La Liceul „Korosi Csoma Sandor”, din Covasna elevul Robert Juşcă şi-a expus lucrările personale de grafică, făcând astfel un primul pas pe drumul afirmării. În cadrul activităţilor cuprinse sub egida „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, conducerea liceului i-a creat cadrul propice pentru a-şi pune în valoare talentul, pasiunea, dar şi pentru a oferi, prin el, un model pentru mai tinerii săi colegi. Promovarea talentelor, ca mod de viaţă şi afirmare este singura cale spre stabilitate, având în vedere că adolescentul de astăzi este nevoit să răzbată prin noianul de ispite facile, pe care adesea nu ştie să le selecteze, să le prelucreze, să le înţeleagă.
Robert este elev în clasa a XII-a şi, cu toate că examenul maturităţii bate la uşă, el sfidează timpul, exprimându-se pe sine în n+1 variante. Frământările interioare, specifice vârstei se suprapun expresiei novatoare a artistului, fiindu-mi astfel cu neputinţă să-l etichetez pe Robert. Dar în contextul actual, cine mai are nevoie de delimitări conceptuale, de graniţe şi bariere?
Robert ne propune un itinerar al invocărilor şi trăirilor personale, înregistrând bizare şi miraculoase ipostazieri ale sale. Am văzut peste 40 de lucrări, realizate în ultimii doi ani, cu o tematică variată, ce trădează stări, emoţii, trăiri adolescentine, dar şi o nevoie de identitate. „Îmi găsesc modele în natură, dar şi printre oameni. Spiritul naturii mă fascinează, cred că doar natura poare aduce echilibru. Este o stare pe care o caut; uneori sunt bulversat, agitat, încep un tablou doar pentru a mă exprima; nu ştiu ce vreau să „spun”, nu ştiu ce va ieşi. Într-un fel, prin grafică mă autodescopăr”.
Ştiam că Robert este un artist; l-am admirat în rolul principal din piesa „Romeo şi Julieta la Mizil”, de George Ranetti, l-am admirat dansând extraordinar, aşa că nu m-am mirat atunci când am auzit de o expoziţie de grafică. Este curat şi pur, transmite o energie pozitivă extraordinară; m-am lăsat captivată de imaginaţia lui debordantă, i-am ascultat povestea din spatele fiecărui tablou. Un liant inedit am descifrat în tablourile lui: oameni, în diverse ipostaze, care privesc – în zare, în spate, într-un zid – şi l-am întrebat: „Ce caută personajele tablourilor tale?”. „Privesc unde nu trebuie, mi-a răspuns. Omul nu vede partea care trebuie. De multe ori trec nepăsători prin viaţă, căutând în depărtări CEVA, omiţând aproapele.” Este o invitaţie originală la introspecţie, Robert promovează o nouă mentalitate faţă de noi înşine şi faţă de cei de lângă noi.
Tabloul care mi-a atras atenţia prin expresivitatea artistică este un portret al bunicului său, plecat dintre noi. Chiar dacă imaginea bătrânului – cu o privire atât de adâncă şi senină – din prim plan acapara privirile prin şoimul pe care îl ţinea în mâini, în planul secundar, acest bătrân ducea în spate toată zbaterea acestui neam, toată esenţa unei vieţi, pe care nepotul i-a surprins-o atât de clar şi concis în privire. În trepte arhitectural dimensionate sunt redate aşezăminte umane, armonizate într-un cadru natural de basm. A-i crede, că spiritul bunicului şi-a găsit locul tocmai în mâinile de artist ale lui Robert… Altfel cum ar fi posibil ca acest tânăr de 18 ani să surprindă atât de perfect esenţa vieţii: două palme îngemănate ca pentru rugăciune, ca pentru mulţumire, ca pentru ocrotire, în căuşul lor…
Un spirit neobosit, mereu în căutarea unor noi soluţii şi drumuri artistice, ce refuză cantonarea într-o anume maniera sau tip de expresie, Robert Juşcă este un nume de care, cu siguranţă, vom mai auzi. Dar cum în artă, unităţile de măsură nu există sau dacă există, atunci ele vin din zona spirituală şi atunci nu pot fi decât subiective, vă invit, cu drag să-l descoperiţi pe Robert Juşcă.
Dana Şerban
