O nouă ediţie a Retro Paradei Toamnei se va desfăşura la acest sfârşit de săptămână. Întâlnirea posesorilor şi pasionaţilor de vehicule istorice va avea loc anul acesta şi la Sfântu Gheorghe. Evenimentul va cuprinde expunerea vehiculelor și parada acestora, în centrul orașului. Înscrierea participanților continuă până vineri.

„Retro Parada Toamnei”, eveniment dedicat vehiculelor istorice, al cărui organizator principal este Retromobil Club România se va desfăşura anul acesta și la Sfântu Gheorghe. Conform informațiilor postate pe site-ul www.retromobil.ro, ajunsă la cea de-a XVII-a ediție, la nivel național, manifestarea se  va derula, simultan în Capitală și în 22 de oraşe.

Filiala Mureș, Covasna şi Harghita a Retromobil România și ClassicCarClub – Mureș organizează „Retro Parada Toamnei” la Târgu Mureş – în Piața Trandafirilor, în 17 octombrie – şi pentru prima dată, la Sfântu Gheorghe – în centrul orașului, în 18 octombrie.

Înscrierile continuă

Reprezentantul Retromobil Club România pentru judeţele Mureș, Covasna şi Harghita, Róbert László, a declarat ieri, pentru „Mesagerul de Covasna”, că posesorii de vehicule istorice care doresc să ia parte la „Retro Parada Toamnei” – să prezinte mașinile în cadrul expoziției și să participe la paradă – trebuie să se înscrie în mod obligatoriu, completând formularul disponibil pe site-ul evenimentului, http://classiccarclub.ro/retroparada_2015_toamnei/.

Înscrierile se realizează până vineri, 16 octombrie (a.c.).

Momentan, la evenimentul derulat de Filiala Retromobil – Mureș, Covasna şi Harghita și Classic Car Club Mureș au anunțat participarea aproximativ 40 de posesori și iubitori de vehicule istorice din Covasna, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș, Sâncraiu de Mureș, Sighișoara, Leliceni, Miercurea Ciuc, Sovata, Sânzieni, Reghin și nu numai.

Programul evenimentului

Conform programului anunțat de reprezentanții Filialei, sâmbătă – 17 octombrie 2015, la Târgu Mureș, între orele 09:00-10:00 este planificată amenajarea locației și sosirea participanților, iar între orele 09:00-12:00, va avea loc o expoziție de mașini de epocă și de mașini clasice. Între orele 12:00-13:00, este programată retroparada pe teritoriul orașului, urmată de prânzul oferit posesorilor de mașini de epocă înscriși la eveniment, din partea organizatorilor. La ora 13:30 este planificată pornirea către Sfântu Gheorghe, însă, între orele 15:30-16:30,  participanții înscriși cu mașinile de epocă la eveniment vor face o pauză la Odorheiu Secuiesc, sosirea la Sfântu Gheorghe fiind programată la ora 18.30.

Duminică, 18 octombrie, între orele 09:00-10:00 este programată amenajarea locației și primirea participanților, la Sfântu Gheorghe, în centrul orașului (în zona centrală / Muzeul Național Secuiesc), după care între orele 10.00 – 13.00 va fi organizată o expoziție de mașini de epocă și de mașini clasice, în centrul municipiului. Între orele 13:00-15:00 este programat turul orașului Sfântu Gheorghe, parada mașinilor de epocă, prânzul oferit de organizatori expozanților înscriși.

***

Retromobil Club România (R.C.R.)  Asociaţia naţională a posesorilor şi restauratorilor de vehicule istorice – a luat fiinţă în primăvara anului 1998, când 21 de pasionaţi de vehicule istorice s-au reunit la Bucureşti şi au hotărât să înfiinţeze o asociaţie care să fie organizată şi să funcţioneze după principiile grupărilor similare din ţările cu tradiţie în domeniu. R.C.R. are reprezentanți în 23 județe/zone ale țării, se arată pe site-ul . . www.retromobil.ro.

R.C.R. organizează anual a serie de manifestări (parade, raliuri, expoziții, simpozioane). „Retro Parada Primăverii”, „Retromobil vine în orașul tău”, „Raliul Internațional CARPAȚI RETRO”, „Raliul Memorial Giurgiu 1904″, „Standul Retromobil”, „Retro Parada Toamnei”, «Antebellum», „Fabricat în România” – sunt câteva dintre acestea. Informații privind activitatea Retromobil pot fi aflate accesând site-ul www.retromobil.ro, iar detalii privind Retro Parada Toamnei, derulată de Retromobil România și Filiala Harghita, Mureș, Covasna pot fi aflate accesând http://classiccarclub.ro/retroparada_2015_toamnei/index.php?lang=ro.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail