Rata șomajului din județ a ajuns la 3,11%, la finele lunii februarie, însă valoarea acesteia ar putea crește, în contextul creat de coronavirus, arată conducerea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna.

 În cadrul unei conferințe online pe care a susținut-o ieri, directorul executiv al AJOFM Covasna, Kelemen Tibor, a declarat că angajatori din diverse domenii s-au interesat de ceea ce presupune șomajul tehnic sau de ceea ce poate însemna pentru ei fondul de garantare.

„Problema pe care o sesizăm în momentul de față este faptul că angajatorii se interesează în legătură cu acest șomaj tehnic, respectiv de faptul că s-a folosit noțiunea de Fond de Garantare ce poate să însemne pentru aceștia. Întrebările care ni s-au adresat nu se referă la un singur domeniu, dar trebuie să vă spun că unul dintre aspectele cele mai puternice sau marcante a fost cel al turismului, servicii, restaurante, unde se pare că în perioada următoare vor suferi anumite modificări; transport – în general de mărfuri. O firmă m-a sunat și mi-a destăinuit că are contracte, are front de lucru, poate să lucreze, dar nu are acces la materiile prime și din acest punct de vedere, problema se naște că deși are oameni și poate să lucreze, într-un timp foarte scurt, lipsa materiilor prime și piața de desfacere cu livrare devine una care o va opri din muncă, deși încă o dată menționez, are contracte suficiente pentru a-și desfășura activitatea în continuare.  Trebuie să vă spun că ne așteptăm, din acest punct de vedere, la o creștere a șomajului.”- a explicat directorul executiv al AJOFM Covasna.

 

Nu vom pune lacăt instituțiilor noastre”

Potrivit acestuia, la întrebări de tipul „aveți bani de șomaj?”, răspunsul este „da”.

„Putem să acceptăm, putem să preluăm activitatea acestor persoane care își vor pierde pe perioadă scurtă, spunem noi, de o lună – două, își vor pierde locurile de muncă, deci, șomajul poate să fie soluția în astfel de situații, chiar dacă problema se pune că trebuie să le facem dosarul de șomaj, să îi punem în plată pe oameni, să îi introducem în evidență. Și în momentul de față avem aproape 500 de persoane în evidență și în plată (…). Viața continuă și dorim să transmitem acest mesaj tuturor: că nu trebuie să ne oprim în această ipostază, deci nu vom pune lacăt instituțiilor noastre, ne desfășurăm în continuare activitatea, chiar cu protecția minimă necesară ca acest virus despre care toată lumea vorbește să nu genereze probleme și în sistemul nostru de protecție socială.”- a declarat directorul Kelemen Tibor.

 

În ceea ce privește rata șomajului, datele instituției arată că la finele lunii februarie (a.c.), în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Covasna erau înregistrați 2656 șomeri, rata șomajului fiind de 3,11 %. Potrivit aceleiași surse, în perioada 1-29 februarie 2020 au intrat în evidenţa AJOFM Covasna 309 persoane şi au ieșit din evidență 354 persoane.

Datele AJOFM Covasna mai arată că din totalul de 2656 persoane înregistrate în evidențele instituției, 500 (din care 314 femei) beneficiau de indemnizaţie de şomaj, iar 2156 (din care 853 femei) erau fără indemnizație. În ceea ce privește mediul de rezidență, 1929 șomeri proveneau, la finele lunii februarie, din mediul rural și 727  din mediul urban.

Repartizarea în teritoriu a şomerilor înregistrați în evidenţa AJOFM Covasna se prezintă astfel pe zone ale judeţului: din zona Sfântu Gheorghe provin 967 persoane (424 femei) din evidență, din care în plată  133 (92 femei), din zona Baraolt – 759 persoane (280 femei), din care în plată 71 (43 femei), din zona Târgu Secuiesc – 399 persoane (210 femei), din care în plată 161 (94 femei),  Covasna – 355 persoane (176 femei), din care în plată 112 (70 femei),  Întorsura Buzăului –  176 persoane (77 femei), din care în plată 23 (15 femei), mai arată datele AJOFM Covasna.

 

Peste 220 de persoane angajate, în februarie

Conform aceleiași surse, în luna februarie 2020, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Covasna au fost încadrate în muncă 223 persoane, dintre care 94 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 85 au peste 45 de ani, 45 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 35 au între 25 și 35 de ani, iar 58 sunt tineri sub 25 de ani (tineri NEET).

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 103 provin din mediul urban, iar 120 persoane sunt din mediul rural.

În ceea ce privește nivelul de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii gimnaziale, profesionale, arte şi meserii (119), urmate de cele cu studii liceale sau postliceale (78). Numărul celor cu studii superioare este de 13, iar cei cu studii  primare şi fără studii  sunt în număr de 13, arată datele Agenției Județene, în care se precizează și că din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Covasna, 117 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu de încadrat, 106  –  din categoria de persoane „mediu ocupabile” sau „uşor ocupabile”.

Angajările nu s-au sistat

Directorul executiv al AJOFM Covasna a precizat că nici în această perioadă angajările nu s-au sistat, acestea realizându-se în rândul agenților de pază, lucrătorilor comerciali, dar nu numai.

„În general, continuă chiar efectuarea angajărilor în sistemul economic covăsnean, deci nu s-au sistat angajările, angajatorii caută și angajează persoane. Din acest punct de vedere, rapoartele noastre arată clar că domeniul în care s- au făcut angajări destul de multe este de agent de pază (…), dar și lucrător comercial- altul decât din domeniul Horeca (Hoteluri, restaurante, cafenele), la fel cum și vânzătorii și casierii au fost angajați, (…) dar și muncitorii necalificați – femeie de serviciu și menajere.”- a menționat directorul Kelemen Tibor. Cursuri suspendateÎn ceea ce privește programele de formare derulate de AJOFM Covasna, în această perioadă, așa cum și cursurile din învățământul preuniversitar și universitar s-au suspendat, și cursurile derulate prin Agenția Județeană au fost sistate.„După cum știți, aceste lucruri sunt întreținute de noi și prin cursurile de calificare și trebuie să vă spunem, să recunoaștem că din cauza reglementărilor de suspendare a activităților educative din școli, s-a procedat la fel și în sistemul educației și formării adulților, adică în momentul de față s-au suspendat cele cinci cursuri pe care le avem în derulare, inclusiv cel de competențe de la Araci și Vâlcele. Ne pare foarte rău, din acest punct de vedere, deoarece crearea acestor grupuri de cursanți nu este foarte ușoară.”-a precizat directorul AJOFM Covasna. Mai multă interacțiune prin sistem electronicÎn rest, activitatea instituției continuă, chiar dacă au fost necesare anumite modificări. De exemplu, în ceea ce privește vizele: „Vizele, în momentul de față se pun <<virtual>>, să spunem așa, adică nu mai atingem carnetele de evidență. Prin anumite documente, unii fac dovada căutării locului de muncă. Aceste documente se colectează într- o cutie, o cutie care ulterior, la sfârșitul programului, se ridică, se colectează documentele din ea, la fel cum se întâmplă și în cazul celor care doresc să depună în continuare anumite documente pe suport de hârtie, cum ar fi situația locurilor de muncă vacante sau comunicarea ocupării locurilor de muncă (…) Dorim să îi rugăm pe clienții noștri, indiferent de calitatea pe care o au, să colaborăm la fel de bine și intens, prin sistemul electronic. La ușile noastre se găsesc numerele de telefon, respectiv posibilitatea contactării noastre prin email sau internet, sms sau orice altă formă de contact, online, dacă există această posibilitate (…). ”- a precizat directorul AJOFM Covasna.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail