Dragi cetăţeni români, trăiţi frumos, mâncaţi sănătos, faceţi sport, faceţi plimbări în natură, îmbrăţişaţi copacii pentru a primi noi energii, rugaţi-vă Divinităţii, întăriţi-vă organismul cu remedii naturale, cu optimism şi speranţă, faceţi orice, numai să nu vă îmbolnăviţi, ca să nu ajungeţi prin spitalele din România…
După ce mulţi dintre medicii bine pregătiţi de către statul român au plecat să-i slujească pe alţii mai cu bani din ţările occidentale, în timp ce România duce lipsă de cadre medicale, acum, după tragedia de la Clubul „Colectiv”, a explodat o altă „bombă”, cum le place crainicilor de la TV să ne anunţe la Buletinul de ştiri, „bomba bacteriologică”. De altfel şi înainte de grozăvia de la Colectiv au existat numeroase reclamaţii despre faptul că starea unor pacienţi s-a deteriorat brusc după operaţii suferite în spitale, şi ca urmare în loc să se refacă, au decedat. Însă abia acum iese la iveală crudul adevăr: cel puţin jumătate din spitalele din România sunt prin ele însele focare de infecţie din cauza condiţiilor insalubre în care personalul medical, atât cât îl avem, îşi desfăşoară activitatea. Mulţi dintre medicii noştri părăsesc sistemul nu doar alungaţi de salariile prea mici, ci şi din cauza condiţiilor existente în mediul sanitar menit a vindeca, nu a ucide.
În urma celor semnalate în ultima vreme şi după efectuarea unor anchete de tot felul, acum toţi se întreabă ce-i de făcut. Unii au propus dărâmarea spitalelor şi construirea unor spitale noi care să se ridice la nivelul calitativ al celor din Occident, alţii sunt adepţii renovărilor, numai că pe aici se ştie cum se fac renovările. Totuşi e bine să ne reamintim că după Revoluţia din ’89 cele mai frumoase şi mai multe construcţii au fost sediile băncilor şi bisericile, lucru foarte necesar, nimic de zis, însă trupul trebuie vindecat în egală măsură cu spiritul, astfel că acum ar trebui să vină şi rândul spitalelor. Dar înainte de a le dărâma pe cele vechi pentru a construi altele noi şi mai moderne, ar trebui demolat modul de a gândi al oamenilor, al celor care decid soarta noastră, al personalului sanitar care tratează pacienţi, şi nu în ultimul rând al pacienţilor, căci mulţi dintre ei au un comportament necivilizat atât faţă de medici, cât şi faţă de cei din jurul lor. Nu de puţine ori am văzut imagini televizate cu scene incredibile, în care grupuri de scandalagii pătrund în spitale, ameninţă medicii, sperie pacienţii şi se ceartă ca la uşa cortului cu toată lumea, şi să nu mai vorbim despre beţivi, care devin un adevărat pericol public când sunt aduşi la spital. Şi mai există încă multe aspecte care lasă de dorit în conduita oamenilor, în primul rând lipsa de educaţie a unora dintre ei, necurăţenia, imoralitatea şi lipsa de informaţie corectă, care-i fac să apeleze la medici doar când este prea târziu, ca apoi familiile lor să-i culpabilizeze tot pe aceştia dacă bolnavul adus la spital în al doisprezecelea ceas moare.
. .
Vedem, aşadar, că întregul sistem este bolnav: cel statal, pentru că este prea corupt sau prost organizat; cel sanitar, pentru că este văduvit de cele necesare şi pe deasupra se mai practică şi „peşkeşul” turcesc; cel educativ, îmbolnăvit şi el de atâtea reforme neterminate şi schimbări de miniştri; şi toate celelalte sisteme sociale care constituie factori colaboratori şi care contribuie la bunul sau la prostul mers al stării de lucruri într-o ţară. Incendiile se ţin lanţ, mai ales în vreme de iarnă, accidentele pe şosele produc atâţia morţi şi răniţi pe tot cuprinsul ţării, încât ai senzaţia că suntem în stare de război, dar acesta este de fapt un război cu noi înşine, iar când suferinzii sunt transportaţi cu ambulanţele la spitale pentru a fi operaţi, de prin ziduri, de pe pereţi, din tavane, din grupurile sanitare, din saloanele prea aglomerate ies acei duşmani mici şi invizibili care ucid pe tăcute, adică armata de bacterii, care nu este combătută, tocmai pentru că „nu se vede” sau chiar uneori este voit „ascunsă, să nu se vadă”, de teama eventualelor controale. Şi uite-aşa mizeria înaintează cu paşi rapizi şi cuprinde România.
Şi totuşi unde sunt vinovaţii, adică „controlorii”? Ei bine, precum bacteriile, ei intră în ziduri, dar pe uşi capitonate şi stau în fotolii directoriale, încât n-au cum să vadă realitatea crudă depe teren, iar când în cele din urmă sunt nevoiţi s-o facă, o fac „de ochii lumii” sau la repezeală, căci afară limuzina cu şofer la scară îi aşteaptă să-i ducă înapoi la căldura plăcută şi primitoare din biroul lor somptuos, altfel nu-ţi explici de ce realitatea nu-şi schimbă faţa. De aceea, singura soluţie adevărată la acest „perpetuum mobile birocratic” este ori asanarea sistemului ori primenirea lui. Până când lucrurile nu se vor schimba în bine în toate spitalele şi clinicile din România, dragi concetăţeni, vă dăm acelaşi sfat prietenesc: „Să nu vă îmbolnăviţi!” Am fi însă nedrepţi, dacă înainte de a încheia acest articol n-am aduce un sincer omagiu celor care lucrând în sistemul sanitar românesc, aşa cum este el, cu întreaga lor dăruire luptă pentru salvarea vieţilor oamenilor şi pentru alinarea suferinţelor pacienţilor pe care-i tratează cu toată responsabilitatea misiunii căreia i s-au dedicat. Cinste lor!
Mihai Trifoi
