„Muzica este o putere spirituală în stare să lege toţi oamenii între ei”
George Enescu
În anul 1951 George Enescu, cu patru ani înaintea stingerii sale, avea să reflecte: „Am fost de două ori pecetluit: ca om al gliei şi ca mistic. Pământul şi religia au fost divinităţile copilăriei mele. Le-am rămas credincios, transformându-le în muzică”. Despre această minunată artă ne-au rămas de la Enescu memorabile şi sclipitoare îndemnuri ca acesta: ”Muzica …un grai izvorît din inimă şi menit s-aducă dragoste şi-nfrăţire printre cei pe care îi despart credinţe şi obiceiuri deosebite. Muzica este un grai în care se oglindesc, fără posibilitate de prefăcătorie, însuşirile psihice ale omului, ale popoarelor”.
Béla Bartók, căruia Academia Română i-a tipărit culegerile de folclor, iar George Enescu l-a primit ca pe un artist – frate în mijlocul Societăţii Compozitorilor Români, unde a prezidat alături de Enescu şedinţa de decernare a premiului naţional de compoziţie „Enescu”, a pledat şi împărtăşit aceleaşi idei. Lui îi aparţine deviza: „Cântă-mi şi-ţi zic frate”, iar dintre cugetări reţinem: ”Socot drept scop al vieţii mele să continui şi să isprăvesc studierea muzicii poporului român”; „La ţăranii români muzica este o îndeletnicire obştească”; „Ideea mea călăuzitoare este ideea fraternităţii popoarelor, în ciuda tuturor războaielor şi neînţelegerilor”.
Activitatea neobosită a celor doi interpreţi, compozitori şi muziceini complecşi, aspectele asemănătoare sau apropiate ale orientării lor spre folclor se datorează influenţei exercitate de cadrul social-istoric european, în care se integrează şi preocupările acestora. Personalităţi plurivalente, amândoi au luptat pentru ţeluri asemănătoare, dedicându-se cu toată fiinţa artei muzicale, fiecare în modul său propriu, reprezentându-şi poporul prin profesia aleasă şi prin activităţile artistice orginale iniţiate.
*
În excursul nostru ne-am propus şi această sumară prezentare, din atât de vasta corespondenţă a lui Bartók, avută cu personalităţi din diferite ţări, un număr însemnat adresate unor destinatari din România. Aceste schimburi de mesaje au intrat de mult în circuitul internaţional al bibliografiei, fiind traduse în numeroase limbi, devenind documente însemnate nu numai pentru „literatura bartókiană, ci şi pentru istoria muzicii şi a vieţii muzicale româneşti”.
Béla Bartók (1881-1945) în lucrarea „Însemnări asupra cântecului popular” (Bartók Béla, Însemnări asupra cântecului popular. Ediţie prefaţată de Zeno Vancea, traducere Constantin Brăiloiu, Bucureşti,1956) face referiri la Constantin Brăiloiu (1893–1958), organizatorul Arhivei de Folclor a Societăţii Compozitorilor Români, cunoscut prin minuţiozitatea investigaţiilor sale folclorice şi prin studiile sale cu intenţie metodologică. Béla Bartók avea să-l citeze în conferinţa sa,din 1936,” De ce şi cum să culegem muzica populară ?”, remarcând „cu ce minuţiozitate extremă – care întrece exactitatea celui mai migălos savant german – poate fi făcută descrierea unor datini populare.” Béla Bartók îl consideră pe Brăiloiu nu numai „ cel mai de seamă cercetător de folclor muzical al românilor, ci şi pe plan european… dintre cei mai valoroşi folclorişti muzicali.” (Bartók Béla, op. cit., pp. 48-51, Apud. Mîrza Traian, Interesul ştiinţific şi artistic pentru folclorul muzical din Oaş şi Ugocea. Privire istorică, în Anuarul de Folclor I, Cluj-Napoca,1980, p.152). Aprecieri deosebite i se aduc şi lui Bartók din partea elitei româneşti, considerat unul dintre întemeietorii folcloristicii muzicale moderne, cel dintâi compozitor care incorpora muzica populară din Oaş în creaţia sa.Este vorba de Rapsodia a II-a pentru vioară şi pian, din 1928, în partea a II-a a acestei lucrări Bartók valorifica patru melodii de dans (două din Târnava Mare, una din Comlăuşa, com. Bătarci, SM. şi alta din Turţ, SM). Spre deosebire de alte lucrări ale sale, în această rapsodie, ca dealtfel şi în Rapsodia I (tot 1928), Bartók foloseşte melodiile populare împreună cu stilul de interpretare original, adică, păstrând particularităţile manierei de execuţie a vioriştilor ţărani. (Apud. Mîrza Traian, op.cit.,1980 p.155; Papp Marta, Rapsodiile pentru vioară de Bartók şi înrîurirea violonisticei populare româneşti asupra creaţiei compozitorului, în Béla Bartók şi muzica românească, Bucureşti, 1976, p.31). Prin Béla Bartók mai ales, melodiile populare româneşti din nordul Sătmarului, ca şi cele ale altor ţinuturi româneşti încorporate în creaţia sa, intrau . . în circuitul universal al valorilor artistice. Totodată prin această a doua existenţă a lor, melodiile populare româneşti slujesc idealul pentru care Bartók a militat în întreaga sa viaţă, acela de apropiere şi de înfrăţire a popoarelor.
