul Europei. ELEC este un organism neguvernamental cu o vârstă foarte mare, fiind precursorul mișcării și al formării Uniunii Europene”, a spus Steriu.

Acesta a precizat că, în acest an, vor fi organizate, cel mai probabil, două reuniuni ale acestei comisii, unde membrii ELEC vor veni cu anumite propuneri ce vor putea fi înaintate organismelor decidente al Uniunii Europene.

„ELEC este foarte activ în special în zona bancară, unde există un consiliu monetar foarte influent în politicile financiare europene. Din ceea ce înseamnă Consiliul Bancar au fost foarte multe propuneri de succes care au influențat politicile, inclusiv adoptarea euro din anii trecuți. Sunt oameni cu o experiență fantastică, care au trecut prin diferite instituții europene și mondiale, cum este președintele ELEC, baronul Bernard Snoy, care a lucrat ca director pentru Banca Mondială, dar și în cabinetul ministrului de finanțe din Belgia, și provine dintr-o familie care a înființat această organizație neguvernamentală în anii ’40”, a explicat Steriu.

Printre obiectivele României în cadrul acestei comisii se numără și tema dezbătută marți la BNR privind agricultura și protecția mediului în Europa Centrală și de Est, un altul vizând dezbaterile pe pilonul semnificativ de înverzire inclus în noua Politică Agricolă Comună, care nu este suficient cunoscut.

„Dorim să avem discuții și pe problema neonicotinoidelor, pentru că interesul României și al țărilor din zonă este de a continua pe acest demers în agricultură. Pe urmă, se dorește echilibrarea plăților între țări, convergența sumelor care se oferă. Ne dorim să avem aceste discuții în viitoarele reuniuni pentru că avem influență în zona financiară, dar și să îmbunătățim comunicarea cu fermierii”, a adăugat șeful Comisiei pentru agricultură și mediu din cadrul ELEC.

Potrivit sursei citate, ELEC numără în jur de 22 de membri din țările UE, dar și din alte state care nu sunt membre, precum Armenia sau cele din fosta Iugoslavie, fiind foarte activ pe zona bancară.

Liga Europeană pentru Cooperare Economică a organizat,ieri, cu sprijinul Băncii Naționale a României, conferința „Agricultură și protecția mediului în Europa Centrală și de Est — Contribuția lor la creșterea economică și dezvoltarea pieței muncii’.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail