Centrul de Cultură Arcuş organizează un nou eveniment deosebit. Melomanii sunt aşteptaţi în această seară, de la ora 19, la recitalul de violoncel „Vă place Bach?”, susţinut de Răzvan Suma.

A venit rândul covăsnenilor să se bucure de un spectacol extraordinar de violoncel, susţinut de artistul Răzvan Suma, în cadrul turneului naţional „Vă place Bach?” . Recitalul cuprinde integrala suitelor solo pentru violoncel semnate de Bach. Spectatorii vor lua parte la o demonstraţie senzaţională de virtuozitate tehnică şi sensibilitate artistică,  într-un program care depăşeşte 90 de minute.

Potrivit unui comunicat de presă, emis de Centrul de Cultură Arcuş, Răzvan Suma este primul  violoncelist care are curajul iniţierii unui asemenea proiect ambiţios, în România. Preţul biletului este 8 lei.

Centrul de Cultură Arcuş pune la dispoziţia publicului un autobuz cu plecare la ora 18,30 din faţa Teatrului.

Violoncelistul Răzvan Suma s-a impus ca unul dintre cei mai activi şi versatili muzicieni ai tinerei generaţii. Are un repertoriu impresionant, realizat în cele peste 500 de recitaluri şi concerte susţinute în turneele din Europa, America de Nord, America de Sud, Africa şi Asia. În 2009 a devenit solist al Societăţii Române de Radio, iar în calitate de profesor asociat la Universitatea de Muzică Bucureşti dezvoltă o intensă activitate pedagogică. Pe lângă activitatea concertistică din România, susţine frecvent concerte împreună cu pianistul spaniol Josu Okinena, alături de care a concertat în săli ca “Auditorio Nacional de Madrid”, „Teatro Colon” din Buenos Aires, „Kursall” din San Sebastian.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail