Rata șomajului din județ a ajuns la 5,12%, la finele lunii iulie, fiind mai mare cu 0,43 puncte procentuale față de luna iunie (a.c.), arată ultimele date ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna.
Directorul executiv al AJOFM Covasna, Kelemen Tibor, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că în 31 iulie (a.c.), în evidențele Agenției erau înregistrate 4.538 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Tot atunci, valoarea ratei șomajului a ajuns la 5,12 %, în creştere faţă de cea înregistrată la finele lunii iunie 2016, cu 0,43 puncte procentuale, dar mai mică decât cea înregistrată în aceeași perioadă a anului anterior.
În perioada 01 – 31 iulie 2016 au intrat în evidenţa AJOFM Covasna 1.077 persoane şi au ieșit din evidenţă 699 persoane.
Prin acordarea serviciilor de măsuri active de ocupare prevăzute de Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, lege cu completările şi modificările ulterioare, au fost încadrate în muncă un număr de 378 persoane, arată datele AJOFM Covasna. Potrivit aceleiași surse, aproape jumătate dintre cei care și-au găsit un loc de muncă sunt muncitori necalificați.
„Majoritatea ieșirilor din evidența noastră s-au făcut pentru angajare. Din cele aproape 700 de persoane care au ieșit din evidența noastră, aproape 400 s-au încadrat. Alte persoane au ieșit din șomaj pentru pensionare, pentru plecare în străinătate sau au intrat în concediu de creștere a copilului. Au fost și persoane care nu și-au reînnoit dosarul și astfel au ieșit din evidența noastră. Avem 209 persoane care au refuzat un loc de muncă și cărora le-am încetat, astfel, șomajul. Oricum, luna aceasta s-au eliberat foarte, foarte multe recomandări și foarte multe repartiții. Nu s-au dat numai într-un singur loc (…). Din cei aproape 400 de angajați, 200 sunt muncitori necalificați. S-au angajat lucrători comerciali, dulgheri, bucătari, lăcătuș mecanic, agent comercial, vânzător, șofer, menajere, ospătari.”- a declarat, ieri, directorul executiv al AJOFM Covasna, Kelemen Tibor.
Din totalul persoanelor aflate în evidenţa Agenţiei (4.538 persoane), 495 persoane beneficiază de indemnizaţie de şomaj (cf. Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare), 4.043 nu beneficiază de indemnizație de șomaj, majoritatea acestora beneficiind de prevederile Legii 416/2001, arată datele oferite de conducerea Agenției Județene.
„E un fapt foarte important de menționat acela că numărul persoanelor care sunt în plată e mai mic de 500. Am început să ne învârtim în jurul cifrei de 500 de persoane care beneficiază de indemnizație de șomaj.” – a precizat directorul executiv al AJOFM Covasna.
În ceea ce privește repartizarea în teritoriu a şomerilor înregistrati în evidenţa AJOFM Covasna, datele arată că din zona Sfântu Gheorghe sunt 2013 persoane, din zona Târgu Secuiesc, 799 persoane, Baraolt, 782 persoane, Întorsura Buzăului, 534 persoane, Covasna, 410 persoane.
În ceea ce privește situația șomajului, pe localități, directorul AJOFM Covasna a precizat că „în afara orașului Întorsura Buzăului, unde rata șomajului a ajuns la 4 procente, în rest, toate localitățile mai mari – orașe și municipii, au ajuns cu rata șomajului la 2 procente.”
Potrivit aceleiași surse, în mediul rural, rate cu valori mai ridicate sunt la Vâlcele, Hăghig și Bățani.
Datele Agenției arată că în județul Covasna, femeile se angajează mai ușor decât bărbații. 45,22 % din totalul şomerilor înregistraţi în evidenţa AJOFM Covasna sunt persoane de sex feminin.
„Rata șomajului feminin e de 4, 75. De altfel, semnalăm de luni de zile că femeile sunt mai bine ocupate în județul Covasna, iar rata șomajului masculin e de 5,46%”- a declarat directorul executiv Kelemen Tibor.
. . Pregătiri pentru mini-bursa locurilor de muncă
Directorul a menționat că la solicitarea unor operatori economici, la începutul lunii septembrie va fi organizată, la sediul AJOFM Covasna- din Sfântu Gheorghe- o minibursă a locurilor de muncă în comerț și servicii.
„Vom organiza, pe data de 2 septembrie, aici, în afara clădirii, o minibursă în comerț și servicii.”- a precizat directorul executiv Kelemen Tibor.
Potrivit acestuia, la începutul lunii octombrie va fi organizată o bursă a locurilor de muncă pentru absolvenți.
Ana Alina Costache