Rezervaţia naturală de tip avifaunistic „Popasul păsărilor” aparţine de satul Sânpaul, care este parte a comunei Mărtiniş din judeţul Harghita. Aflându-se în zona cea mai friguroasă a României, este cunoscută şi sub denumirea de „Delta în miniatură din Mica Siberie”.
”Popasul păsărilor de la Sânpaul” se întinde pe o suprafaţă de peste 10 hectare şi cuprinde mai multe heleştee situate în valea râului Homorodul Mare.
Iniţial, în locul respectiv a fost o mlaştină, unde poposeau păsările în timpul migraţiei de primăvară şi de toamnă. În anii ’80, aici s-au amenajat lacuri piscicole, pentru pescuit industrial.
Rezervaţia naturală „Popasul păsărilor de la Sânpaul” a fost declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000, conform cdep.ro. Este inclusă în aria de protecţie specială avifaunistică Dealurile Homorod, sit ce face parte din reţeaua ecologică europeană Natura 2000, arată visitharghita.com. Are statut de arie naturală protejată pentru a conserva speciile de păsări migratoare şi cuibătoare.
Deşi rezervaţia este axată pe observarea şi protejarea numeroaselor specii de păsări care coexistă în această arie geografică, flora zonei reprezintă, în sine, un punct de atracţie. În ciuda apartenenţei de judeţul Harghita, flora rezervaţiei este asemănătoare cu cea a Deltei Dunării, fiind bogată în plante hidrofile, stufărişuri şi păpuriş.
La nivelul anului 2015, pe teritoriul rezervaţiei din Sânpaul au fost observate 265 de specii de păsări, dintre care peste 60 de specii au ales Popasul păsărilor pentru cuibărit. Uimitoarea concentraţie de specii de înaripate din mica deltă harghiteană reprezintă o raritate la nivel european.
Într-un interviu acordat AGERPRES în 2015, ornitologul Ambrus Laszlo a precizat că, în Popasul păsărilor, ”observaţii ornitologice au fost făcute încă din anii ’50, iar din anii ’70 au fost observate săptămânal. A fost un declin în anii ’90, când pescăria de stat a fost abandonată şi lacurile au secat, dar după aceea a fost privatizată, lacurile s-au umplut încet-încet şi păsările şi-au găsit aici un loc foarte bun. (…) În timpul verii sunt mai puţine specii, dar mai multe exemplare, iar în timpul migraţiei sunt mai puţine exemplare, dar mai multe specii. Primăvara sunt foarte multe, mai ales raţe, corcodei, lişiţe, e o atmosferă de Deltă, cu stuf, cu de toate”.
Câteva dintre speciile de păsări ce pot fi observate în rezervaţia din Sânpaul sunt: buhaiul de baltă (Botaurus stellaris), egreta mare (Egreta alba), stârcul roşu (Ardea purpurea), barza neagră (Ciconia nigra), raţa roşie (Aythya nyroca), eretele de stuf (Circus aeruginosus) sau nagâţul (Vanellus vanellus), potrivit visitharghita.com. Nu lipsesc nici pescăruşul albastru (Alcedo atthis), vulturul pescar (Pandion haliaetus) sau cormoranul mare (Phalacrocorax carbo).
Pe lângă păsări, pe teritoriul rezervaţiei trăiesc şi alte specii de animale rare la nivel european, precum broasca roşie de munte, broasca de pământ brună, izvoraş cu burta galbenă, hermelina, nevăstuica sau vidra.
Accesul la rezervaţia naturală din Sânpaul se face atât dinspre Miercurea Ciuc, prin Lueta, cât şi dinspre Odorheiu Secuiesc. În imediata apropiere a ariei naturale protejate, se află drumul judeţean DJ131, ce leagă localitatea Ocland de Mărtiniş. Fotografierea păsărilor se poate face doar din observatoarele special amenajate, iar pescuitul sportiv se practică numai în zone delimitate.
Turiştii care vizitează rezervaţia Popasul păsărilor pot admira şi alte atracţii ale comunei Mărtiniş. În satul Mărtiniş, menţionat documentar, pentru prima oară, în 1333 cu numele Sacerdos de Sancto Martino, se află ruinele unei cetăţi săteşti (sec XV), o biserică unitariană (1888-1889), cu zid de incintă, o biserică reformată (1804) şi conacul „Ugron” (1790), notează Dan Ghinea în lucrarea „Enciclopedia Geografică a României” (ediţia a III-a, ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2002).
AGERPRES
Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES FOTO