Bartók şi-a însuşit devreme opinia că pentru desluşirea trăsăturilor specifice ale cântecului popular maghiar este inevitabilă lărgirea sferei investigaţiilor şi cuprinderea muzicii popoarelor vecine. El s-a dedicat, deci, cu multă energie culegerii şi studierii folclorului românesc, slovac, rutean, sârbo-croat ş.a. Constantin Brăiloiu, avea să afirme: „Prin cercetările sale, Béla Bartók a dezvăluit o întinsă terra incognito, şi ungurii, slovacii şi românii şi-au cunoscut cântecul specific mai ales prin el…a făcut cunoscut lumii, în viaţă fiind, mai bine de 1.200 de melodii populare româneşti… a formulat cel dintâi legile versificaţiei populare româneşti” (Alexandru Tiberiu, Folcloristică Organologie Muzicologie – Studii, Editura Muzicală, Bucureşti, 1978, pp.144-145). El a determinat pentru prima oară unele stiluri regionale în muzica populară românească din Transilvania şi a constatat existenţa unor straturi istorice de stil în muzica populară maghiară. Lui îi datorăm, de asemenea, o contribuţie teoretică esenţială la clarificarea noţiunii de cântec popular, precum şi determinarea unor caracteristici generale ale folclorului muzical românesc, maghiar şi slovac. (Almási István, Béla Bartók şi dezvoltarea etnomuzicologiei, în Anuarul de Folclor I, Cluj-Napoca, 1979, pp.158-164).
Bartók s–a aplecat cu atenţie spre preluări de melodii în favoarea interinfluenţării culturilor popoarelor vecine, respectând întocmai realitatea. Semnificative sunt şi rândurile din corespondenţa sa: „ E foarte natural că în timp ce melodiile cu caracter românesc, găsite la unguri, pot fi comunicate numai cu text unguresc, acele melodii cu caracter străin găsite la români sunt la fel de inseparabile de textul român original. Cu alte cuvinte – în munca ştiinţifică nu există păcăleală” (Bartók Béla, Scrisori I. Ediţie îngrijită şi adnotată de László Ferenc, Editura Kriterion, Bucureşti, 1976, p. 80) 1)
Una dintre figurile marcante ale culturii muzicale maghiare din primele două decenii ale veacului trecut, János Seprődi 1874-1923) a formulat aproape în acelaşi timp cu Béla Bartók, importanţa studierii muzicii populare a popoarelor conlocuitoare şi învecinate. În volumul omagial dedicat muzicologului, apărut cu prilejul centenarului naşterii sale ( Seprődi 1974 ), semnează studii István Almási, István Lakatos şi András Benkő. Volumul conţine scrieri reprezentative ale lui Seprődi János (dintre anii 1906 -1922) şi cele mai valoroase culegeri de muzică populară maghiară, precum şi o recenzie făcută despre volumul lui Bartók: Cântece poporale româneşti din comitatul Bihor, prima sa publicaţie de muzică populară românească (Bartók Béla, Cântece poporale româneşti din comitatatul Bihor, Bucureşti, 1913). 2)
1. Béla Bartók, într-o scrisoare către Ioan Buşiţa – Beiuş (Vésztő14 aug. 1909). Ioan Buşiţa (1876-1953) a fost profesor de desen şi de muzică la liceul român din Beiuş, devenind unul dintre prietenii apropiaţi ai compozitorului. Buşiţa este destinatarul a peste 70 de scrisori de la Bartók.
2. Cu notaţia: culese şi notate de Béla Bartók, profesor la Academia regală de muzică din Budapesta, Bucureşti,1913, 8 r. XXII + 360 lap.( Cf. p. 253-255).
Dr. Nicolae Bucur
