Omagiind și pe această cale Ziua Culturii Naționale, Opera Brașov care anul acesta împlinește frumoasa etate de șapte decenii de la înființare, organizează un moment muzical deosebit. În premieră va avea loc un  Recital vocal-instrumental  în noul HUB inaugurat în luna decembrie 2022, numit la Banca de Cultură Apollonia (vechea „Bancă Săsească”) de pe str. Republicii, colț cu str. Michael Weiss din municipiul de la poalele Tâmpei.

Impunătoarea clădire, cândva emblematică pentru gloria timpurilor trecute, a renăscut precum legendara…Pasăre Phoenix. Imobilul a traversat, ce-i drept, o „hibernare…financiară” timp de un sfert de veac, dar acum a redevenit o vedetă arhitectonică, dar și o gazdă primitoare pentru artiști și faptele lor încântătoare. Deja „noua-vechea”(!) clădire de patrimoniu s-a înscris ca un punct de referință pentru localnici și turiști. Mai cu seamă publicul ce îndrăgește muzica, pictura, cartea, teatrul, creativitatea își va trece în agenda preferințelor pentru timpul liber această adresă. Cei ce doresc să ia parte la evenimente artistice de calitate, vor să vizioneze o expoziție de pictură sau foto, să asiste la un concert ori la o lansare de carte sunt bine-veniți.

Numeroșii pietoni ce flanează de dimineața pînă la miezul nopții pe cea mai frecventată arteră comercială din Brașov se opresc acum să admire impozantul edificiu care și-a deschis la finele anului trecut porțile complet renovat, recăpătându-și înfățișarea originală, fiind rebotezat într-un mod original – „Banca de Cultură Apollonia”.

Miercuri, 11 ianuarie 2023, de la ora 17.00, iubitorii de frumos sunt invitati la Primul eveniment artistic organizat la început de an sub genericul Recital vocal-instrumental ce va fi susținut de un mănunchi din valoroșii artiști ai Operei brașovene. Este vorba de sopranele Aurelia Florian, Anda Pop, Cristina Radu, Lăcrămioara Schuller, mezzosoprana Carmen Topciu, tenorii Adrian Dumitru și Liviu Iftene, baritonul Alexandru Chiriac și basul Dan Popescu. Vor fi acompaniați la pian de Ovidiu Lucian Mezei. Își dă concursul Adrian Pipaș – vioară. Prezentarea evenimentului îi revine în…premieră Andei Pop.

În program figurează arii și duete celebre din operele „Nunta lui Figaro”, „Don Giovanni” și „Cosi Fan Tutte” de W.A. Mozart, „Ernani” și „Il Trovatore” de G. Verdi precum și „Povestirile lui Hoffmann” de J. Offenbach. Intrarea este liberă, moderna sală de la etajul 1 având în jur de 90 de locuri!

Semne (culturale) bune anul are…

Horia C. Deliu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail