Volum despre istoria românilor din Covasna și Harghita și conviețuirea lor cu secuii/maghiarii
După reeditarea, în primîvara acestui an, a volumelor Originea secuilor și secuizarea românilor, de Gheorghe Popa-Lisseanu, ediție îngrijită și Prefață de I. Oprișan, Editura Saeculum I.O., București, 2019 și Românii din scaunele secuiești în antroponimele din conscripții. Scaunele Ciuc, Giurgeu, Cașin (1567 -1850), de Ioan Ranca, lucrare editată de Asociația Ștefadina, București, 2019 cu o prefață de Cosmin Luncaciu, în cadrul Zilelor Andrei Șaguna, a fost prezentată o nouă lucrare de referință pentru istoria locală, regională și națională, respectiv Românii și secuii, de Ion I. Russu, ediția a II-a, ediție îngrijită și Prefață de Ioan Lăcătușu și Vasile Lechințan, Cuvânt înainte la ediția a II-a de Ioan Opriș, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2019, volum tipărit cu sprijinul TipoMoldova Iași, director Aurel Ștefanachi.
Renumita de-acum lucrare a lui Ion I. Russu Românii și secuii, care a avut un ecou răsunător imediat după apariţie la Editura Științifică, București, 1990, a fost editată de istoricul și muzeologul Ioan Opriș, cu un Cuvânt înainte semnat de istoricul clujean Ladislau Gyemant, lucrării adăugându-i-se și un capitol intitulat Alte mărturii ale originii etnice românești a așezărilor din sud-estul Transilvaniei, redactat de istoricul de artă Ioana Cristache-Panait. În Nota editorului, Ion Opriș face câteva precizări referitoare la contextul redactării volumului și traseul parcurs până la editarea lui: „În toamna anului 1984 ni s-a încredințat spre publicare, de către autor, această ultimă carte a sa, ce a trecut ca manuscris prin multe locuri, începând din anul 1965. Ca obiect și mod de tratare întrunise critici, sugestii, adeziune totală sau rezerve oportune. Este lucrarea la care I.I. Russu a trudit cel mai mult, revenind cu migală până în ceasul din urmă, și pe care – cum mărturisea – o aștepta cu nerăbdare să apară în haină tipărită”. La rândul său, cunoscutul istoric clujean Ladislau Gyemant, în Cuvânt înainte afirmă: „Cartea, operă a regretatului filolog și istoric Ion Iosif Russu, reprezintă rodul unei cercetări perseverente, de migală, realizată cu pasiune timp de decenii, lucrarea aflându-se pe masa de lucru a savantului clujean până în ultima clipă a vieții sale”. Iată, aşadar, două mărturii de primă mână care ne introduc în destinul unei opere asupra căreia autorul s-a aplecat ani la rând şi pe care nu a putut-o vedea în forma editată, deşi a dorit atât de mult.
Românii și secuii este prima lucrare ştiinţifică serioasă despre „prezenţa, ponderea, locul şi rosturile populaţiei româneşti din răsăritul şi sud-estul Transilvaniei, din fostele scaune secuieşti, în procesul dinamic al convieţuirii şi raporturilor cu populaţia secuiască maghiarofonă a acestei zone” (Ladislau Gyemant). Este alcătuită pe bază de documente de arhivă (de la Arhivele Statului Cluj şi în special din arhive parohiale), dar mai ales pe baza numeroaselor surse edite româneşti, maghiare şi germane, inclusiv şi pe bază de epitafe şi epigrafe, prin cercetări proprii pe teren. Nu lipsesc din cercetare scrierile unor autori de renume în istoriografie şi lingvistică (I.I. Russu a examinat şi influenţa lexicală a limbii române asupra limbii maghiare şi invers), precum: Nicolae Iorga, David Prodan, Szabó T. Attila, Ioan Lupaş, Blédy Géza, Nicolae Drăganu, Andrei Veress, Ştefan Meteş, Csutak Vilmos, I. Cav. de Puşcariu, Imreh István, Ioan Moga, Pataki József, G. Popa-Lisseanu, Jakab Elek ş.a. A cercetat şi numeroase reviste şi anuare de ştiinţă istorică, precum şi publicaţii româneşti prestigioase din zonă, apărute în perioada interbelică.
Astfel I.I. Russu a realizat o operă importantă despre limba, antroponimia şi deznaţionalizarea în Ungaria, politica de maghiarizare a statului maghiar (statul dualist de după 1867 a avut un program politic de deznaţionalizare şi a intervenit „cu toată ponderea mijloacelor oferite de politica sa economică, socială, culturală pentru a stimula constituirea preconizatei [naţiuni unice maghiare]”, deci pentru a-şi justifica interesele politice de dominaţie – Ladislau Gyemant), prezenţa românilor şi secuilor în estul Transilvaniei, informaţiile despre populaţia românească din zonele Ciuc, Treiscaune, Odorhei şi Mureş, despre lacunele statisticilor, despre aşezarea secuilor în zonă, etapele maghiarizării, mărturii ale origini etnice româneşti, antroponime româneşti în secuime (alcătuind un repertoriu alfabetic al acestora, cele cu frecvenţă mai mare; desigur că repertoriul este o deschidere spre cercetări ulterioare), vechimea numelor slave-române, interferenţele dintre limba română şi limba maghiară etc. La un an de la apariția valoroasei lucrări a lui I.I. Russu, în perioada 11 octombrie – 19 noiembrie 1991, volumul a fost prezentat pe larg cititorilor cotidianului Cuvântul Nou din Sfântu Gheorghe, în cuprinsul a 11 episoade, purtând semnătura lui Ioan Lăcătuşu. În anul 1998, la propunerea noastră, Centrul de Studii Transilvane din Cluj-Napoca a publicat o variantă în limba franceză a lucrării, cu titlul „Les Roumains et les Sicules”, traducerea fiind asigurată de Anca Rodica Tomoioagă.
Având în vedere imensul interes al cititorilor față de problematica abordată, volumul a dispărut în scurt timp din librării, astăzi fiind foarte puțin cunoscut de publicul larg interesat de istoria sud-estului Transilvaniei. Este și motivul pentru care, Editura Eurocarpatica și-a propus să reediteze acest volum de referință pentru istoria României, la aproape 30 de ani de la apariția sa la Editura Științifică din București. Demersul proiectului de reeditare a fost primit cu interes de către distinsul istoric Ion Opriș, afirmând că o nouă apariţie a acestei lucrări „ne este necesară tuturor, subiectul ei preocupându-i pe mulți contemporani. Iar autorul rămânând în istoriografie ca un adevărat model. Prin exemplu covârșitor ca valoare științifică a operei sale”.
Valoarea lucrării constă și în faptul că a deschis o adevărată direcţie de cercetări viitoare pe această temă atât de importantă şi de sensibilă a cunoaşterii corecte şi cu adevărat ştiinţifice a trecutului acestei zone din inima României, zonă locuită de români şi de secui/maghiari în bună comuniune şi înţelegere, în ciuda constituţiilor medievale de până la 1848-1849 şi a legilor strâmb alcătuite de statul ungar până la 1918. Sigur că nu toţi secuii s-au lăsat influenţaţi de instigările şovine în momentele de rupturi istorice de la 1848-1849 şi 1940-1944, iar atrocităţile comise de unii în acele momente istorice mari au rămas ca exemplu de mare tragism pentru totdeauna, un avertisment că nu există decât calea acceptării reciproce şi a bunei înţelegeri dintre cele două etnii, şi pentru această nobilă convieţuire, istoriei adevărate a acestor locuri îi revine un rol deosebit de important.
După evenimentele din decembrie 1989 s-a produs separarea pe criterii etnice a principalelor instituţii culturale din judeţele Covasna şi Harghita, iar dezinteresul instituţiilor judeţene şi locale abilitate faţă de istoria, cultura şi spiritualitatea românească din sud-estul Tranilvaniei, hiatusul creat de faptul că, în timpul regimului comunist, istoria românilor din această parte de ţară a constituit un subiect tabu, coroborate cu necesitatea de a prezerva patrimoniul cultural românesc și a investiga noua configuraţie a convieţuirii interetnice din zonă, au constituit tot atâtea argumente pentru crearea cadrului instituțional și asigurarea resurselor umane necesare continuării „testamentului ” lui I.I. Russu de a cerceta trecutul românilor, secuilor şi al celorlalte etnii conlocuitoare din cele două judeţe sus-amintite.
Începută din iniţiativa societăţii civile româneşti din judeţele Covasna şi Harghita, activitatea de cercetare a istoriei şi culturii locale şi regionale din Arcul Intracarpatic a prins contur şi consistenţă, mai ales după înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei şi a instituţiilor culturale profesioniste: Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Centrul Cultural Topliţa, Centrul de Cultură Arcuş, a instituțiilor de cultură subordonate Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei: Centrul Eclezaistic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”din Sfântu Gheorghe și Centrul Cultural „Miron Cristea” din Miercurea Ciuc și asociațiile culturale cu profil de cercetare, precum Centrul European de Studii Covasna-Harghita (CESCH).
Pornind de la potenţialul uman redus numeric, respectiv de la numărul mic de cercetători profesionişti, de muzeografi şi arhivişti români existenţi în cele două judeţe, instituțiile muzeale și arhivistice din zonă au stabilit parteneriate cu instituţii, asociaţii şi personalităţi din principalele centre culturale ale ţării, care au înlesnit realizarea unor importante proiecte, cât şi participarea unui număr important de specialişti din întreaga ţară la manifestările ştiinţifice şi culturale organizate în zonă. Majoritatea materialelor prezentate în cadrul sesiunilor organizate, au fost introduse în circuitul ştiinţific, prin publicarea lor în revista Angvstia (nr. 1/1996 – 16/2012), anuarul Centrului Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” şi al Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Acta Carpatica (nr. 1/2014 – 5/2018) – anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei, editat de Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Centrul Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” și de Asociația „Ștefadina” din București și în anuarul Sangidava (nr. 1/2007 – nr. 6(XII)/2018), editat de Centrul Cultural și Fundația „Miron Cristea” din Toplița. Studii și articole referitoare la istoria, cultura și civilizația românilor din sud-estul Transilvaniei au apărut şi în anuarele și volumele edítate de alte muzee, institute de cercetare, de Arhivele Naționale din București, Cluj-Napoca, Sibiu, Tg. Mureș, Oradea, Arad, Caransebeș, Brașov, Alba Iulia, Iași, Ploiești, Deva, Brăila, Craiova ș.a.
La editura Eurocarpatica a CESCH, în perioada 2000-2013 au văzut lumina tiparului peste 200 de volume referitoare la istoria, cultura, spiritualitatea românească şi convieţuirea interetnică din sud-estul Transilvaniei, ale unor autori din întreg spațiul românesc, precum şi volume ce poartă semnătura unor intelectuali din Arcul Intracarpatic, care abordează o tematică diversă. Cu sprijinul Societăţii Ştefadina Comserv SRL din Bucureşti s-a asigurat prelucrarea arhivistică şi transpunerea în format electronic a bazei de date a CESCH şi a fondurilor documentare aflate în păstrarea Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”. În spiritul „moştenirii I.I. Russu”, trebuie semnalată şi o altă apariţie de anvergură, o autentică reuşită editorială: finalizarea proiectului Tezaur de etnografie şi folclor în judeţele Covasna şi Harghita, cercetare cuprinzătoare efectuată pe parcursul a mai multor ani de zile de către etnografii Nicolae Bucur din Miercurea Ciuc şi regretatul cercetător Constantin Catrina din Brașov. Tot astfel se înscriu și cercetările postdoctorale efectuate de către dr. Constantin Secară din Bucureşti şi dr. Dorel Marc din Tg. Mureş, privind conservarea şi valorificarea patrimoniului cultural etnologic românesc din mediul multietnic din Arcul Intracarpatic. De menționat şi reeditarea unor lucrări referitoare la românii din fostele scaune secuiești semnate Nicolae Iorga, Gheorghe Popa-Lisseanu, Octavian Dobrotă, Aurel Nistor, Maria Negreanu, Emil Micu ș.a.
O contribuţie valoroasă la clarificarea problemei „secuizării” românilor din sud-estul Transilvaniei o reprezintă şi studiul numeroaselor antroponime româneşti în majoritatea localităţilor din fostele scaune secuieşti, realitate pusă atât de bine în evidenţă de I.I. Russu, cercetare continuată de istoricul Ioan Ranca. Continuând munca profesorului său, arhivistul mureşan Ioan Ranca a început publicarea mai multor volume sub genericul Românii din Secuime în antoponimele din conscripţii, vol. I cuprinde Scaunul Mureş, apărut în anul 1995, volumul II scaunele Ciuc, Giurgeu şi Caşin, apărut în 1997, fiind în curs de elaborare scaunul Treiscaune şi scaunul Odorhei. Volumele, elaborate cu acribia sa ştiinţifică, introduce în circuitul ştiinţific informaţii indispensabile oricăror abordări a problemei secuieşti şi a dăinuirii româneşti în spaţiul istoric tratat.
Vasile Lechinţan a publicat mai multe conscripţii inedite cu românii din scaunele secuieşti din perioada 1614-1787. Ana Grama a publicat numeroase studii despre inventarele de bunuri aparţinând bisericilor ortodoxe din zonă, din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi alte documente inedite despre comunităţile parohiale şi liderii acestora în volumul Români sudtransilvani în secolul al XIX-lea. Judeţul Covasna. Contribuţii documentare și în alte numeroase studii, majoritatea apărute în anuarele Angvstia și Acta Carpatica. Ioana Cristache-Panait a publicat, în continuare, „alte mărturii ale originii etnice româneşti a aşezărilor din sud-estul Transilvaniei” şi alte documente despre prezenţa şi circulaţia cărţii bisericeşti în acest areal. Istoricii acad. Ioan Aurel Pop, acad. Nicolae Edroiu, acad. Ioan Bolovan, Cornel Sigmirean, Alexandru Porțeanu, Elena Mihu, Mihai Racoviţan, Petre Țurlea, Virgil Pană, Ana Hancu, Beatrice-Milandolina Dobozi, Alin Spânu, ş.a., preoţii profesori acad. Mircea Păcuraiu, Alexandru Moraru, Ilie Moldovan, Dorel Man, preoții Ioan Boian, Dumitru Gherman, Ioan Bercu, Ștefan Nițu, Gheorghe Radu, profesorii Ilie Șandru, Vasile Stancu, Nicolae Moldovan, Florin Bengean, Doinița și Vasile Dobreanu, Vasile și Angelica Stan, Nicu Vrabie, Constantin Costea, Dorina Drăghici –Moraru, Elena Mândru, Luminița Cornea, Florentina Teacă, Corina Bărăgan-Sporea, Viorica Macrina Lazăr, Felicia Man, Alexandru Ciubîcă, Octavian și Carmen Bucur, Traian Dușa, precum şi alţii intelectuali au semnat lucrări ce pun în evidenţă noi informaţii documentare despre continuitatea românilor, despre istoria bisericilor ortodoxe şi greco-catolice, a şcolilor confesionale, a asociațiilor culturale, cât şi despre evoluţia secuizării românilor din Arcul intracarpatic.
În patronimul lingvistic al dialectului maghiar din secuime există numeroase împrumuturi din limba română, fenomenul fiind unul din cele mai concrete mărturii ale convieţuirii paşnice, chiar de la început, româno-secuieşti/maghiare de-a lungul istoriei în sud-estul Transilvaniei. În acest sens, sunt edificatoare studiile lui Vasile Lechinţan, privind Limba română în viaţa secuilor de-a lungul secolelor (până la 1918), studii care pun în evidenţă influenţa limbii române asupra limbii şi vieţii secuilor de-a lungul secolelor, realitate care este atestată de numeroase documente de epocă şi unanim acceptată şi demonstrată de lingvişti maghiari şi români.
Cunoaşterea schimbărilor demografice intervenite în structura etnică şi confesională a tuturor localităţilor din Transilvania, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, este înlesnită în prezent de punerea în circulaţie în limba română a datelor recensămintelor efectuate pe teritoriul Transilvaniei, începând cu anul 1850 şi terminând cu anul 1941, prin grija cercetătorilor Catedrei şi Laboratorului de Sociologie al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, sub coordonarea prof. Univ. Dr. Traian Rotariu şi prin lucrările semnate de cercetătorul budapestan Varga E. Árpád.
