Şi în acest an, elevii LICEULUI „KOROSI CSOMA SANDOR” din Covasna au obţinut rezultate mai mult decât mulţumitoare la Olimpiada Sportului Şcolar, la aproape toate probele la care au participat (şi la care au intrat în competiţie cel mai bune echipe).
Profesorul Antal Janos este de părere că „toţi copiii sunt în mod natural atraşi de mişcare, motiv pentru care trebuie să le oferim şanse cât mai des posibil. După aceea, după ce şi-au consumat energia vie, pot să se dedice şi unor ocupaţii mai liniştite: citit, învăţat. În timp ce copiii mai mici se folosesc pur şi simplu de obiectele din jur pentru a se căţăra sau legăna, la copiii de vârsta şcolară apare interesul faţă de un anume sport, pe care doresc să-l practice în afara îndatoririlor şcolare, într-un grup sau club.”
Kelemen Sandor vorbeşte cu justificată mândrie despre rezultatele elevilor săi la competiţiile naţionale, dar şi internaţionale. „Prin sprijinul Primăriei oraşului nostru – printr-un proiect de finanţare a activităţilor extraşcolare – am participat cu echipele Liceului „Korosi Csoma Sandor” la Miniolimpiada din oraşul Papa, din Ungaria, într-o competiţie cu Olanda, Franţa, Slovenia, Slovacia, Germania şi Ungaria. De altfel, oraşul Covasna este înfrăţit cu oraşul Papa, existând diverse manifestări culturale, sportive, religioase, în vederea unui schimb de experienţă fructuos, la promovarea valorilor, a tradiţiilor, a respectului reciproc. La această Miniolimpiadă lotul liceului „Korosi Csoma Sandor”, format din 14 elevi a obţinut rezultate valoroase de care suntem mândri. Este vorba despre: Cel mai bun sportiv străin la atletism – Csakany Attila şi Furtună Claudiu; Locul I la aruncarea ciocanului – Furtună Claudiu; Locul I la aruncarea discului – Furtună Claudiu; Locul al II-lea la ştafetă 4×100 – pe echipă; Locul I la săritura în lungime – Csakany Attila; Locul al III-lea la alergare 100m – Csakany Attila; Locul al II-lea la tenis de câmp – Sarkadi Attila; Locul al IV-lea la înot – Barabas Emese; Locul al III-lea la pescuit pe echipe – Becsek Kincso, Jakabos Csenge, Kelemen Botond, Gergely-Kovács Máté.”
Un alt eveniment la care au participat elevii liceului a fost organizat de Poliţia Locală; este vorba despre concursul de fotbal desfăşurat la Târgu Secuiesc, unde echipa de fotbal a liceului a obţinut locul I, medalie de aur şi cupa transmisibilă, într-o competiţie strânsă cu cele mai bune 5 echipe din judeţ. Alte rezultate notabile, obţinute de elevii Liceului „Korosi Csoma Sandor”, în parteneriat cu C.S.M. Sf. Gheorghe sunt două locuri II – Furtună Claudiu, aruncarea greutăţii şi Csakany Attila la alergare – în cadrul competiţiei „In memoriam atleţilor mureşeni”, desfăşurată la Tg. Mureş.
De la concursul naţional „Cupa Şoimii”, de la Sibiu, elevii covăsneni au adăugat palmaresului liceului încă trei trofee, locul I la aruncarea greutăţii, prin Furtună Claudiu, locul I la săritura în lungime, câştigat de Bârlă Cristina şi locul II la aruncarea greutăţii, obţinut de Bârlă Cristina.
La campionatul judeţean desfăşurat la Baraolt, la gimnaziu, cea mai bună echipă s-a dovedit a fi cea de fotbal băieţi, care a obţinut locul II, iar la liceu, echipa de handbal băieţi a obţinut locul V, prin îndrumarea profesorului Antal Janos.
Campionatul de cros, organizat la Reci, a adus liceului un loc IV, prin Lupşa Cristian şi un loc VI câştigat de Balog Patrik şi Bartos Kinga.
În cadrul campionatului judeţean de atletism, Furtună Claudiu a obţinut locul I la aruncarea greutăţii, la băieţi, iar Bârlă Cristina, tot locul I la aruncarea greutăţii la fete; Csakany Attila, locul I la săritura în lungime, Şerban Horia, locul al II-lea la alergare 400m, iar Kovacs Szabocs a obţinut locul III, la aruncarea greutăţii.
Concursul naţional „Memorialul Dorin Melinte”, desfăşurat la Bacău, a adus liceului de trei ori un important loc III, prin elevul Furtună Claudiu la aruncarea greutăţii şi Balok Patrik, 60m plat. Tot la Bacău, în cadrul competiţiei „Cupa de iarnă”, Furtună Claudiu a obţinut locul al II-lea la aruncarea greutăţii, iar Şerban Horia, locul al II-lea la alergare 200m plat.
