Reprezentanții comunității medicale din România au salutat, joi, într-o scrisoare deschisă, decizia Ministerului Sănătății de a aloca fondurile necesare achiziției vaccinului pneumococic conjugat cu 13 valențe, acesta urmând a fi disponibil în mod gratuit, din septembrie, pentru copiii din România prin programul național de vaccinare.
Prevenirea bolilor pneumococice prin vaccinare reprezintă una dintre cele mai importante măsuri de sănătate publică, în contextul în care țara noastră ocupă, în continuare, primul loc în rândul statelor membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește mortalitatea infantilă, pneumonia constituind principala cauză de deces la copiii sub 5 ani, susțin medicii în scrisoarea deschisă.
Vaccinarea antipneumococică de rutină a sugarilor este esențială în prevenirea bolilor pneumococice în România și poate contribui semnificativ la reducerea numărului de îmbolnăviri și la scăderea ratei mortalității infantile, mai spun medicii.
Aceștia subliniază că pneumoniile sunt una dintre afecțiunile severe cele mai frecvente.
Datele epidemiologice locale referitoare la portajul și infecțiile pneumococice în România, alături de faptul că tulpinile de pneumococ identificate în România sunt dintre cele mai rezistente la antibiotice din întreagă lume, constituie o fundamentare de netăgăduit a introducerii vaccinului pneumococic conjugat cu cea mai extinsă acoperire în Programul Național de Imunizare din România, au mai arătat medicii.
Reprezentanții comunității medicale din România au felicitat Ministerul Sănătății pentru decizia de a iniția vaccinarea antipneumococică cu vaccinul care include cele mai multe serotipuri și are un profil de eficiență și de siguranță bine documentat, asigurând obținerea beneficiilor maxime privind starea de sănătate a populației.
Ministerul Sănătății a informat, joi, că a finalizat procesul de achiziție a vaccinului pneumococic conjugat cu 13 valențe prin care vor fi prevenite boli precum pneumonii, septicemii, meningite pneumococice și otite, campania de vaccinare antipneumococică fiind programată să înceapă în luna septembrie.
Scrisoarea deschisă este semnată de reprezentanți ai Societății Române de Pediatrie, Societății Naționale Române de Boli Infecțioase Pediatrice, Societății Române de Pneumologie, Comisiei Naționale de Epidemiologie din Ministerul Sănătății, Societății Române de Pediatrie Socială, Asociației „Mame pentru Mame” și ai Coaliției România Sănătoasă.
AGERPRES