Centrul European de Studii Covasna Harghhita și Arhivele Naționale au acordat asistenţă de specialitate și sprijin documentar pentru elaborarea unor lucrări de licenţă, de masterat şi grad didactic şi finalizarea cu succes a unor valoroase teze de doctorat, având ca teme aspecte importante ale istoriei, culturii și civilizației românești din sud-estul Transilvaniei, precum: Românii din scaunele Ciuc, Giurgeu şi Casin în secolul al XIX, autor Liviu Boar, Editura Universităţii „Petru Maior” Tîrgu-Mureş, 2004; Comunităţi etnice şi elite locale în Covasna şi Harghita, de Codrina Şandru, Editura Universităţii Transilvania Braşov, 2007; Structuri etnice şi confesionale în judeţele Covasna şi Harghita, de Ioan Lăcătuşu, Editura Universităţii „Petru Maior”, Tg. Mureş, 2008; Aspecte etnoculturale specifice zonei Topliţei şi Mureşului, autor Dorel Marc, Teză de doctorat, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, 2009, teză publicată în volumele Evoluţia habitatului tradiţional în zona Topliţei Mureşului Superior (sec. XVII-XX), Editura Ardealul din Tg. Mureş, 2009 şi Structuri ocupaţionale tradiţionale în zona Topliţei Mureşului Superior, Editura Ardealul, Tg. Mureş, 2010; Administraţia publică teritorială, autor Codrin Dumitru Munteanu, Editura „Universul Juridic”, colecţia Monografii, Bucureşti, 2011; Biserici, şcoli, comunităţi rurale româneşti din Covasna şi Harghita (1850-1918), de Nicoleta Ploşnea, Editura Grai Românesc, Miercurea Ciuc, 2012; Biserica Ortodoxă din estul Transilvaniei după cel de-al Doilea Război Mondial, de Costel-Cristian Lazăr, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2013; Românii din fostele scaune secuieşti în revoluţia de la 1848-1849, de Pr. Sebastin Lucian Pârvu; Sud-estul Transilvaniei în perioada 1900-1914. Studiu socio-politic, de Ana Dobreanu, Universitatea Craiova, 2013, Bisericile Românești din Județele Ciuc, Odorhei și Treiscaune (azi Covasna și Harghita) în perioada 1918-1945, de pr. Laurențiu Panciu, Cluj -Napoca. 2019, find în curs de finalizare studiilor doctorale urmate de pr. Marius Banciu, de la parohia Sărmaș, pr. Florin Vatamanu de la parohia Gheorgheni, pr. Nicu Lazar din Vama Buzăului și prof. Attila Lazar din Bod.
În anul 2008, la Sfântu Gheorghe, s-a înființat Grupul de cercetare „I.I. Russu”. Noua instituţie şi-a propus, printre altele, următoarele obiective: analiza anuală a stadiului cercetărilor interdisciplinare a istoriei, culturii şi spiritualităţii româneşti din sud-estul Transilvaniei şi a convieţuirii interetnice româno-maghiare din acest areal; stabilirea priorităţilor de cercetare a problematicii interdisciplinare specifice sud-estului transilvan, pe termen scurt, mediu şi de perspectivă; sprijinirea editării unor lucrări referitoare la istoria, cultura şi spiritualitatea românească din sud-estul Transilvaniei şi la convieţuirea interetnică româno-maghiară; decernarea anuală a premiului „Ioan I. Russu”, autorilor celor mai bune lucrări referitoare la istoria, cultura şi spiritualitatea românească din sud-estul Transilvaniei şi la convieţuirea interetnică româno-maghiară, postarea pe internet a celor mai importante lucrări referitoare la istoria, cultura şi spiritualitatea românească din sud-estul Transilvaniei şi la convieţuirea interetnică româno-maghiară ș.a.
Această succintă trecere în revistă a instituțiilor românești de cultură, înființate după 1990 în județele Covasna și Harghita, și a principalelor activități desfășurate de acestea, în domeniul cercetării istoriei, culturii și civilizației românești din sud-estul Transilvaniei constituie o mărturie concludentă a faptului că „testamentul” cărturarului I.I.Russu, respectiv programul de lucru schițat de savantul clujean de cercetare a realităților istorice din sud-estul Transilvaniei a început să prindă consistență. Este de domeniul evidenței faptul că, în anul 2018, informațiile referitoare la românii din fostele scaune secuiești și la conviețuirea lor cu secuii/maghiarii, sunt mult mai numeroase, mai complexe și mai complete, ele validând, prin conținutul și mesajul lor, ipotezele vizionare formulate de I.I. Russu în momentul redactării volumului Românii și secuii. În spiritul adevărului, trebuie să recunoaştem deschis faptul că majoritatea acestor izbânzi româneşti reprezentă dimensiuni concrete şi simbolice ale rezistenţei prin cultură, într-un mediu în care cultura română, limba, valorile şi simbolurile româneşti nu întotdeauna au fost şi sunt privite cu respectul cuvenit.
Atât de vast și de complex este programul de cercetare elaborat de I.I. Russu, încât pentru realizarea acestuia vor avea de lucru încă multe generații de cercetători. Din păcate, problema românilor din fostele scaune secuiești nu se află printre prioritățile de cercetare ale instituțiilor academice românești. Numărul cercetătorilor români cunoscători ai limbii și paleografiei maghiare a scăzut, iar între cercetătorii români și cei maghiari, preocupați de această problematică nu există relații de colaborare. Încă nu s-a reușit să se finalizeze bibliografia referitoare la românii din fostele scaune secuiești. S-au editat puține monografii ale localităților cu români maghiarizați. Sunt puține studiile și lucrările pe tema politicii de maghiarizare forțată din timpul dualismului austro-ungar și din anii care a urmat semnării Dictatului de la Viena și din perioada Regiunii Autonome Maghiare.
În același timp, în ultimii 30 de ani au apărut numeroase lucrări referitoare la sud-estul Transilvaniei din perspectiva istoriografiei maghiare, redactate în spiritul cunoscutelor teze referitoare la contestarea realităţilor istorice româneşti. Este mai actuală ca oricând remarca lui I.I. Russu despre „tendințele marcante în istoriografia maghiară, din epoca dualistă și din perioada interbelică înspre o minimalizare a ponderii și rolului populației românești din părțile secuiești, înspre o justificare prin mijloace științifice a unor interese politice de dominație și deznaționalizare”. Această politică „ştiinţifică” este continuată cu mai multă insistență și în prezent.
Noile lucrări referitoare la istoria secuilor, sau a Ținutului Secuiesc, redactate de autori maghiari, cu sprijinul Academiei Maghiare de Științe, apărut la Odorheiu Secuiesc, în anul 2016, precum și manualul de Istoria Secuimii editat de Consiliile Judeţene Harghita şi Covasna, în 2012, continuă să prezinte istoria unui „Ținut Secuiesc” exclusiv maghiar/secuiesc, fără să citeze lucrările referitoare la românii din secuime, problema maghiarizării românilor din zonă este trecută cu vederea, minimalizată sau prezentată ca un proces firesc, natural, interferențele româno-maghiare nu se bucură de atenția cercetătorilor maghiari, lucrările de istoria secuilor sunt redactate pentru a constitui argumente pentru dezideratele politice actuale: obținerea autonomiei pe criteriul etnic. Istoriografia maghiară trece sub tăcere intensele legături ale secuilor în istorie – datorită vitregiei condiţiilor de viaţă din zonă – cu românii din toate provinciile istorice româneşti. Sunt puține studiile referitoare la dimensiunile mişcării migratorii de-a lungul timpului, de o parte și alta a munților Carpați. Abordările teoretice maghiare referitoare la „Pământul secuiesc” sunt continuate şi completate cu preocupări sistematice în planul acţiunii politice, civice şi culturale.
De aceea, publicarea noii ediții a volumului Românii și secuii, purtând semnătura savantului clujean Ion I. Russu, constituie un nou demers pentru cunoaşterea adevărului referitor la istoria sud-estului Transilvaniei, contribuind la formarea percepţiei şi autopercepţiei fireşti despre locul şi rolul secuilor/maghiarilor, între românii cu zestrea culturală specifică, în acest areal binecuvântat, din inima României.
Dr. Ioan LĂCĂTUȘU
Dr. Vasile LECHINȚAN
