Deși am oarecare vârstă și mi-a fost dat să văd și să trec prin unele situații limită, trebuie să recunosc că ziua întâia a lui Făurar a fost una pe care cu siguranță n-o voi uita, din cauza disconfortului emoțional creat la vederea altei Românii, nu la televizor, nu citind în ziare, ci la fața locului. În România anului 2021, unde zeci de copii de toate vârstele, împreună cu familiile lor, se luptă zi de zi cu lipsurile: fără apă potabilă, fără curent electric, fără siguranța zilei de mâine. Și cel mai neplăcut, înfruntând valurile de noroaie atunci când plouă sau se topesc zăpezile, ceea ce le face aproape imposibilă deplasarea la școală pe jos, singurul mijloc de transport fiind în cel mai fericit caz, căruța.
În urmă cu câteva zile, am dat întâmplător de o campanie pentru o casă inițiată de un tânăr dascăl al Școlii Generale din Doboșeni/ Covasna, la secția cu predare în limba română. Pe numele ei Mihaela Ungureanu – un înger-dascăl printre noroaie, un misionar al învățământului într-un județ care are și-așa destule lacune, și nu era nevoie să se adauge și alte inconveniente bietului învățământ. Este nu doar lăudabilă, ci și exemplară hotărârea și determinarea cu care s-a implicat în a-și exercita meseria pentru care s-a pregătit, într-o comunitate aproape pierdută și marginalizată nu la figurat, ci la propriu. Undeva într-o margine de sat, pe un deal, acolo unde își duc amărâtul trai, mai multe familii de români de etnie romă, fiecare având câte patru, șase, opt sau chiar mai mulți copii.
În această comunitate, raza de speranță pentru copii este Mihaela – profesor în programul Teach for Romania – care face naveta din Baraolt pentru ca acești copii să învețe măcar să scrie și să citească, pentru ca mai târziu să se poată integra cumva în marea societate. Așa cum au făcut o parte dintre ei plecați la muncă în marea străinătate. Despre înv. Mihaela am aflat și alte lucruri care o pun într-o postură favorabilă și demnă de laudă pentru ceea ce face pentru învățământul românesc. Anul trecut, după ce a fost angajată la școala din Doboșeni, și-a luat inima în dinți și a trecut pe la casa fiecăruia încercând să convingă părinții cât de necesară este pentru copii educația. Cu mari eforturi, a reușit ca în septembrie 2020 să pornească o clasă cu 24 de elevi cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani. Școala online a fost pentru ea o nouă provocare. Pentru susținerea cursurilor era nevoie de echipamente electronice potrivite: calculator/laptop/tabletă/telefon smart cu internet. Și de unde să ceară când majoritatea familiilor trăiesc din ajutoare sociale?! A făcut un anunț pe pagina de socializare și astfel a primit un laptop și cartele de internet, dar semnalul slab a îngreunat desfășurarea cursurilor online. Cu îndârjirea care o caracterizează, cu blândețe dar și cu experiența căpătată în multele proiecte sociale în care a fost implicată ca voluntar în țară și în afara țării, nu a deznădăjduit, și a continuat chiar dacă lucrurile nu au mers așa cum și-ar fi dorit. Obiectivul ei de a-i aduce la școală a fost zdruncinat oarecum de școala online și de condițiile impropirii, dar cu siguranță redeschiderea școlilor o va ajuta să-și atingă scopul propus, pentru că are toate calitățile unui dascăl devotat meseriei pentru care s-a pregătit.
Atașată de copiii din comunitatea care o respectă și o prețuiesc pentru ceea ce face pentru ei, nu a rămas indiferentă nici atunci când peste familia unei eleve pe care o are în clasă, a căzut într-o zi o adevărată năpastă. Casa părintească s-a făcut scrum. Le-au ars tot! Haine, acte, mobilă… Le-a rămas un petec de pământ. Și acela mic! S-au salvat doar pe ei. Opt suflete greu încercate: părinți și șase copii printre care și doi gemeni de trei luni. N-a stat prea mult pe gânduri, nu s-a speriat de responsabilitatea la care se înhamă, așa că în urmă cu câteva zile, a inițiat o campanie de strângere de fonduri pentru o casă, dacă putem numi așa 25 m² în care urmează să locuiască opt suflete. Sute de distribuiri din paginile noastre de socializare a făcut ca acest caz să ajungă la sufletele unor oameni generoși care au reacționat neașteptat de repede, astfel încât la câteva zile după campania începută, s-a început ridicarea căsuței și s-au primit zeci de telefoane de la oameni din țară care s-au oferit să ajute cu o sobă, hăinuțe, alimente, geamuri etc. Avânt în vedere vremurile în care trăim, atitudinea oamenilor a fost exemplară, pentru că fiecare om cu inima deschisă și-a exprimat dorința de a contribui cu ceva. Și „unde-s doi, puterea crește,” știm și noi!
