În aceste zile se defăşoară o interesantă manifestare artistică la Braşov, „Neoteric # Zilele Dansului contemporan”, la care sunt invitaţi să asiste toţi cei care îndrăgesc frumosul. Festivalul acesta original a debutat sâmbătă, 1 octombrie şi se va încheia la finalul săptămânii în curs, mai precis duminică 9 octombrie, la Centrul Cultural „Reduta” din municipiul de sub Tâmpa, dar şi în alte locaţii – unele neconvenţionale – aşa cum am scris zilele trecute în ziarul nostru.
O revenire necesară
. . Revenim asupra subiectului, deoarece dorim să vă semnalăm, dragi prieteni, un spectacol deosebit programat mâine-seară de la ora 19,00 şi intitulat „Retour”. El este oferit de Direcţia artistică & producţie a Companiei „LaborGras” din Berlin, prin intermediul Centrului Cultural German de la Braşov.
Mişcare şi artă interactivă
Spectacolele reunite sub titlul „Neoteric # Zilele Dansului contemporan 2016” sunt dedicate mişcării şi artei interactive, reunind forme incitante de expresie artistică cum ar fi ateliere de dans, prezentări de tehnici multimedia, o expoziţie multimedia, proiecţii de filme ce au ca subiect arta mişcării plastice, un „performance” derulat într-un spaţiu neconvenţional etc.
Organizatorii şi-au dorit să atragă mai cu seamă publicul tânăr, interesat de cultură și tehnologie, conectat la curentele şi realitățile artistice ale lumii în care trăim.
nsului contemporan în Brașov până acum. Efectul scontat este generarea unei platforme de dans, colaborarea interdisciplinară și încurajarea industriilor creative locale.Manifestarea „Neoteric # Zilele Dansului contemporan 2016” reprezintă primul eveniment de anvergură care unifică reprezentațiile dispersate ce s-au petrecut în mediul dansului contemporan în Braşov şi regiunea limitrofă până acum. Efectul scontat este generarea unei platforme de dans, colaborarea interdisciplinară şi încurajarea industriilor creative locale, stimulând colaborarea interdisciplinară.
Solo pentru două dansatoare şi o muziciană
Evenimentul asupra căruia ne-am oprit se numeşte „Retour” şi va avea loc vineri, 7 octombrie a.c de la ora 19,00 la „Reduta”. Ideea şi coregrafia le aparţin Renatei Graziadei şi lui Arthur Stäldi. Ei au dorit să sugereze într-un mod plastic întoarcerea la o stare sau un loc din trecut şi apelarea a ceea ce tocmai a fost spus, gândit sau înfăptuit. Costumele sunt gândite de Chantal Margiotta, iar maestrul de lumini este Lutz Deppe. Producţia e semnată Inge Zysk.
Privitorii sunt invitaţi să se scufunde într-o lume a experienţelor fantastice, în care dansatorii induc o rezonanţă stranie prin intermediul mişcării.
Incursiune în laboratorul de creaţie
Realizatorii au început construcţia spectacolului mizând doar pe interpretarea unei balerine, dar pe parcursul repetiţiilor şi-au dat seam a că o singură dansatoare nu poate să interpreteze toate perspectivele, reflecţiile şi situaţiile. A doua artistă reprezintă suprafaţă de proiecţie, ecou şi oglindă a solistei.
În spectacolul„Retour” realitatea se opune iluziei şi aspiraţiei, lăsând loc unor interpretări personale şi puncte de vedere diferite. Performance-ul este asigurat de balerinele Maria Giulia Serantoni şi Renate Graziadei, iar compoziţia muzicală şi voce îi aparţin Phoebei Killdeer.
Studioul „LaborGras” este de fapt un forum pentru artişti. A fost înfiinţat la Berlin în anul 2002 ca o scenă de cercetare, producţie şi spectacol în sfera dansului contemporan. Studioul este folosit de „LaborGras” şi invitaţii săi pentru a-şi dezvolta şi prezenta creaţiile. Antrenamentele zilnice, workshop-urile şi programul de improvizaţie reprezintă principalele puncte de întâlnire pentru profesionişti şi public.
Finanţarea este asigurată de Tanz International din fondurile responsabililor Guvernului federal pentru cultură şi media, în virtutea unei decizii a Parlamentului German, cu sprijinul Primarului Berlinului, Cancelariei Senatului – Activităţi Culturale şi cu participarea Centrului Cultural German Brașov, ne-a informat d-na Roxana Florescu, directoarea amintitei instituţii din municipiul de la poalele Tâmpei.
Ultimele spectacole
De astăzi, joi, 6 octombrie şi până sâmbătă, 8 octombrie, între orele 15.00 şi 18.00 funcţionează la Centrul Cultural Reduta un Atelier intensiv de dans contemporan şi film, sub genericul Corpuri în tranziţie, coordonat de prof. Simona Deaconescu. Tot joi, începând cu ora 19.00, la HOF Café din Piaţa Sfatului se prezintă „Dance Films Around the World”, o proiecţie specială prezentată de Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF), singura manifestare din România dedicată exclusiv filmelor de o asemenea factură.
Vineri, 7 octombrie, de la ora 19.00 începe spectacolul „Retour” la care ne-am referit pe larg până acum. Şi care nu trebuie ratat…
În prima zi de weekend, sâmbătă, 8 octombrie la 19.00, spectatorii pot urmări poemul visual „Loe”, o interesantă realizare artistică concepută de doi dintre artizanii Zilelor Dansului contemporan, Bianca Oichea şi Rodica Ştirbu. Își dau concursul Bogdan Nechifor şi Bianca Oichea.
Tot în aceeaşi seară, dar începând cu ora 21.00, cei prezenţi pot urmări un spectacol-surpriză derulat într-o locaţie neconvenţională, deocamdată …secretă, la care participarea se face exclusiv pe bază de rezervare prin e-mail la adresa: [email protected].
În ultima zi a Zilelor Dansului contemporan 2016 de la Braşov, deci duminică, 9 octombrie de la ora 19.00, la Centrul Cultural Reduta are loc o întâmplare de suflet intitulată „Fragil” – joc performativ inspirat din vieţile noastre, dar şi ale lui Tihno Segal, Christian Boltanski, Lewis Carroll şi mulţi alţii. Este un spectacol de Cosmin Manolescu, creat în colaborare cu Giselda Ranieri şi Tanja Andreeva.
Încheierea festivalului se va petrece duminică-seara începând cu ora 21.00 la HOF Café.
Sunt suficiente argument pentru a vă face timp, stimaţi cititori, să vă delectaţi sufletul pe o vreme mohorâtă de toamnă…
Horia C. Deliu