Peste 80 % dintre absolvenţii clasei a opta din judeţul Covasna care au susținut probele Evaluării Naționale au obținut medii peste 5, doi dintre elevi reuşind să obţină media 10, arată datele transmise vineri, înainte de contestaţii, de Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna.
Potrivit unui comunicat de presă postat vineri, pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Covasna, www.isj.educv.ro, pentru susținerea Evaluării Naționale de anul acesta au fost înscriși 1.586 elevi din județ, dintre care 41 au absentat. Astfel, la examen au fost prezenți 1.545 elevi, unul fiind eliminat cu nota 1.
Conform datelor prezentate de ISJ Covasna, înainte de contestații, procentul elevilor cu medii peste 5 a fost de 83,69 %. Potrivit aceleiași surse, doi candidați doi au obținut media 10.
La limba şi literatura română, din totalul celor 1.550 de elevi prezenți, 1.165 au obținut note peste 5, procentul celor cu note peste 5 fiind de75.16%. Trei elevi au obținut nota 10 la această probă.
La limba şi literatura maternă (maghiară), din cei 1.131 elevi prezenți, 1.085 au obţinut note peste 5, iar 46 au obţinut note sub 5, procentul celor cu note peste 5 fiind de 95,93%. La această probă, zece elevi au obținut nota maximă.
La matematică, din cei 1.545 de elevi prezenți, 1.210 au obținut note peste 5, 335 au obținut note sub 5, procentul elevilor cu note peste 5 fiind de 78,32 %. La proba scrisă la matematică, 28 de elevi au obținut nota 10.
Rezultate mai bune decât anul trecut
Datele ISJ Covasna arată că rezultatele înregistrate înainte de contestații sunt mai bune decât cele înregistrate în anul școlar 2013- 2014, la toate disciplinele. Anul trecut, procentul mediilor elevilor cu medii peste 5 a fost de 71.94%
Rezultatele finale, în 30 iunie
. .
Contestațiile au putut fi depuse vineri, până la ora 20,00. În perioada 27 -29 iunie se derulează soluționarea acestora, iar mâine, 30 iunie (a.c.) vor fi afișate rezultatele finale.
Rezultatele înainte de contestații pot fi văzute accesând site-ul http://evaluare.edu.ro/.
Ana Alina Costache