Înainte  de plecarea din Singapore   am făcut un soi de trecere în revistă a tot ce văzusem şi reţinusem. Concluziile erau elogioase. Mult peste aşteptări. Aflasem o sumedenie de lucruri noi, cunoscusem oameni simpatici, mâncasem felurite… trăznăi cu picioruşe şi solzi, târâtoare şi zburătoare (câh!), vizitasem construcţiile  fascinante pe care  le admirăm extaziaţi pe net. Unele  zici că sunt de pe o altă planeta,  eventual Avatar”.     

                                             Cel mai mare show aerian al Asiei

     Dar înainte de a-mi lua rămas bun de la gazde, mai aveam de tras o tură prin câteva locuri importante. Pe  afişe uriaşe  puse pretutindeni  citisem  despre un mare „festival aviatic” în cadrul căruia se vor  prezenta cele mai tari noutăţi în materie.  Se făcea reclamă, în special,  noului gigant al aerului – Airbus 350.

   Aha! Devenisem curios.  Era fratele mai mare al ultimul tip de aronavă cu care zburasem în Extremul Orient. Eram curios cum arată, ce îmbunătăţiri tehnologice i se aduseseră. Oare ce mai născociseră proiectanţii şi constructorii pentru a-i vrăji pe cumpărători? Şi pe noi, pe pasageri?

   Competiţia  greilor europeni (Airbus) cu rivalii de peste Atlantic (Boeing)  a devenit acerbă. Ce spun eu, acerbă? Ar trebui să  scriu o întrecere „pe viaţă şi pe moarte”, însă  la acest capitol periculos al plutirii cu „aeroplanul”,  nici exprimarea la modul figurat nu se admite.

   Deocamdată lupta e egală, nu se ştie care pe care, cine e mai mare şi mai tare…

    …Aşadar,  Consorţiul franco-britanic  ţinea  să-şi prezinte  nou-născutul  A 350 taman la Singapore, în mijlocul ferocilor  „tigrii asitici”, ştiind că astfel va avea  parte de o mediatizare  extra şi comenzi ultra. Numai că n-am putut să casc şi eu gura la giganticul „show aviatic”, deoarece urma să aiba loc abia peste…trei luni.

 L-am urmărit însă de…acasă  şi am aflat că deja au şi fost  lansate peste 800 de comenzi pentru ultra-moderna  aeronavă,  al carei preţ  depăşeste un sfert de miliard de dolari. Primele înscrise pe lista de aşteptare sunt, fireşte,  companiile aeriene asiatice  Cathay Pacific Airways şi Singapore Airlines.

   Suplul Airbus 350 poate transporta până la  400 de pasageri,  este  uşor şi consumă mult mai puţin  decât alte  avioane de aceeaşi capacitate, deoarece  s-a folosit la fabricarea sa  fibra de carbon. Acest model permite companiei mixte franco-britanice  să continue competiţia pe  piaţa dominată de modelele Boeing 777 şi 787.

    Noul A350  urmează să  efectueze primele zboruri comerciale  cît de curând, mai precis în a doua jumatate a anului 2014, după ce inginerii au testat deja aeronava în condiţii extreme din  Bolivia şi  Alaska.

                                                        Alah veghează !

   – Scuzaţi-mă Sir, cum  ajung la „Moschee Sultan”?, l-am întrebat e un domn în etate înveşmântat în alb.

   – Vă uitaţi după… o cupolă  aurită!

   – Chiar aşa? Poate sunt mai multe?

   – Mai este doar una singură.

   – Păi, vedeţi?

   – O, aceea este „Palatul Sultanului”!

   – Mă scuzaţi!

   – La faţa locului vă veţi da seama…

    Am ascultat povaţa binevoitorului  şi m-am  uitat atent  în jur. Într-adevăr, nu departe am observat un  edificiu splendid ce strălucea în soare. „Acolo e”, mi-am zis şi am plecat val-vârtej.

    Impozanta clădire se află chiar în zona Kampong Glam  din central oraşului Singapore, reprezentând o destinaţie ce atrage numeroşi turişti. Intrasem într-un grup măricel de vizitatori,  bulucindu-ne  pe trepetele lăcaşului de închinăciune la descălţare.  Operaţiune  obligatorie.  Toţi am lipăit după aceea  pe marmura rece, atât de plăcută la tălpi după căldura năucitoare de afară.

     Chiar m-am temut în timp ce-mi lepădam comodele sandale, conform mentalităţii pârlitului, că la întoarcerea din turul moscheii, să nu rămând deculţ. Precum Zaharia Stancu.  Numai că aici  Atotputernicul Alah veghează din înalturi şi nimeni nu se pretează la asemenea apucături ruşinoase.

    Un  ghid din partea casei ne-a informat  că  păşisem în  cel mai  mare şi vechi locaş de cult musulman din oraşul-stat Singapore, marea moschee putând  găzdui cca. 5.000 de oameni.  Ni s-a mai  spus că  a fost proiectată de un artist din… Irlanda (?), dar nu i-am reţinut numele, aflându-mă ceva mai departe  de grup pentru a face câteva „poze artistice”.

    Constucţia atrage în mod justificat toate privirile, deoarece este semeaţă, prezentând  o combinaţie reuşită  de stiluri arhitecturale  diferite, de bază fiind cele maur, persan şi turc, fiecare cu frumuseţea şi particularitatea sa.

    De  fapt, cupola  placată cu aur este cea mai spectaculoasă, de aceea  toţi  turiştii merg-aţă să viziteze obiectivul.  Credincioşii îşi văd de ale lor înăuntru, stând  îngenunchiaţi, smeriţi cu capul în pământ, reculegându-se plini de fervoare.  Am ieşit mai relaxaţi, împăcaţi cu soarta.

    Ce urma?  O  raită  prin Chinatown. Orice urbe mare care se respectă musai să aibă un asemenea cartier. Este un perimetru pestriţ, extrem de aglomerat, cu marfă contrafăcută şi mirosuri greu de identificat de nasul unui european.  Am lăsat  baltă tarabele şi dughenele, preferând să dau o raită  (ca un intelectual rasat ce mă pretind)   spre a  vizita două dintre cele mai importante centre expoziţionale aflate în împrejurimi : Muzeul Civilizaţiilor Asiei, ce oferă o perspectivă detaliată asupra influenţei pe care fiecare dintre  culturile regiunii a avut-o asupra ţării, precum şi  Muzeul Naţional, care prezintă istoria statului din secolul al XIV-lea până în zilele noastre.

       La ieşire, ca şi la intrare, le-am zis  curatorilor după ce m-am înclinat: „Salam aleikum!”( „Pace vouă!”)

                                                    Cabinet holistic

Nu am rezistat tentaţiei de a vizita şi un vestit cabinet medical holistic.

   – Venţi cu mine, m-a îndemnat ghida cu ochii oblici. Prietena mea are unul faimos, aici după colţ. Vin mulţi pacienţi la tratament, unii taman din Sydney.

   – Extraordinar!  Vreau să-l văd. Voi scrie în cartea de impresii, că i-a trecut pragul  până şi un braşovean.

   – Un…ce?

   – „It doesn’t matter” (Adicătelea, nu contează).

   …Citisem multe despre medicina tradiţională asiatică,  recunoscută în prezent  pentru tot în lume. Specialiştii au stabilit cu multe secole înainte că există  o legătură  directă între sănătate şi regimul alimentar. Încă din anul… 310 existau la curţile regale din Orientul Îndepărtat  tămăduitori  care recomandau sfaturi cu privire la regulile alimentare  sănătoase, utile în  prevenirea şi tratarea  afecţiunilor interne şi extrene. Inclusiv (atenţie, masculi) tratarea disfuncţiilor erectile.

   Mult mai târziu au apărut stabilimentele pentru mesaje erotice, atât de răspândite  azi şi în ţara noastră…

O obsesie naţională

       Pe lângă isteria  autorităţilor  în legătură cu interzicerea gumii de mestecat, am mai constatat încă o obsesie a localnicilor:  întreţinerea toaletelor!!! Sunt  de acord cu amândouă ipostazelor, deşi nu m-a întrebat nimeni. Le-aş vota cu ambleme mâini, dacă aş fi parlamentar. Despre al doilea aspect, cel referitor la spaţiul unde până şi regele merge singur, pot spune că le întrecere în curăţenie şi fantezie pe cele elveţiene. Care rivalizează cu…farmaciile.

