Râul Buzău, sfinţit de Bobotează la Întorsura Buzăului; un porumbel alb va fi înălţat deasupra apei
Preoţii Parohiei ortodoxe Întorsura Buzăului vor sfinţi sâmbătă, de Bobotează, Râul Buzău, în prezenţa câtorva sute de credincioşi.
Conform tradiţiei, preoţii vor arunca crucea în apa Buzăului şi vor înălţa un porumbel alb deasupra acesteia.
„Vom săvârşi Utrenia şi sfânta Liturghie la biserică, iar în jurul orei 10,30-11,00, aşa cum e tradiţia, cu cai, cu prapuri şi cu oamenii de bună-credinţă din parohia noastră vom pleca în alai, aşa cum făceau moşii şi strămoşii noştri, spre Buzău, care este ca un Iordan pentru noi. Vom sfinţi apa râului şi apoi vom arunca sfânta cruce, iar câţiva tineri vor sări după ea. În fiecare an sunt mulţi tineri care se întrec să o aducă la mal. Apoi vom înălţa un porumbel alb ca să avem pace, iar oamenii vor lua aghiasmă”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, preotul Ciprian Popica.
Preoţii de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe vor sfinţi anul acesta aproape 2000 de litri de apă, pe care îi vor împărţi credincioşilor la slujba de Bobotează.
Preotul Sebastian Pârvu a declarat că 1000 de litri de aghiasmă, sfinţită vineri, în ajunul Bobotezei, vor fi îmbuteliaţi în sticle, pentru a se evita aglomeraţia şi eventualele incidente neplăcute, iar aproape 1000 de litri de apă vor fi sfinţiţi în butoaie la slujba de sâmbătă.
Preoţii spun că Aghiasma Mare este bună pentru „tămăduire sufletească şi trupească” şi poate fi băută, conform canoanelor bisericeşti, doar în următoarele opt zile de la sfinţire, iar în restul anului „numai în caz de mare necaz”, la îndemnul duhovnicului şi numai de către persoanele care au ţinut post.
În urmă cu mai mulţi ani, de Bobotează se făcea un pelerinaj pe malului Râului Olt care trece prin municipiul Sfântu Gheorghe, unde preoţii ortodocşi sfinţeau apele, dar obiceiul nu s-a mai păstrat pentru că în albie s-au făcut lucrări de îndiguire, iar terenul este accidentat.
AGERPRES/ Oana Mălina Negrea