Doi dintre sportivii Asociației Club Sportiv CIPRIAN Sfântu Gheorghe- Artene Maria Raluca (2003) și Becze Zeteny Benedek (2004), au participat la Cupa de Primăvară-ediția 2013, pentru copii 7, 8, 9 şi 10 ani, ce s-a desfășurat la sfârşitul săptămânii trecute la Complexul Olimpic „Sydney 2000” din Izvorani.
La competiţia la care au fost prezenţi aproximativ 400 sportivi din ţară şi Bulgaria, sportivii Clubului CIPRIAN Sfântu Gheorghe au înregistrat următoarele rezultate tehnice pentru probele la care au participat, ocupând locurile: Loc II – Artene Maria Raluca (2003) – 50m. craul, cu timpul 35”15; Loc III -Artene Maria Raluca (2003 )- 50m. spate, cu timpul 40”02; Loc IV – Becze Zeteny Benedek (2004)- 50m. spate, cu timpul 41”45.
Antrenorul Ciprian Grosu a menţionat că participarea la această competiție a avut un caracter de verificare a sportivilor săi, care se află în perioada de pregătire. “Mă bucură progresul înregistrat de aceștia! Prin rezultatele obţinute demonstrează evoluția, ambiția, seriozitatea, dar și spiritul de emulație de care dau dovadă. Felicit şi pe această cale sportivii și pe părinții acestora, pentru dăruirea faţă de această disciplină” a declarat Ciprian Grosu. (M.D.C.)