***
Acest caz l-a impresionat profund și pe părintele Valentin Cosneanu – paroh la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Ojdula, care n-a putut sta deoparte. După ce am aflat despre familia cu șase copii cărora le-a ars casa, ne-am hotărât să mergem să vedem situația la fața locului. Nu ne-am dus cu mâna goală. Modest din fire și generos peste fire, părintele, care de ani de zile se ocupă în taină de acte de caritate, bătătorind cărările la familiile nevoiașe, nu a putut rămâne indiferent nici de astă dată. S-a oferit să vină în sprijinul familiei spunându-mi că vrea să doneze ciment și câteva sute de kg de piatră de râu pentru construcția casei. Om al faptelor, nu al vorbelor, a doua zi după ce a aflat de caz, am pornit la drum cu mașina încărcată până la refuz de cutii cu haine, încălțămine, rechizite, câteva plase cu alimente, cam ce am crezut că ar fi necesar familiei măcar pentru câteva zile și o remorcuță cu piatră de râu. Ajunși la școala din Doboșeni unde ne aștepta înv. Mihaela Ungureanu– un om dedicat cum rar mi-a fost dat să văd, am avut surpriza ca la descărcarea pachetelor să constat că în cutii erau cam 100 perechi de încălțăminte, și cam tot atâtea, poate chiar mai mult, obiecte vestimentare, creioane, pixuri, caiete, pe care doar dumnealui știe cum le-a făcut rost. Toate urmând a fi duse într-un spațiu de depozitare, alături de celelalte ajutoare sosite din țară, apoi selectate și gestionate de doamna învățătoare, astfel încât să ajungă și în familia rămasă doar cu hainele de pe ei, dar și la celelalte familii aflate într-o situație materială precară.
Întâlnirea cu comunitatea în care trăiesc aproape 200 de copii de toate vârstele înfruntând zâmbind mocirla până la gleznă, a fost copleșitoare. Pentru că nu-mi imaginam că se mai poate trăi așa în 2021. Se vedeau cu ochiul liber lipsurile și greutățile prin care trec. Câteva căsuțe de lemn înghesuite una în alta, parcă pentru a-și ține de cald în iernile geroase când vântul suflă fără milă. Copiii îmbrăcați sumar, dar curat. Curioși peste măsură de străinii care au îndrăznit să intre la ei în comunitate, dar civilizați și respectuoși. Toți așteptând ceva… Neputința urla, furia își înfigea colții, pentru că este greu să rămâi indiferent văzând atâtea suflete nevinovate la un loc lipsite de un minim de ajutor și strictul necesar pentru un trai normal, fără să poți face nimic. Vina este colectivă. Indiferența cu care se tratează aceste situații vor avea grave urmări pe viitor. Soluțiile ar trebui să vină din partea aleșilor. Eu sunt un om mărunt. M-am dus la fața locului să văd ce se poate face pentru ei dintr-un impuls creștinesc, dar am realizat repede că sunt depășită de situație. Într-un fel sau altul, toate familiile aveau nevoie de sprijin material. …Și poate doar un tir încărcat cu tot ce este necesar la casa omului ar fi împuținat, oarecum, oceanul de nevoi cu care se confruntau, dar și acela pe o perioadă. O primă măsură extrem de necesară fiind pietruirea drumului aflat sub imperiul noroaielor. Dar asta ține de administrația locală, care poate într-o bună zi le va îndeplini această dorință. Măcar pentru a ușura puțin drumul copiilor către școală.
Singura bucurie a zilei a fost să văd că voluntari din sat au pus la propriu umărul la treabă și căsuța, adică 25 m² (!) unde vor trăi 8 persoane, părinții și cei 6 copii dintre care 2 gemeni de 3 luni (!), a început să prindă contur, pe locul unde în urmă cu câteva zile fumegau câteva scânduri. Toate acestea s-au putut realiza într-un termen atât de scurt, datorită implicării învățătoarei care a mobilizat oamenii din comunitate, la care s-a alăturat primăria locală, membrii unei organizații locale de caritate și, nu în ultimul rând, donațiile românilor din țară. Ar fi nevoie de materiale și pentru o anexă care să poată fi folosită ca bucătărie și o sobă cu plită pe care să se poată și găti, o mobilă, un pat…
Pe lângă toate acestea, vă las pe d-voastră să vă gândiți cam ce ar avea nevoie o familia rămasă fără nimic care locuiește provizoriu într-o rulotă cu cei șase copii, dintre care doi gemeni de trei luni. În aceste condiții, orice sprijin și oricând este binevenit! Dacă sunt societăți sau asociații care pot face un bine acestei comunități din Doboșeni, județul Covasna, să nu ezite să o contacteze pe înv. Mihaela Ungureanu la datele pe care le voi lăsa mai jos. Dumnezeu să răsplătească jertfa fiecăruia, oricât ar fi de mică tot este mai bună decât nimic.
Pentru mai multe detalii:
Contact: 0754934263 – Mihaela Ungureanu
TRANSFER BANCAR
TITULAR CONT Ungureanu Mihaela
RO79 RNCB 0125 1049 7559 0001
Mihaela Aionesei – Târgu Secuiesc
