Serviciul Public Salvamont Covasna a finalizat, în cursul săptămânii trecute, montarea unui nou refugiu destinat turiștilor. Construcția este amplasată la altitudinea de 1700 de metri, pe Vârful Lăcăuți, în apropierea marcajului ce-i îndrumă pe turiști spre cel mai înalt punct al județului Covasna.
Leonid Moscviciov, şeful de birou al Centrului Județean pentru Protecția Naturii și Salvamont a menționat că refugiul poate adăposti un număr de până la 8 persoane și este recomandat turiștilor care au suferit un accident pe traseu sau care au nevoie de un adăpost urgent datorită condițiilor meteo nefavorabile.
Potrivit acestuia, refugiul este accesibil atât de pe traseul ce pornește din Comandău, marcat cu albastru, cât și de pe traseul de creastă, poziționarea acestuia fiind strategică.
Primul refugiu de acest fel a fost inaugurat de Serviciul Public Salvamont Covasna în luna august, fiind poziționat în Munții Bodoc, la o altitudine ce depăsește 1000 de metri,acesta având, de asemenea, o capacitate de cazare de 4 până la 8 persoane.
„Îi sfătuim pe turiști ca atunci când pornesc la drum să aibă echipament adecvat, să se intereseze de starea vremii, iar dacă plănuiesc o expediție mai lungă să anunțe Serviciul Public Salvamont Covasna, pentru a interveni mai ușor dacă e cazul. Acest refugiu este cel de-al doilea construit în județul Covasna, primul fiind amplasat tot în acest an pe Vârful Bodoc. Pe viitor vom mai amplasa și alte refugii în funcție de cerințele de pe teren.” – a adăugat Leonid Moscviciov.
În prezent, în cadrul Serviciului Salvamont Covasna sunt angajați 4 salvamontiști, alte 4 persoane activând în mod voluntar, fiind gata să intervină în orice moment pentru a-i ajuta pe cei rătăciți sau accidentați în munți.
Este foarte important de știut că în cadrul Serviciului Public Salvamont Covasna, funcționează și un dispecerat, cu număr propriu, la care poate suna oricine are nevoie de asistență în munți. Numărul de telefon alocat acestui serviciu este 0725.826.668 (0-SALVAMONT). Bineînțeles, în caz de nevoie, poate fi apelat oricând și numărul național unic pentru urgențe, 112, care va redirecționa apelul către Serviciul Salvamont.
C.I.