Nimeni nu poate contesta faptul că în ultimele secole ştiinţa, în toate domeniile ei, a progresat enorm, încât acum omenirea este aproape pregătită să-şi înceapă expansiunea în spaţiul cosmic.
Cu toate acestea, ştiinţa oamenilor încă se află abia la începuturi în raport cu infinitele secrete pe care i le pune în faţă Natura, în micul şi marele cosmos, pentru a fi dezvăluite. Unul dintre acestea îl constituie regenerarea.
Foto: Silviu Ipătioaei
Mai ales doamnele sunt foarte interesate de noile produse cosmetice revitalizante, la care li se face o excelentă, am zice noi, reclamă repetitivă şi chiar agresivă pe ecranele televizoarelor, în special la Teleshoping. Aşa aflăm lucruri incredibile despre banalul melc care în zile ploioase invadează grădinile, parcurile şi pădurile lăsând în urma lui dâre albicioase dintr-o substanţă ciudată pe care ne ferim s-o atingem. Şi totuşi această fiinţă înceată şi tăcută este aducătoare de beneficii, după cum aflăm din sursa . . www.click.ro/utile/sanatate , într-un material cu titlul: „Doctor” şi întreprinzător, melcul este o sursă de beneficii”.
Dar mai înainte de a afla despre ce fel de beneficii este vorba, să prezentăm „personajul”, aşa cum reiese din sursa amintită mai sus: „Tăcut şi singuratic, melcul nu scoate niciun sunet şi nu are organ auditiv. El poate să se retragă în cochilia lui şi să hiberneze astfel, luni în şir, timp în care nu mănâncă şi nu bea absolut nimic. Mai mult, melcul poate să supravieţuiască la geruri cumplite”.
Vă daţi seama, dragi cititori, ce ar însemna pentru oameni să descopere aceste secrete ale neînsemnatului melc? Ce ar însemna să trăim şi noi „melceşte”, adică să nu mâncăm şi să nu bem nimic câteva luni, şi să rezistăm la temperaturi de minus zeci de grade C? Oamenii n-ar mai avea nevoie de atâtea cheltuieli inutile, încălzirea în timpul iernii n-ar mai fi o problemă pentru nimeni, candidaţii la parlamentare n-ar mai trebui să se bată în promisiuni imposibil de realizat, din lipsă de fonduri, economia ţării ar creşte subit, şi în câţiva ani întreaga populaţie ar ajunge milionară! Şi atunci nu merită ca oamenii de ştiinţă să se aplece mai mult asupra studierii bietului melc?
Desigur, melcul ştie ce face: „Modestul melc este un gospodar desăvârşit şi, cu ajutorul unei secreţii cleioase, o pojghiţă subţire, îşi izolează intrarea în cochilie, dar poate să-şi cârpească în câteva ceasuri casa, când aceasta este avariată. De asemenea, specialiştii au urmărit ani în şir stilul de viaţă al melcilor şi au constatat cât de valoros este acest „clei” pentru omenire, şi cum reuşeşte melcul să aibă grijă de propriul confort”.
Ei, domnilor, dacă şi noi am putea să ne reparăm „în câteva ceasuri” casele distruse de atâtea inundaţii, furtuni şi alunecări de teren ori alte calamităţi, ce fericiţi am fi! Diferenţa e că noi nu suntem atât de buni gospodari ca melcul, sau mai precis, muncim în pas de melc, doi dau la lopată şi trei se uită, iar după noi se surpă autostrăzile de-abia inaugurate ori apar găurile pe asfaltul abia turnat, dacă chiar nu se desprinde cu totul, aşa cum văzusem la TV într-un „Telejurnal”.
Să nu lăsăm însă melcul să aştepte căci, chiar dacă merege încet, el se grăbeşte în stilul lui. Despre el se spune că e atât de priceput, încât „combate artroza”, după cum au descoperit cercetătorii: „Într-adevăr, melcul reprezintă un aliment preferat al populaţiei din insula Creta. Cercetătorii au evidenţiat faptul că melcul conţine din abundenţă o proteină unică (este singura vietate ce o posedă din abundenţă)”, astfel încât consumatorii de melci nu se îmbolnăvesc de artroză.
Dar staţi, asta nu e tot! (după cum ar suna o reclamă împrumutată de la Teleshoping). Şi francezii consumă frecvent carnea de melc: „Melcii sunt o delicatesă frecventă şi în gastronomia franceză, iar în ultimii ani consumul de melci s-a bucurat de o popularitate din ce în ce mai mare şi în Marea Britanie” ne spune sursa. Desigur, românii nu mănâncă melci, pentru că ei nu suferă de artroză, ci de alte multe boli, unele contactate chiar în spitale. Deci s-ar impune totuşi să trecem la „producţia de melci”, măcar pentru export în ţările consumatoare, aşa poate am contribui în mod eficient la creşterea economiei ţării.
