Fiecare epocă își are propria devenire și propriile caracteristici, remarcându-se în istoria omenirii prin fapte mai mult sau mai puțin demne de ființa umană. Evul Mediu, situat între Antichitatea clasică și Epoca modernă, cuprinzând o perioadă de timp între anii 200-600 și 1500-1700, și împărțit în trei subperioade: Evul Mediu Timpuriu, Evul Mediu Mijlociu și Evul Mediu Târziu, se caracterizează prin: „invazii din Asia Centrală, dezvoltarea a trei mari religii (Creștinismul, Islamul, Budismul) și prin amploarea contactelor comerciale și militare dintre civilizații” (sursa: Wikipedia).
Tot în această perioadă au loc Cruciadele = „expediții militaro-religioase organizate de puterile europene creștine pentru a recăpăta controlul asupra „Țării Sfinte” aflate sub stăpânirea musulmană”, de fapt, un conflict între civilizații, a cărui reverberație se simte încă în prezentul nostru.
Cu toate vicisitudinile, și în această epocă istorică progresul științei și culturii avansează, însă mulți dintre oamenii de știință ai timpului au plătit scump pentru faptele lor considerate „erezii”. Am aminti aici pe Giordano Bruno și Galileo Galilei, însă victimele sunt fără număr…
Erezie, erezii are sensurile: „1. Doctrină religioasă care intră în contradicție cu dogmele bisericii în sânul căreia a luat naștere”; „2. (fig.) idee sau opinie contrară celor admise în general; abatere, rătăcire” (NDULR). Deci cei care se abăteau de la dogmele bisericii erau considerați eretici și erau „vânați” și pedepsiți de către o instituție specializată, de tristă amintire pentru biserica catolică.
Prin extensie de la primul sens, cuvântul eretic mai însemna cel „care nu ține seama de ordinea stabilită, de obișnuințe”, fiind considerat adept al unei erezii și dat pe mâna Inchiziției.
Inchiziția este definită (NDULR) ca „instituție juridică întemeiată în evul mediu de biserica catolică pentru pedepsirea ereticilor”. Din nefericire, în acele timpuri tulburi, această Inchiziție s-a transformat într-un „tribunal religios” de temut, care prin acțiunile sale a dus la nenumărate abuzuri și distrugeri de vieți, în capcanele ei căzând și o mulțime de oameni nevinovați. Pe lângă oamenii de știință urmăriți, demoralizați sau distruși de aceasta, ea a rămas în istorie și prin ceea ce se numește „vânătoarea de vrăjitoare”. Era suficient ca cel care avea pică pe cineva să acuze acea persoană de „vrăjitorie” ca acuzata să se transforme într-o victimă sigură a Inchiziției, pedeapsa mergând până la arderea pe rug.
Această practică oribilă a dispărut în Epoca modernă, dar nu și anumite metode inchiziționale, care au îmbrăcat haine noi. Așa ar putea fi amintite crimele staliniste, gestapoul nazist, gulagul sovietic, securitatea și închisorile comuniste din țara noastră, și multe altele răspândite pe tot pământul, generatoare de conflicte armate, războaie, terorism, migrări în masă, multă suferință etc.
Revenind în timpul nostru, în Epoca democrației, oare am putea afirma cu mâna pe inimă că au dispărut toate urmele acelor metode medievale detestabile?! Nu credem c-au dispărut în totalitate, reminiscențele lor se mai simt și în zilele noastre și mai ales în politică. Și astăzi se mai practică un fel de „vânătoare de vrăjitoare”, adică vânare a „ereticilor”, numai că acum aceștia nu se mai numesc astfel, ca în evul mediu, căci am evoluat, ne-am modernizat, ne-am schimbat și limbajul, astfel că aceștia poartă alte nume, ereticii și vrăjitoarele de altădată acum sunt numiți „PSD-iști”, căci nu-i așa, când de un timp, și mai ales după căderea Guvernului D,
Guvernul O, sprijinit și de Președinte și de acoliți și trădători, au pornit o adevărată „vânătoare de vrăjitoare” împotriva acestora, cu un singur scop: înlăturare și distrugere.
Veți spune poate, dragi cititori, că așa e în politică, și nu v-aș contrazice, însă înverșunarea cu care se declară și se manifestă, sub o formă sau alta, ura viscerală față de adversari este de nuanță medievală, iar metodele pentru „a scăpa de” toți politicienii sau funcționarii pesediști ori susținători ai acestora par și ele cusute cu ață albă. De pildă, să înlături un prefect de județ din cauza unui urs sună hilar. Și oricum „tăvălugul” continuă să se rostogolească și să-i „măture” pe toți „indezirabilii” (ca să nu le spunem „eretici”), însă roata când e sus, când e jos, și se spune că „Ce ție nu-ți place nu-i face altuia”, căci s-ar putea ca și ție să-ți vină rândul curând și nu-ți va conveni să fii plătit cu aceeași monedă.
Ceea ce vrem să spunem este faptul că toți ne dăm seama că, așa cum se spune în popor, „politica e murdară”, însă cu toate acestea suntem de părerea că chiar și această luptă trebuie dusă în limita rațiunii și a bunului simț, nu „vânând vrăjitoare” cu orice preț. Și pe lângă fapte, e bine să fim atenți și la vorbe, nu doar să le aruncăm în vânt aiurea, cum ar fi de exemplu moțiunea simplă caracterizată drept „golăneală pesedistă”. Dacă într-adevăr ne credem oameni moderni și civilizați, și mai ales când ne aflăm în funcții statale înalte, atunci să ne comportăm ca atare, și tocmai de aceea gândurile noastre se adresează clasei politice, căci poporul pe care-l reprezintă politicienii este „cu ochii pe ei”, și oamenii așteaptă de la Domniile lor să fie pentru el exemple demne de urmat, să apere drepturile oamenilor și să le asigure un trai decent în propria țară, sau nu acesta este scopul pentru care au candidat și au fost votați?! Dumnezeu să ocrotească România și să le dea și lor înțelepciune, ca și ei s-o ocrotească pe ea și pe locuitorii ei!
Mihai Trifoi
