Asociaţia Turul din judeţul Covasna, care a obţinut o finanţare de peste 93.000 de euro pentru un proiect ce are ca scop dezvoltarea spiritului civic şi implicarea tinerilor în comunitate, recrutează 15 persoane pentru completarea echipei de mentori.

Iniţiatorii proiectului #Youthfocus, prevăzut a se derula pe parcursul a doi ani, au declarat, miercuri, că acesta va implica 75 de tineri din localităţile Sfântu Gheorghe, Covasna şi Târgu Secuiesc, precum şi 35 de adulţi care vor avea rolul de mentori şi îi vor angrena în diverse activităţi educaţionale extraşcolare, de sensibilizare şi de conştientizare pentru a-i ajuta să îşi dezvolte abilităţile civice şi de leadership.

„Primul pas al proiectului este reprezentat de recrutarea de voluntari adulţi din Sfântu Gheorghe, Covasna şi Târgu Secuiesc, ei fiind cei care vor sprijini şi coordona activităţile tinerilor participanţi la program. Avem deja 20 de mentori şi dorim să ne mărim echipa cu încă 15, prin urmare aşteptăm persoane care doresc să devină voluntari, consideră că pot împărtăşi din experienţele proprii de viaţă şi sunt convinşi de faptul că tinerii au îşi pot forma propriul viitor”, a declarat preşedintele asociaţiei, Furus Levente, în cadrul unei conferinţe de presă.

Persoanele interesate îşi pot depune candidaturile până în data de 20 iunie a.c, informaţii suplimentare fiind disponibile pe pagina de Facebook a asociaţiei sau pe site-ul turuliroda.ro.

„Noi, ca echipă de proiect, considerăm că este foarte importantă dezvoltarea unui dialog între generaţii, e importantă implicarea activă din partea adulţilor care doresc să se angajeze în programe de tip educaţional, dar şi să îi motivăm pe tineri să se implice în programe de dezvoltare personală care pot aduce schimbări pozitive în comunitatea locală pe termen lung. Sarcina mentorilor va fi să păstreze legătura cu tinerii care aplică la programul nostru, să se întâlnească periodic cu ei, să îi sprijine şi să îi încurajeze în atingerea obiectivelor proprii (…) Deci, căutăm persoane care să lucreze voluntar în echipa noastră, care pot împărtăşi din propriile experienţe de viaţă, care doresc, la rândul lor, să înveţe de la tineri şi care cred în potenţialul tinerilor” , a declarat Raymond Gheorghiţă, unul dintre coordonatorii proiectului.

Acesta a mai menţionat, printre altele, că #Youthfocus are la bază programul The Duke of Edinburgh’s International Award, lansat în Marea Britanie în 1956, care se derulează în prezent în 140 de ţări din întreaga lume şi care oferă tinerilor cu vârstele cuprinse între 14-24 de ani forme alternative de pregătire pentru viaţă, la care se adaugă campanii de sensibilizare şi activităţi de consolidare a cetăţeniei active, cum ar fi organizarea de sesiuni demonstrative în licee, realizarea de filme educaţionale în domeniul media literacy, o tabără axată pe dezvoltarea aptitudinilor de leadership în rândul tinerilor, un schimb de experienţă între ONG-uri şi trei proiecte civile în localităţile ţintă, care vor fi concepute şi organizate de tineri împreună cu adulţii voluntari.

Proiectul se va derula începând din toamnă în parteneriat cu Colegiul „Szekely Miko” şi Liceul Tehnologic Economic Administrativ „Berde Aron” din Sfântu Gheorghe, cu Liceul „Korosi Csoma Sandor” din staţiunea Covasna şi Asociaţia Pro Pectus din Târgu Secuiesc, iar bugetul acestuia este de 104.490 euro, din care 93.360 euro reprezintă sprijinul acordat prin programul Active Citizens Fund România finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia din Granturile SEE 2014-2021.

 

 Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail