Rata șomajului din județ a ajuns, la finele lunii octombrie, la 4,23%, fiind cu 0,01 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna anterioară, arată datele prezentate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna.
Directorul executiv al instituției, Kelemen Tibor, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că la finele lunii octombrie în evidențele Agenției erau înregistrate 3647 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, valoarea ratei şomajului fiind 4,23%.
„Deși suntem în noiembrie și (…) deja perioadă de iarnă, cu probleme meteorologice, totuși, rata șomajului a rămas constantă, 4,23%, la finele lunii octombrie, scăderea cu 0,01 puncte procentuale față de valoarea înregistrată luna anterioară, fiind minoră. Au intrat în evidența noastră 623 de persoane și au ieșit prin încadrare în muncă, 293, respectiv, în total, au ieșit din evidență 716.” – a declarat directorul executiv Kelemen Tibor.
Potrivit acestuia, ca urmare a aplicării măsurilor active pentru stimularea ocupării forței de muncă, de la începutul anului și până în prezent au fost încadrate în muncă 2572 de persoane, dintre care 518 pe locuri subvenționate.
Din totalul persoanelor aflate în evidenţa agenţiei (3647 persoane), la finele lunii octombrie (a.c.), 648 persoane beneficiază de indemnizaţie de şomaj iar 2999 sunt şomeri neindemnizaţi, majoritatea acestora fiind beneficiari ai Legii 416/2001 (beneficiari de venit minim garantat).
În ceea ce privește repartizarea în teritoriu a şomerilor înregistrati în evidenţa AJOFM Covasna, datele instituției arată că: din zona Sfântu Gheorghe sunt 1227 persoane (538 femei), din care în plată 171 (108 femei), din zona Baraolt – 1014 persoane (407 femei), din care în plată 89 (48 femei), Târgu Secuiesc – 680 persoane (348 femei), din care în plată 219 (109 femei), Covasna – 470 persoane (210 femei), din care în plată 107 (52 femei), Întorsura Buzăului – 256 persoane (99 femei), din care în plată 62 (36 femei).
„La nivel național, rata șomajului este puțin mai mică decât în Covasna – 4,14% (ultimele date fiind din luna septembrie (a.c.)- n.r.), fiind mai mică decât în luna anterioară (…). În total la nivel național există 362.060 de persoane, din care 68.151 primeau indemnizație de șomaj. 1% din totalul șomerilor înregistrați la nivel național, sunt în județul Covasna (…).” – a spus directorul executiv Kelemen Tibor. Acesta a precizat că doar 17% din totalul șomerilor din județ sunt în plată și 83% nu primesc indemnizație.
Din mediul urban provin 1.100 dintre șomerii din evidența AJOFM, iar în jur de 2500 provin din mediul rural.
Potrivit datelor AJOFM Covasna, 2% din totalul șomerilor din evidență sunt cu studii superioare, 15% au studii medii și 82% au studii primare, incomplete.
În cursul lunii octombrie nu s-au înregistrat disponibilizări colective, a precizat directorul AJOFM Covasna.
În ceea ce privește rata șomajului la finele lunii octombrie, pe localități, datele AJOFM Covasna arată că: în Sfântu Gheorghe a fost de 1,05%; în municipiul Târgu Secuiesc, 1,03%; în Baraolt – 2,3%; în orașul Covasna – 1,96%, iar în Întorsura Buzăului – 2,78%. În mediul rural, cea mai ridicată rată a șomajului este de 14% la Bățani; 11,8% la Belin, respectiv 12%, la Vâlcele.
Ana Ciorici Costache