Prefectul judeţului Covasna, Dumitru Marinescu, a declarat ieri, în conferinţă de presă, că „războiul” steagurilor şi al inscripţiilor bilingve dintre autorităţile statului şi reprezentanţii administraţiei locale, care durează de ani de zile, se va încheia în momentul în care va exista o legislaţie coerentă.
Dumitru Marinescu a declarat că, în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, are obligaţia de a veghea la respectarea legalităţii, dar în unele situaţii legea este ambiguă şi dă posibilităţi de interpretare, iar aşa se face că unele dispute au ajuns în instanţă. Prefectul a amintit că a avut diferende cu autorităţile locale legate de amplasarea steagurilor secuieşti pe faţadele instituţiilor publice, dar şi legate de inscripţionarea bilingvă în spaţiile publice.
„Războiul steagurilor şi al inscripţiilor bilingve dintre Prefectura Covasna şi reprezentanţii administraţiei locale din judeţ o să meargă până când apare o legislaţie coerentă în domeniu, care nu dă loc la interpretări”, a spus prefectul Dumitru Marinescu.
El a amintit că Legea administraţiei locale 215/2001 prevede că, în localităţile în care trăieşte o comunitate etnică al cărei procent depăşeşte 20%, membrii acesteia au dreptul să-şi folosească limba maternă în instituţiile din subordinea consiliilor locale, dar această prevedere nu se referă şi la instituţiile deconcentrate ale statului, prin urmare acestea din urmă nu au obligaţia de a pune inscripţii bilingve, dar unele au făcut acest lucru. Cât priveşte comunicarea, prefectul a precizat că Legea 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, prevede că instituţiile statului au obligaţia să comunice informaţiile din oficiu şi în limbile minorităţilor naţionale unde ponderea lor depăşeşte 20%, dar unele nu respectă această prevedere.
„Vom face o recomandare tuturor instituţiilor deconcentrate din judeţ să afişeze pe site-urile lor şi în limba maghiară tot ce înseamnă informaţie de interes public. Adresa e făcută, doar trebuie să o trimitem”, a spus Dumitru Marinescu.
Declaraţia prefectului vine în replică la repetatele acuzaţii ale unor primari din judeţ care i-au reproşat că intentează procese „pe bandă rulantă” împotriva simbolurilor şi drepturilor comunităţii maghiare.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES