Nivelul Râului Olt este în creştere la Micfalău, iar hidrologii avertizează că este posibil ca până vineri seară să atingă cota de inundaţie în acest sector.

Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Covasna, Ioan Ilaş a declarat pentru AGERPRES că nivelul Râului Olt a scăzut în zona Lemnia, dar se află încă la cota de atenţie, în schimb la Micfalău este în creştere şi se preconizează ca spre seară să ajungă la cota de inundaţie. Potrivit acestuia, nivelul apei a scăzut şi în zona Baraolt, la jumătatea cotei de atenţie, dar la ora actuală plouă intens, prin urmare e posibil să crească din nou.

Ioan Ilaş a subliniat că în ultimii ani s-au făcut lucrări de regularizare, îndiguire şi consolidare a malurilor, prin urmare nu se aşteaptă ca Râul Olt să creeze probleme mari în judeţul Covasna.

Râul Negru, care depăşise joi seară cu 30 de centimetri cota de atenţie, este, de asemenea, în scădere.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, Raluca Dumuţ a declarat, pentru AGERPRES, că joi seară, în urma unei ploi torenţiale, două gospodării din Baraolt au fost inundate.

Hidrologii au instituit, joi, Cod Roşu de inundaţii pe râuri din judeţele Bacău, Covasna, Harghita, Suceava, Neamţ şi Vrancea, valabil până vineri seara.

. . Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail