Rata șomajului din județ rămâne constantă, cifrându-se la 3,22%.
În momentul de față, în evidența instituției există peste 2700 de persoane șomere, arată datele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna.
În municipiul Sfântu Gheorghe, șomajul este de 1 %, în municipiul Târgu Secuiesc, tot de 1%, în Baraolt, 2%, în orașul Covasna, 2%, iar în Întorsura Buzăului, 2,5%.
Rate mai mari ale șomajului se înregistrează la Bățani, Vâlcele – peste 10%, celelalte localități rurale având o rată din ce în ce mai redusă, arată datele Agenției.
„Rata șomajului este constantă, cu toate că au intrat în evidență absolvenții. Rata șomajului, din acest punct de vedere, nu a suferit variații foarte, foarte mari, iar concluzia ar fi că piața muncii funcționează și există cerere și ofertă care poate fi acoperită.”- a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, directorul executiv al AJOFM Covasna, Kelemen Tibor.
Peste 450 de absolvenți în evidența AJOFM
Datele arată că în evidența Agenției județene există 452 de absolvenți.
„Avem în evidență 452 de tineri absolvenți care sunt înregistrați, din care 320 nu au depus deocamdată al doilea dosar de indemnizare. Pot depune dosarul până la apariția noii generații de absolvenți, dacă nu își schimbă statutul de absolvenți. Dacă se angajează, chiar și pe perioadă determinată, nu vor mai fi absolvenți. ”- a precizat directorul AJOFM Covasna.
Potrivit acestuia, majoritatea celor care s-au înregistrat sunt cu studii liceale, gimnaziale sau postliceale, iar datele instituției arată că persoanele care au pregătire și au calificare, au șanse mult mai mari de angajare:
„Din evidența noastră rezultă clar că persoanele calificate, indiferent de mediul de proveniență, urban sau rural, au șanse mult mai mari, de aproape 100% să devină ocupate.”- a precizat directorul executiv Kelemen Tibor.
Potrivit acestuia, în ceea ce privește profilarea tinerilor din evidența agenției, datele arată că în categoria tinerilor „ușor ocupabili”- adică a celor care sunt ușor de angajat sau de implicat în cursuri și programe de formare, în evidență și plată există 24 de persoane. În categoria celor „mediu ocupabili” se încadrează 58 de persoane, „greu ocupabili” sunt 507 tineri, iar „foarte greu ocupabili”- 210.
Este vorba de tineri sub 25 de ani, pentru care iau măsuri prin diverse proiecte, printre care și proiectul „INTESPO”- Înregistrarea Tinerilor în Evidențele Serviciului Public de Ocupare. Obiectivul general al proiectului îl constituie creșterea numărului de tineri NEETs înregistrați la Serviciul Public de Ocupare (SPO) în vederea furnizării de măsuri specializate de sprijin.
În categoria tinerilor „NEETs” se încadrează persoanele care au vârsta cuprinsă între 16 ani și până la împlinirea vârstei de 25 de ani, care nu au loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ și nu participă la activităţi de formare profesională.
Fiind înregistraţi în evidențele AJOFM, ei beneficiază de informare, servicii personalizate de consiliere și orientare profesională, de profilare, mediere, formare profesională etc.
Totodată, sunt acordate o serie de subvenții pentru încadrarea în muncă a persoanelor NEETs.
„Dacă ne uităm la ocupabilitatea celor pe care i-am înregistrat, 24 de tineri din evidență și plată sunt ușor ocupabili, 58- mediu ocupabili, greu ocupabili, 507, iar foarte greu ocupabili, 210 tineri. În total, avem în evidență 799 de tineri profilați, care reprezintă categoria nu doar a absolvenților, ci categoria tuturor tinerilor sub 25 de ani. Efortul este al proiectului INTESPO, al partenerilor cu care colaborăm. Acest număr este dat de acest proiect, care urmărește readucerea lor în evidența agenției și încercarea de a li se oferi un loc de muncă, un curs de calificare sau informații cu privire la posibilitățile de a-și dezvolta propriile lor afaceri.”- a explicat directorul executiv Kelemen Tibor.
Peste 200 de persoane din evidență, angajate în august
Datele instituției arată că în luna august s-au angajat prin intermediul agenției 204 persoane, din care 84 femei. Din totalul acestora, 177 persoane fac parte din categoria celor „greu” sau „foarte greu ocupabili”, și 27 din categoria „mediu ocupabili”.
„Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor identificate, cele mai multe au studii gimnaziale, profesionale – 88; urmate de cele cu studii liceale sau postliceale-73 și 22 cu studii superioare. Un număr de 21 de persoane din total au fost fără studii, angajate.”- a precizat directorul AJOFM Covasna.
Potrivit acestuia, din totalul celor 177 persoane angajate, majoritatea au ocupat locuri de muncă de necalificați, printre care locuri de muncă pentru manipulanți marfă, ambalatori, femei de serviciu, îngrijitori clădiri, în agricultură, lucrători în bucătărie, lucrători pentru salubrizare, spălători de vase, săpători manuali, îngrijitori animale, menajere.
Ana Ciorici COSTACHE