Rata șomajului din județ a ajuns, în luna august la 4,39%, în creștere față de luna anterioară, dar sub valoarea ratei naționale, arată datele prezentate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna.
Directorul executiv adjunct al instituției, Téglás Ferenc, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că la finele lunii august, în evidențele Agenției erau înregistrate 3873 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, valoarea ratei şomajului, 4,39%, fiind în creștere faţă de cea înregistrată la finele lunii iulie 2017, cu 0,14 puncte procentuale.
„Rata șomajului din județ este în creștere, încă ne tot intră în evidență absolvenți, deși nu mai pot beneficia de indemnizație de șomaj, dar care, ulterior, dacă se angajează, ar putea beneficia de anumite prime. De două luni de zile suntem sub media de la nivelul țării în ceea ce privește rata șomajului. La nivel național, rata este 4,42%, iar în județul Covasna este 4,39%.”- a declarat directorul executiv adjunct al AJOFM Covasna, Téglás Ferenc.
Potrivit acestuia, „unul din patru șomeri din evidență primește indemnizație de șomaj”. Mai exact, din totalul șomerilor înregistrați în evidența Agenției – (3873 persoane), 1053 persoane beneficiază de indemnizaţie de şomaj (conform Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare) și 2820 sunt şomeri neindemnizaţi, majoritatea acestora fiind beneficiari ai Legii 416/2001 (privind acordarea venitului minim garantat).
Repartizarea în teritoriu a şomerilor înregistrati în evidenţa AJOFM Covasna se prezintă astfel pe zone ale judeţului: din zona Sfântu Gheorghe, sunt în evidență 1341 persoane, din care în plată 353, din zonele Baraolt – 887 persoane, din care în plată 130, Târgu Secuiesc – 792 persoane, din care în plată 315, Covasna – 523 persoane, din care în plată 140, Întorsura Buzăului – 330 persoane, din care în plată 115 , conform AJOFM Covasna.
Pe medii de rezidență, datele arată că din mediul urban, Sfântu Gheorghe este localitatea ce are rata șomajului cea mai mică (1,34%). Rata șomajului în Târgu Secuiesc a ajuns la 1,56%, în Baraolt, 2,46%, Covasna, 2,40%, Întorsura, 3,56%, arată datele prezentate de către directorul adjunct Téglás Ferenc. Acesta a precizat că în ultima perioadă, Agenția județeană a pus mare accent pe derularea unei campanii prin intermediul căreia, pentru majoritatea locurilor de muncă disponibile, au fost invitate să aplice persoane din diverse categorii – de la muncitori necalificații, la cei calificați etc.
„Am pornit o campanie sub egida: <<Pentru treaba bine făcută, este nevoie de meseriași>> și am încercat să chemăm, prin scrisori, persoane – de la muncitori necalificați, la cei calificați – să aplice, pentru majoritatea locurilor de muncă disponibile. Din păcate, destul de mulți au refuzat locurile de muncă, drept pentru care au ieșit din evidență.”- a spus directorul executiv adjunct al AJOFM Covasna.
În ceea ce privește rata șomajului în mediul rural, directorul Téglás Ferenc a precizat că doar două localități – Belin și Bățani – mai sunt la valoarea de peste 10%, restul fiind sub această valoare.
„Belin are rata șomajului de 10,49%, iar Bățani la 14,28%”- a precizat directorul executiv adjunct.
Potrivit acestuia, cei mai mulți dintre șomerii din evidența Agenției Județene au un nivel de studii mediu sau sub mediu.
„78% din totalul persoanelor din evidența noastră sunt: fără studii, studii primare, până la profesionale – deci, fără studii, cu școală generală incompletă, școală generală sau maxim, profesională. 21 % au studii liceale și 1% au studii superioare și făcând și o statistică privind ocupabilitatea acestora, a reieșit că 95% din totalul șomerilor sunt greu și foarte greu ocupabili.”- a spus directorul Téglás Ferenc.
168 de persoane din rândul șomerilor s-au angajat în luna august
Datele AJOFM Covasna arată că în luna august 2017, prin acordarea serviciilor de măsuri active de ocupare, prevăzute de Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu completările şi modificările ulterioare, au fost încadrate în muncă un număr de 168 persoane.
Serviciile de care au beneficiat persoanele încadrate în muncă sunt: medierea muncii, informarea şi consilierea profesională, formarea profesională, subvenţionarea locului de muncă pentru persoanele peste 45 de ani, unici întreţinători ai familiilor monoparentale, persoane care mai au 5 ani până la pensie, absolvenţi.
„Angajări în august au fost puține, față de luna iulie. Am avut doar 168 de persoane încadrate, din rândul șomerilor, poate și pentru că unii angajatori au fost în concediu (…). Din totalul celor 168 de persoane angajate, 87 s-au angajat ca muncitori necalificați.”- a declarat directorul adjunct al AJOFM Covasna, Téglás Ferenc.
Aproape 50 de absolvenți, încadrați pe locuri de muncă subvenționate
Datele Agenției Județene arată că există interes pentru subvențiile care se acordă în cazul încadrării absolvenților. 12 astfel de angajări s-au realizat la nivel de județ în luna august, și 48, în total, de la începutul anului. Angajatorii care încadrează în muncă pe durata nedeterminată, absolvenți ai unor instituții de învățământ, primesc 900 lei lunar, timp de 12 luni, pentru fiecare absolvent, începând cu data încadrării în muncă a absolventului.
În momentul de față, în evidența AJOFM Covasna sunt 612 absolvenți ce beneficiază de indemnizație. Dintre aceștia 65% au depus declarație că au fost admiși la facultate sau la postliceal, și vor ieși din evidență.
Niciun contract de stagiu sau de ucenicie, la nivel de județ
În afara subvențiilor acordate pentru încadrarea în muncă a absolvenților există și posibilitatea subvenționării stagiului efectuat de aceștia.
„Mai există și varianta subvenționării stagiului pentru absolvenți. Dacă angajatorul dorește să încadreze un absolvent pentru șase luni de stagiu, ar putea primi 1350 de lei pe lună, timp de 6 luni, deci e o alternativă pentru încadrarea absolvenților.”- a precizat directorul executiv adjunct al AJOFM Covasna.
O altă posbilitate de subvenționare, alături de contractele de stagiu, ar fi prin încheierea unui contract de ucenicie (ucenicia la locul de muncă fiind adresată tinerilor cu vârsta de minim 16 ani, care doresc să se dezvolte profesional în vederea obținerii unei calificări.)
În data de 11 iulie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 164/2017 pentru modificarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă și a Legii nr.335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior. Conform prevederilor actului normativ menţionat, în funcție de nivelul de calificare pentru care se face perioada de ucenicie, contractele nu vor putea dura mai puțin de: 12 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2; 24 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 3; 36 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 4.
Conform legii, angajatorii care încadrează ucenici sau absolvenţi de învăţământ superior primesc, la cerere, pe toată perioada derulării contractului de ucenicie/stagiu, pentru fiecare ucenic angajat, o sumă în cuantum de 1.125 lei/lună, iar pentru fiecare stagiar angajat, câte 1.350 lei/lună, sume alocate din bugetul asigurărilor pentru şomaj în limita fondurilor alocate cu această destinaţie.
La nivelul județului Covasna, datele Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă arată că nu sunt încheiate, deocamdată, nici contracte de stagiu, nici de ucenicie.
„Nu sunt cereri nici pentru contracte de stagiu, nici pentru cele de ucenicie.”- a precizat directorul executiv adjunct al AJOFM Covasna. Nivelul mare de documente solicitate și de responsabilități pentru angajator, ar putea fi printre motivele lipsei de astfel de contracte.
Ana Ciorici Costache