Rata șomajului din județul Covasna a ajuns la 4,20%, la finele lunii aprilie  a.c. fiind în scădere faţă de valoarea înregistrată la finele lunii martie 2017, conform ultimelor date oferite de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna.

Potrivit reprezentanților AJOFM Covasna, în 30 aprilie (a.c.), în evidențele Agenției erau înregistrate 3709 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, valoarea ratei şomajului, fiind 4,20%, în scădere cu 0,23 puncte procentuale, faţă de cea înregistrată la finele lunii martie 2017.

Din totalul persoanelor aflate în evidenţa agenţiei, la data de referință (3709 persoane), 513 persoane beneficiază de indemnizaţie de şomaj (conform Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare), iar 3196 sunt şomeri neindemnizaţi, majoritatea acestora fiind beneficiari ai Legii 416/2001 (venit minim garantat).

În ceea ce privește repartizarea în teritoriu a şomerilor înregistrati în evidenţa AJOFM Covasna, datele arată că: din zona Sfântu Gheorghe provin 1445 persoane (609 femei), din care în plată 130 (85 femei), din zona Baraolt, 900 persoane (376 femei), din care în plată 89 (46 femei), din zona Covasnei,  558 persoane (265 femei), din care în plată 108 (69 femei), din zona Târgu Secuiesc, 547 persoane (268 femei), din care în plată 145 (75 femei), Întorsura Buzăului, 259 persoane (92 femei), din care în plată 41 (19 femei).

Conform aceleiași surse, în luna aprilie, au intrat în evidenţa AJOFM Covasna 569 de persoane  şi au iesit din evidenţă 771, iar prin acordarea serviciilor de măsuri active de ocupare, prevăzute de Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu completările şi modificările ulterioare, au fost încadrate în muncă 250 de persoane.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail