Note de călătorie
Rhodos, între grandoarea trecutului şi farmecul prezentului (4)
Studiind realitatea la faţa locului am concluzionat că există mai multe categorii – cel puţin patru – de vizitatori ce ajung în Rhodos. M–am numărat cu entuziasm printre ei. Numai că stând într–o seară în balconul hotelului unde am petrecut sejurul şi privind pierdut marea, m–am întrebat brusc: „Oare din care grup fac parte?”
Diverse categorii de turişti
Foto 1. Portul Rhodos
În primul sortiment intră cei îndrăgostiţi de mare, soare, plajă şi…taverne, unde nopţile au loc petreceri colective cu sirtaki şi farfurii sparte la final. Dacă aţi văzut filmul „Zorba grecul”, ştiţi la ce mă refer. Românii, în marea lor majoritate, se înscriu în această grupare.
Mai multe cupluri mi-au povestit de ce vin de ani buni aici în vacanţă, asigurându-mă că au testat şi alte locaţii.
– Ştiţi de ce ne place aşa de mult în Rhodos?, m-a întrebat într-o după-amiază Eugen, capul unei tinere familii din Iaşi, pe când transpiram amândoi abundent la saună.
– Chiar sunt curios, întrucât se găsesc atâtea alte insule atractive în Grecia, l-am chestionat (aparent) naiv, deşi intuiam răspunsul.
– Fiindcă e frumos! Apoi, deoarece ne-am făcut prieteni buni. Mă refer la familia managerului complexului, care ne-a vizitat acasă la noi, în România. Locul acesta ne place fiind pitoresc, având clima favorabilă, iar istoria ne întâmpină la tot pasul… Mai doriţi argumente?
– Ajung. Mi se par rezonabile. Dacă-mi faci cunoştinţă cu boss-ul şi îmi va fi pe plac, cu siguranţă voi deveni şi eu un fan al locului…
…Trecând la a doua categorie de turişti ce frecventează insula, aş spune că ei sunt pasagerii supernavelor oceanice şi maritime ce poposesc în Rhodos Town. Majoritatea o reprezintă europenii, însă vin oaspeţi şi din SUA, Canada sau din China şi Japonia. Aceştia preferă croazierele de lux ce se derulează după un anumit tipic: navighează pe timpul nopţii şi ajung dimineaţa în porturi vestite, mai ales la Marea Mediterană. Dar voiajează şi în zona Ţărilor Nordice, Coasta Dalmată etc.
Cam toate circuitele mari includ şi Rhodosul, adică „Insula Trandafirilor şi a Soarelui”. Am văzut aproape zilnic sosind asemenea vase albe ca nişte lebede dodoloaţe, ce acostează în zori. Printre ele s-a aflat şi eleganta „Queen Elizabeth”.
Cum decurge un „schedule” obişnuit? În jurul orei 9.00, după micul dejun, sunt lăsate scările la ţărm. Şi imediat apare pe cheu o uriaşă hoardă guralivă, echipată fistichiu. Este o masă compactă de câteva sute chiar şi mii de turişti, struniţi cu greu de ghizi poligloţi şi energici. Fiecare călăuză are în mână un baston, o tijă, un băţ, mă rog, ceva înalt, vizibil de la distanţă. În vârf atârnă un mic drapel – fiecare de altă culoare – un preţios reper în aglomeraţia de nedescris pentru grupul din spate. Numai că mereu există persoane distrate, neatente, gata oricând să rămână în urmă la o poză în plus sau la admirat nu-ştiu-ce, răzleţindu-se de „turmă”. Şi brusc apar complicaţii.
„Vă rog să rămâneţi pe loc, eu mă întorc să caut turistul rătăcit”, zice supărat ghiduşul. Iar ceilalţi mormăie nemulţumiţi. Aşa-i excursia în grup, apar mereu asemenea nemulţumiri; unii întârzie la program, alţii vor pauze dese pentru fumat, sunt mulţi căscaţi, leneşi la mers. Apoi majoritatea vrea shopping, nu muzee…
…În uriaşa parcare aşteaptă duduind zeci de autocare, gata să-i preia pe „invadatorii” coborâţi de pe vas, ducându-i la cele mai interesante obiective de pe insulă. Şi dăi şi umblă, ascultă explicaţii, fă poze.
Obosiţi, năduşiţi, însetaţi, mulţi turişti de abia aşteaptă masa de prânz. Care se lungeşte de fiecare dată peste limita timpului alocat, dându-se peste cap programul rămas. Spre disperarea şefilor de grup. Se face de fiecare dată o pauză „à la longue”. E răcoare şi bine la restaurantele de lux alese din vreme, pentru ca onoranta clientelă să se delecteze cu preparatele locale.
Într-o zi m-am nimerit lângă un grup de canadieni ce erau la cafea şi coniacul „Metaxa” de rigoare. Erau nişte tipi amabili, dar mai rezervaţi. Nu guralivi ca, noi, latinii.
Dintr-una în alta am aflat că locuiau la Toronto. „O, ce oraş spectaculos, mi-a plăcut mult”, i-am gratulat. Le-am spus că am şi eu nişte fini acolo – Marola şi Sorin Petri. (Mai rămânea să-i întreb precum olteanul venit în Bucureşti:„Poate îi cunoaşteţi”). Aveau amintiri plăcute din celelalte insule pe unde acostaseră. Despre Rhodos impresiile coincideau cu ale mele. Adică bune. Cel mai mult le plăcuse şi lor Fortăreaţa.
– La Constanţa aţi fost?
– Unde???
– În cel mai mare Port al României?
– Ne cerem scuze, dar n-am văzut să se organizeze croaziere pe acolo…
– Se mai fac. Încercaţi o dată şi această experienţă şi nu veţi regreta!, i-am invitat ca un bun patriot ce sunt.
Mi-au mulţumit, au promis că se vor interesa de valorificarea unei asemenea oportunităţi. Şi au plecat să-şi termine turul. După o masă copioasă partea doua a excursiei terestre este grea al naibii. Mai că îţi vine să renunţi, dar nu poţi.
…Seara la ora 18,00 fix se termină reîmbarcarea. Turiştii reajung în uriaşa lor casă plutitoare frânţi de oboseală, pârliţi de soare şi fericiţi. Fac duş, se schimbă cu ţinuta de seară (obligatorie), şi iau parte la alt program: din nou mănâncă, iarăşi beau, ascultă muzică, dansează, asistă la show-uri şi se culcă mulţumiţi. Toată noaptea navighează, iar a doua zi dimineaţa coboară în alt oraş costier de renume şi o iau de la început. Periplul ţine 7, 14 sau 21 de zile, depinde cât e programat voiajul.
Unii (cu mulţi-mulţi bani) fac chiar şi înconjurul Planetei în acest fel. Am o rudă, medic de succes în Germania, care a efectuat un asemenea mega-turneu, petrecând trei luni pe apele învolburate ale Oceanului planetar. La întoarcere a scris o foarte interesantă carte de călătorie, pe care mi-a oferit-o cu dedicaţie, sfătuindu-mă să-i urmez exemplul.
Mersi!
…Poate ar fi interesant să descriu cândva în amănunţime o asemenea experienţă de vacanţă „High Class”. E ultra-grozavă. A mea a fost de o durată rezonabilă, însă la fel de palpitantă. Dacă primesc solicitări de la cititori, o voi face.
Dragii mei, totuşi, poate ar fi mai bine să nu aflaţi prea multe detalii, mai cu seamă privitoare la preţul unui asemenea dezmăţ maritim. Altminteri trebuie să luaţi un… Extraveral! Sau Distonocalm.
Ce unul??? O cutie întreagă…
Ultimele eşaloane
Al treilea eşalon de vizitatori (dar nu cel din urmă) este alcătuit de vizitatori ce provin din staţiunea turcă Marmaris ori din alte insule apropiate greceşti. Pentru o zi, turiştii de acolo ies din monotonia sejurului, şi dau o raită până în Rhodos să admire şi altceva. Ca atare, sosesc cu feriboturile dis-de-dimineaţă în grupuri masive, înhămaţi cu aparatură de filmat, fotografiat, iar mai nou doar cu smartphone-uri.
Unii vin în mici grupuri organizate de agenţiile locale; alţii sunt independenţi. Aceştia din urmă nu au ghizi. În consecinţă aleargă bolunzi de colo-colo cu harta în mână ori tableta, stresaţi să facă turul complet, să nu piardă vreun obiectiv important. Lor nu le trebuie viză la sosire – dacă sunt cetăţeni ai UE -, în schimb dacă stau în Rhodos şi intenţionează să „fugă” şi ei zece ore pe ţărmul turcesc în semn de reciprocitate, au nevoie de paşaport.
Restul oaspeţilor călătoresc pe cont propriu. Mulţi sunt tineri, au bugete modeste, reprezentând nomazi solitari, cupluri sau grupuscule. Îi recunoşti imediat: băieţii- nebărbieriţi, fetele cu coc în vârful creştetului. Toţi poartă tricouri cu inscripţii englezeşti comice şi blugi rupţi în genunchi. Sau au pantaloni scurţi mototoliţi. Cară ca nişte asini rucsacuri grele. Fumează pe rupte, beau bere, râd fericiţi.
Îi invidiez sincer.
Un lucru bun al lor este că manifestă interes pentru istoria locului, intră în muzee, se interesează de arheologie. Apreciază gastronomia locală şi fac libaţii nocturne la ţărm de mare. Din păcate, numărul acestora este tot mai redus, de aceea lucrătorii din industria „loisir”-ului le fac toate poftele, doar-doar or mai reveni.
– De ce nu optaţi pentru un hotel de lux? Atâţia bani cred că aveţi…, l-am întrebat pe un norvegian drăguţ, ce venea pentru a treia oară în Rhodos. Acum sosise împreună cu noua sa prietenă.
– Am vrut să-i arăt şi Patriciei unde îmi petrec vacanţele.
– Şi?
– Întrebaţi-o pe ea?
– Îţi place aici, Patricia?
– Cel mai mult îmi place de…Stephen, noul mai iubit. Împreună putem merge şi pe…Lună!
Particularităţi atractive
Cum scriam mai la început, Insula Rhodos este cea mai mare din grupul Dodecanezelor, fiind şi cea mai atractivă. Înzestrările sale naturale sunt remarcabile, existând munte şi mare în proporţii optime. Nu poţi rămâne indiferent la varietatea peisajului: există păduri luxuriante la interior, formaţiuni stâncoase impresionante în jurul coastelor, plaje atractive. Numai în acest habitat vieţuieşte specia de căprioară numită „Damma”. Ea reprezintă un simbol al regiunii, fiind imortalizată sub formă de statui plasate pe doi piloni la intrarea în port, pe care s-ar fi aflat celebrul Colosul din Rhodos, una dintre Cele Şapte Minuni ale Antichităţii.
– Chiar în acest loc s-a aflat celebra statuie?, l-am întrebat pe un localnic mai în etate, ce îşi fuma tacticos pipa şi admiră amuzat puzderia de turişti ce flana în jur.
– Nţţţ.
– Păi aşa mi s-a spus.
– Cine?
– Un ghid.
– Te-a păcălit.
– Ce interes avea?
– Te-a văzut credul, de aceea…
– Mulţam, de compliment. Şi unde se găseşte locul real?
– Undeva, în Cetăţuie. Încă se fac…„săpături”.
„Cătune” sub munte
O particularitate atractivă a zonei o reprezintă localităţile rurale. De fapt, nişte mici „cătune turistice” care încă mai dăinuie într-o lume industrializată. Sunt sate ce se încăpăţânează să păstreze nealterată patina locală, arhitectura tradiţională, meşteşugurile arhaice, în pofida standardului înalt al civilizaţiei din jur. Am admirat aceste aşezări pitite la poalele stâncilor, parcă dorind să se refugieze de asaltul lumii moderne.
Pe un drum în pantă urca o căruţă încărcată cu fier vechi trasă de un catâr costeliv. La mijlocul drumului s-a oprit epuizat. Un trecător binevoitor pune umărul şi împinge atelajul până în vârf.
– Vai, vă sunt recunoscător domnule dragă, zise săteanul mulţumit. Doar cu un urecheat nu m-aş fi descurcat! (Va urma).
Horia C. Deliu