Carnea de melc, fiind „o carne slabă în grăsimi şi bogată în proteine” este indicată pentru „oamenii care vor să mănânce sănătos”. Aşadar, ar fi recomandată şi pentru restaurantele româneşte sau pentru gurmanţii interesaţi, dar probabil ar trebui cultivată specia de melci din California, care ajung şi la o greutate de 6 kg la maturitate. Sursa menţionată le pune la dispoziţie doritorilor de melci chiar şi o reţetă de preparare: „Francezii gătesc carnea de melc astfel: o scot din cochilie, o marinează în unt, usturoi şi pătrunjel, apoi o pun la loc în cochilie şi o servesc cu tacâmuri apeciale. Acest preparat poartă numele de „escargot” şi se regăseşte în meniurile tuturor restaurantelor din Franţa”. Ce să mai zici! Suntem cu mult în urma francezilor… Cică ăştia s-au dedat şi la ouăle melcilor, pe care le-au transformat în „caviarul melcilor” şi le-au dat denumirea de „Escargot pears”. Cică ouăle acestea „au un gust delicat şi proprietăţi afrodisiace puternice”. Măi să fie! Păi n-ar strica să mănânce şi românii ouă de melci, că tot a scăzut numărul populaţiei cu câteva milioane încât acum Guvernul nu mai ştie cum să-i ademenească acasă pe fiii rătăciţi ai României, şi le promite 40.000 de euro cadou pentru a începe o afacere, deşi teamă ne este că nici aşa nu vor reveni prea mulţi, pentru că aici nu este vorba numai de bani.
Mai aflăm că în antichitate medicul Hipocrat folosea melcul pentru a trata inflamaţiile pielii. Sursa ne spune că el „recomanda melcii zdrobiţi, amestecaţi cu lapte acru”, acest tratament având efect regenerativ. Dar, atenţie doamne şi domnişoare, „În zilele noastre, sunt folosite cremele cu extract de melc, ca tratament împotriva îmbătrânirii pielii”. Ba mai mult, puteţi afla şi despre un alt fel de reţetă: „Un tratament revoluţionar, experimentat într-un salon din Tokio, foloseşte melcii vii care se târăsc pe faţa pacientului. Se consideră că mucusul produs de aceştia conţine substanţe benefice pentru înfrumuseţarea pielii, dar pot ajuta şi la vindecarea arsurilor solare, provocate de expunerea la radiaţiile ultraviolete”. Deci cum melci avem destui prin toate grădinile, parcurile şi pădurile noastre, nu ne rămâne decât să ne curăţăm feţele lăsând melcii să se plimbe pe ele în voie, însă cei care au săvârşit fapte rele nu prea au şanse mari să iasă „cu faţa curată”. Şi mai trebuie să fiţi atenţi la un aspect: melcii folosiţi în tratament trebuie hrăniţi numai cu legume organice – spanac, morcovi şi sfeclă, după cum sună indicaţiile din tratamentul japonez.
Poate că n-am fi scris niciodată acest articol, dacă nu mi-ar fi atras atenţia o altă ştire interesantă, apărută tot la rubrica Stiintă-Sanatate la sursa Mediafax.ro, într-un articol semnat de Oana Bujor, 14.10.2016: „Cercetătorii au proiectat un cristal care se vindecă singur, fără nicio intervenţie chimică sau biologică, ce se bazează pe propria sa structură moleculară şi contactul fizic pentru a se vindeca, proces similar cu cel al organismului în cazul tăieturilor la nivelul pielii” (pentru detalii se face trimitere la sursa Descoperă).
Nu intrăm în detaliile acestui subiect, dar menţionăm doar faptul că, în general, oamenii se raportează doar la regnurile vegetal, animal şi uman, fără a considera regnul mineral ca având proprietăţi „vii”. Atunci cum „ştie” cristalul şi ce anume îl determină „să se regenereze”?!
Al treilea sens al cuvântului „regenerare” este: „capacitate a organismelor vii de a-şi reface organe, structuri etc. lezate; regenerescenţă” (cf. Noului dicţionar universal al limbii române, ediţia a doua, 2007). Cel mai bun exemplu în acest sens este o altă vietate: salamandra, despre care se spune în Wikipedia: „Salamandra este un nume comun pentru aproximativ 550 specii de amfibieni”. Dar cea mai însemnată proprietae a acestei vieţuitoare este faptul că „Unice printre vertebrate, salamandrele au capacitatea să regenereze membrele pierdute sau alte părţi ale corpului”. Imaginaţi-vă deci ce ar însemna ca omul care şi-a pierdut un braţ sau un picior să-l poată regenera aidoma salamandrei!
Ne oprim aici cu comentariul nostru şi lăsăm cititorul să-şi dea frâu imaginaţiei proprii. Cert este că lumea în care trăim este încă prea puţin cunoscută de om şi ştiinţa omenirii încă este prea puţin evoluată pentru a descoperi imensele secrete ale Naturii, chiar dacă noi, oamenii, suntem atât de ambiţioşi şi de nerebdători, încât credem că le ştim pe toate sau că putem descoperi totul.
Mihai Trifoi