Campionatul judeţean de fotbal, i-a mai adus profesorului Kelemen Sandor încă două satisfacţii – un loc IV, cu echipa de fotbal a liceului, la Baraolt şi un loc II, cu echipa de fete, la Tg. Secuiesc.
Echipa reprezentativă a liceului a participat la campionatul judeţean de fotbal, pe teren mare, unde a obţinut locul I, Cupa Ministerului Educaţiei Naţionale, la fotbal, în perspectiva participării la finala Campionatului din Franţa.
În cadrul Campionatului Judeţean de Pentatlon, echipele de fete şi de băieţi, au obţinut locurile I, la Sf. Gheorghe, calificându-se astfel la fazele zonale desfăşurate la Cluj, unde au obţinut locul II la fete şi locul III la băieţi.
Elevii profesorului Barabas Bela au obţinut locul IV la faza judeţeană a concursului de handbal.
În săptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun!” profesorii de educaţie fizică şi sport au organizat întreceri sportive variate – fotbal, concurs de biciclete, patinaj cu rotile, cros – implicând 15 echipe, aproximativ 200 de elevi, promovând spiritul competiţional la nivelul întregii zone.
Pregătiri intense au loc cu echipa de fotbal a claselor a VII-a, care va reprezenta liceul pe data de 19 mai, la concursul de la Papa, din Ungaria.
Promovarea sportului ca mod de viaţă este motoul profesorilor Antal Janos, Kelemen Sandor şi Barabas Bela, care, prin proiecte finanţate de Primăria oraşului Covasna, organizează activităşi extraşcolare, cum ar fi: tabăra de înot de la Pădureni, din judeţul Covasna, tabăra de înot şi odihnă activă de la Balaton, din Ungaria.
În fiecare zi auzim, în mediile în care socializăm, că sportul este catalizatorul pentru o viaţă sănătoasă. Toată lumea vorbeşte despre sport cu mare interes. Însă, această stare de fapt se menţine doar la nivel declarativ, fiind ceva dezirabil pentru oricine – dacă vine vorba să facă ceva concret în sensul practicării sportului, majoritatea ezită. Sunt puţini părinţii care îşi îndrumă copiii către parcuri, către sălile de sport, către bazinele de înot sau către pârtia de schi, deoarece neglijează efectele benefice ale practicării sportului. Asistăm la o situaţie inexplicabilă, paradoxală, aceea în care oamenii nu fac sport deoarece nu obţin un efect palpabil, material, vizibil în cel mai scurt timp. Şi, pe bună dreptate, practicarea sportului îţi oferă beneficii, precum un corp sănătos, dar asta după o perioadă îndelungată de exerciţii fizice zilnice. Societatea trebuie să înţeleagă că sportul este libertatea de mişcare în limita regulilor preferate. Nu există programe clare ale societăţii de stimulare a oamenilor pentru a face sport. De aici şi rezultatele din ce în ce mai slabe ale României la competiţiile sportive internaţionale. Asistăm practic la un cerc vicios. Din ce în ce mai puţini copii fac sport amator, în consecinţă aria de selecţie a viitorilor sportivi devine din ce în ce mai mică, iar performanţele obţinute de România au de suferit. De altfel, toţi antrenorii secţiilor sportive extra-fotbal se plâng că sunt puţini copii cu adevărat interesaţi să facă sport sau cei care se gândesc la o carieră de sportiv profesionist. Ceea ce este dureros este că nu există o cultură în sensul practicării sportului juvenil, deoarece această ramură a societăţii este discreditată de cei care conduc destinele acestei ţări. Şi, paradoxal, politicienii sunt mândri atunci când sportivii noştri obţin performanţe demne de respectul unei lumi întregi, însă, când vine vorba să realizeze ceva concret în sprijinul unei societăţi sănătoase, susţin la unison că sportul nu este o prioritate naţională.
Binecunoscuta formulă „Sportul este ambasadorul unei naţiuni“ ar trebui să dea de gândit factorilor de decizie. De cele mai multe ori ne uităm cu jind către performanţele sportive ale altor naţiuni precum SUA, Rusia, China, Franţa sau Marea Britanie. Însă, înainte de a le invidia, trebuie să ţinem seama de eforturile susţinute ale acestor ţări în sprijinul sportului juvenil. Sportul este sacru pentru aceste naţiuni, de unde şi rezultatele lor meritorii obţinute pe plan internaţional. Pentru a aspira către asemenea performanţe este nevoie ca societatea noastră să conştientizeze efectele benefice extraordinare ale sportului. Până când oamenii nu vor înţelege aceste aspecte, România se va zbate în continuare în ignoranţă şi anonimat. Pe cale de consecinţă, declinul este ireversibil!
Dana Şerban