  În Singapore se organizează concursuri tematice şi practice sub genericul atât de creativ, „Nice toilet”!? Într-adevăr, lumea  iese cu zâmbetul pe buze de acolo, încântată de ce a văzut. Este o …uşurare nu doar fizică, ci şi o satisfacţie  estetică.  S-a mers atât de departe cu obstinaţia pentru aceste spaţii pentru necesităţi fiziologice urgente, încât celor mai originale li se acordă…stele de clasificare, ca la hoteluri: în funcţie de confort, dotări, mărime, ambient. Poţi sta în interior mai mult timp dacă doreşti;  să te relaxezi răsfoind o revistă, să meditezi la nemurirea sufletului şi la… „Golful Bengal”.

     Prin alte părţi, inclusiv în Românica, nu ştii cum să ieşi mai repede şi să fugi dintr-un WC public… (Pardon de expresie).

                                                 Oaspeţi pe căprării

    Constatasem că oaspeţii care poposesc în Singapore  se împart  pe mai multe căprării: marinari, oameni de afaceri, „salahori cu gulere albe” (adică specialişti în IT provenind din ţări sarace,  mai ales din Estul Europei, veniţi  în căutarea  unui  „job”  foarte bine plătit) şi turişti: „fără număr, fără număr”, vorba lui Adi Minune.

    Şi turiştii se împart la rândul lor  în trei categorii: de rând,  medii şi de lux. Cei din ultima categorie  provin, de regulă, din rândul  oameniilor  bogaţi  din  Statele Unite, Australia, Noua Zeelandă, Germania, Anglia, Africa de Sud, Brazilia.  Miliardari şi milionari sunt atraşi un  atât de oportunităţile în afaceri, cât de  ofertele  generoase de relaxare. Apropo de această  categorie „extra” a muritorilor, două prietene (blonde) stau de vorbă:

    – Ştii, dragă, că după ce m-am măritat l-am făcut pe bărbatu-meu milionar?

    – Ai, du-te. Cum ai reuşit?

    – Păi fusese…miliardar când m-a luat!!!

   …Să continuăm. Urmează categoria turiştilor cu venituri medii, în general asiatici, mulţi chinezi, japonezi, sud-coreeni. Ăştia mişună ca furnicile, fac poze şi cumpără în prostie orice. Şi în ultimul rând, vin…hoinarii, aşa ca mine, mânaţi de dorinţa de a vedea cât mai mult, având portofelul cvasi „leşinat”.

                                           Fără tracasări ca prin alte părţi

   Ei, dragilor, aici m-am bucurat că, în sfârşit,  nu am mai fost tracasat de muzicieni ambulanţi veniţi din Carpaţi şi nevestele lor veşnic însărcinate, cu un sugar în braţe şi un ţânc ţinându-se de fustele creţe. Până şi în ţările nordice, unde-i frig şi…bogăţie, am avut (ne)plăcerea să fiu confundat cu băştinaşii blonzi, cerându-mi-se câţiva euro, acolo.

   – Eşti din România, nu-i aşa?, am întrebat-o pe una ce se ţinea după mine cu palma întinsă pe o stradă centrală din Oslo.

   – Îhî. Din Toflea, mânca-ţi-aş. Da’ de unde ştii?

   – Era şi greu.

   – „Socáres”? Ce faci?

   – Uite, mă plimb. Cum e pe aici?

   – Bine, ăştia e domni.

   – Cât faci pe zi?

   – 150-200. Eu vin  numai vara,  că iarna-i lungă şi grea. În sectembre mă întorc să-mi termin casa.  Da’ mata nu-mi dai nimic?

   – Păi ai mai mulţi euroi ca mine.

   – Eşti scârţar ca toţi românii; hai, talian bahtalo (“Du-te-n… norocu’ tău”!!!)

   …Şi m-am dus.  Ghiciţi unde ?

                                                                                                       Horia C. Deliu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail