La sfârşitul primăverii, sub impulsul evenimentelor din Moldova şi Transilvania, starea de frământare se accentuase în Ţara Românească. Comitetul revoluţionar, constituit în cursul lunii martie, a fost completat, la 10/22 mai 1848, cu reprezentanţii tuturor facţiunilor boiereşti liberale şi ai intelectualilor: Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, Constantin Bălcescu, Alexandru G. Golescu (Negru), C.A. Rosetti, Dumitru C. Brătianu, Ion C. Brătianu, Cezar Bolliac, Ştefan Golescu, Nicolae Golescu, Alexandru Golescu (Albu), Radu Golescu, Ion Heliade Rădulescu şi Ion Câmpineanu. Comitetul a ales, apoi, o Comisie executivă compusă din Nicolae Bălcescu, Al. G. Golescu (Negru) şi Ion Ghica, acesta din urmă fiind înlocuit, la plecarea la Constantinopol, prin C.A. Rosetti, potrivit lucrării „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).
Comitetul revoluţionar, şi mai ales Comitetul executiv, au pregătit temeinic, în întreaga ţară şi în primul rând la Bucureşti, declanşarea luptei revoluţionare. A fost definitivat programul şi proclamaţia, în care cel dintâi a fost integrat şi care a aparţinut mai ales lui Ion Heliade Rădulescu. De asemenea, Ion Ghica a fost trimis la Constantinopol, acreditat pe lângă puterea suzerană, ca agent al Comitetului revoluţionar şi, în curând, al noului guvern revoluţionar ce va fi instaurat în Ţara Românească. Tentativele întreprinse pentru a determina pe domnul Gheorghe Bibescu să se alăture acţiunii, ca şi memoriul înaintat comisarului Porţii, Talaat Efendi, n-au avut urmările dorite.
În aceste împrejurări, s-a decis trecerea la acţiune, hotărându-se ca procesul revoluţionar să fie declanşat la 9/21 iunie, la Bucureşti, dar şi la Islaz, Telega, Ocnele Mari etc. Prin aceste declanşări simultane se urmărea ca autorităţile să fie puse în imposibilitatea de a face faţă Revoluţiei. Autorităţile au aflat şi au căutat să-i determine pe ţărani să nu ia parte la nicio acţiune, printr-o proclamaţie a domnului din 7/19 iunie. Au trecut la măsuri represive, efectuând arestări în rândul fruntaşilor revoluţionari. Din această cauză, în mai multe puncte din ţară, precum Telega, unde trebuia să acţioneze Nicolae Bălcescu, Revoluţia nu a început, iar la Bucureşti a fost amânată cu două zile. În schimb, Revoluţia a putut fi declanşată la Islaz (judeţul Romanaţi), beneficiind de susţinerea unităţilor comandate de maiorul Christian Tell şi căpitanul Nicolae Pleşoianu şi a sprijinului acordat de Gheorghe Magheru, conducătorul judeţului. Au fost de faţă Ion Heliade Rădulescu, Ştefan Golescu şi preotul Radu Şpacă, cel dintâi citind proclamaţia şi programul inclus. Mulţimea de ţărani şi ostaşii participanţi la adunarea de la Islaz şi-au manifestat cu însufleţire adeziunea.
„Proclamaţia de La Islaz” cuprindea programul Revoluţiei din Ţara Românească, în 22 de articole, un întreg program de emancipare şi reformă, de organizare a unei societăţi moderne: independenţa administrativă şi legislativă a Ţării Româneşti prin înlăturarea protectoratului străin; emanciparea şi împroprietărirea ţăranilor clăcaşi prin despăgubire; desfiinţarea privilegiilor boiereşti; domn responsabil ales pe cinci ani; Adunarea legislativă – „Adunanţă generală” – formată din reprezentanţii tuturor stărilor societăţii; autonomie locală, locuitorii judeţelor urmând să îşi aleagă dregătorii locali; responsabilitatea ministerială; libertatea absolută a tiparului; înfiinţarea unei gărzi naţionale; averile bisericilor închinate urmau să fie luate de stat, fără să fie întreruptă, însă, trimiterea de ajutoare la Locurile Sfinte; drepturi politice pentru toţi locuitorii, indiferent de rasă sau credinţă; învăţământ egal şi întreg pentru toţi românii de ambele sexe; crearea de universităţi la Bucureşti, Craiova, o Politehnică la Bucureşti, licee şi pensionate în fiecare judeţ, şcoli normale în fiecare plasă şi câte o şcoală începătoare în fiecare sat; însemnătatea limbii naţionale şi introducerea alfabetului latin „în toate cancelariile”; desfiinţarea pedepsei cu bătaia şi a celei cu moartea; emanciparea evreilor şi drepturi politice pentru orice compatrioţi de altă credinţă; eliberarea robilor ţigani; convocarea unei Adunări Constituante care să elaboreze o constituţie întemeiată pe aceste principii, potrivit lucrărilor „Istoria românilor” (vol. VII, tom I, Editura Enciclopedică, 2003) şi „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).
A urmat constituirea, la Islaz, a primului guvern provizoriu, în a cărui componenţă au intrat Ion Heliade Rădulescu, maiorul Christian Tell, Ştefan Golescu, preotul Radu Şapcă şi căpitanul Nicolae Pleşoianu, care la 14/26 iunie se va contopi cu guvernul format la Bucureşti. Membrii guvernului provizoriu i-au scris domnului să se alăture Revoluţiei, şi, apoi s-au îndreptat spre Craiova, însoţiţi de o mulţime de oameni.
La 10/22 iunie s-a ţinut în casa profesorului transilvănean Axente Sever, o adunare secretă, în care s-a hotărât declanşarea, în după amiaza zilei următoare, a Revoluţiei în Bucureşti. Au răspuns chemării mii de orăşeni, dar şi mii de ţărani ce pătrunseseră în oraş. A doua zi, uriaşa mulţime s-a îndreptat spre Palat. Gheorghe Bibescu încercase să-şi alăture unităţile militare, pentru o eventuală acţiune represivă, măsură care, însă, a eşuat, ofiţerii patrioţi respingând orice intervenţie împotriva concetăţenilor lor.
În seara zilei de 11/23 iunie, o delegaţie de nouă persoane, condusă de Nicolae Golescu, i-a prezentat domnului Gheorghe Bibescu proclamaţia-program, în timp ce afară mii de oameni îşi manifestau adeziunea la cauza Revoluţiei. Bibescu a fost constrâns să cedeze şi să subscrie şi el la programul revoluţionar, „văzând stăruinţa poporului”, cum însuşi a însemnat lângă iscălitura sa.
AGERPRES
* Explicaţie foto din deschidere: Monumentul comemorativ al Adunării de la Islaz (1848).
