Cine n-a auzit de „moda retro” sau „muzica retro”? Această combinaţie de litere: retro- este un element de compunere semnificând „înapoi”, „în sens contrar”. Mai există şi adjectivul invariabil retro cu sensul de întoarcere în timp, reluând sau imitând un stil mai vechi, cum am exemplificat mai sus.
Verbul a retroceda înseamnă „a restitui un bun, un teritoriu, un drept etc. celui care îl cedase anterior, a face o retrocesiune (act prin care se retrocedează un drept sau un bun persoanei care l-a cedat anterior; retrocedare a unui teritoriu”).
În anii care au urmat după 1989 ne-a fost dat să auzim şi să vedem „nebunia retrocedărilor”, care din păcate nu s-a încheiat nici astăzi. Pe motivul respectării „dreptului proprietăţii”, s-a trecut oficial la actul retrocedării, ceea ce pentru unii veniţi din toate colţurile lumii „să-şi ceară drepturile” a însemnat un adevărat Eldorado, adică o îmbogăţire rapidă nesperată, „în numele strămoşilor”. Dar în realitate puţini au venit în România să se stabilească şi să încerce să schimbe ceva pentru a contribui la progresul ţării. Cei mai mulţi au venit să-şi ia banii, să vândă ori să profite prin distrugere (în cazul pădurilor). Însă nu dorim să ne referim la aceştia, ci la modul în care s-au făcut şi se fac retrocedările. Şi avem impresia că aici s-au făcut multe greşeli şi nedreptăţi, că unele retrocedări s-au făcut „la înţelegere” ori „pe acte false” şi mulţi au profitat de naivitatea oamenilor, şi de-o parte şi de alta, pentru a-i înşela. Şi nu ştim în ce măsură s-a cercetat de către autorităţi dacă statul român nu a plătit anterior pentru acele proprietăţi din trecut. Desigur, aceasta este sarcina autorităţilor să cerceteze, şi poate n-ar strica o revizuire mai atentă a tuturor dosarelor retrocedărilor; în mod sigur s-ar descoperi multe fraude la nivelul întregii ţări.
Dar odată cu retrocedarea, de fapt, se trece la rescrierea istoriei, căci ne întoarcem în trecut pentru a schimba faţa prezentului. Acest lucru nu este caracteristic doar ţării noastre. Toate societăţile care au trecut prin revoluţii ori războaie, şi mai ales unde poporul a preluat puterea, după un timp au intrat în această fază a retrocedărilor. Acest fenomen e ca o nebunie care cuprinde popoare întregi, ea se răspândeşte şi se repetă. Cel mai recent exemplu este retrocedarea Crimeei către Rusia, numai că aceasta s-a făcut în mod abuziv, prin forţă. Apoi fenomenul s-a extins cuprinzând şi alte teritorii, cu acelaşi scop: retrasarea graniţelor şi rescrierea istoriei. Cel mai rău este faptul că nebunia aceasta, precum boala vacii nebune sau cea cu limbă albastră ori gripa aviară, se extinde şi în interiorul statelor învecinate, în scopul destabilizării din interior şi al „rescrierii istoriei”. Şi cum peste tot există indivizi predispuşi acestei boli, nu e de mirare că în aer se simte suflul zvârcolirii şi Zeul Războiului dă târcoale aşteptând momentul potrivit pentru a da foc planetei.
Dar revenind la retrocedări, ne întrebăm până unde ar trebui să mergem în trecut? În cazul nostru până la Decebal şi Burebista sau şi mai departe în timp, ca să cercetăm lucrurile şi să vedem „care pe care”? Poate s-ar cuveni mai întâi să aşteptăm până când se inventează „maşina timpului” ca astfel cercetările istorice să fie mai precise, iar după aceea putem rescrie istoria…
Mihai Trifoi
