Peste 60% dintre absolvenţii şcolilor de şoferi din judeţul Covasna au picat, anul trecut, la proba teoretică pentru obţinerea permisului de conducere şi mai puţin de jumătate dintre aceştia au reuşit să treacă de proba practică, relevă o statistică prezentată de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, aflat în subordinea Prefecturii.

Potrivit sursei citate, 9.669 de persoane au susţinut anul trecut examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere, cu 877 mai multe decât în anul precedent, însă doar 3.830 au promovat, respectiv 39,61% ,în comparaţie cu 40,49% în 2022.

La proba practică au avut loc 6.512 examinări, faţă de 6.619 în anul anterior, iar aceasta a fost trecută cu succes de 3.207 candidaţi, rata de promovare fiind de 49,24%, în scădere cu peste 4 procente faţă de 2022, când a fost de 53,63%.

Prefectul judeţului Covasna, Raduly Istvan, a declarat că, la examinarea candidaţilor au participat, în mai multe rânduri, şi poliţişti din alte zone ale ţării, respectiv din Bistriţa, Vaslui şi Alba, întrucât Serviciul Judeţean de Permise Covasna duce lipsă de personal.

Acesta a mai menţionat că le-a solicitat tuturor examinatorilor să dea dovadă de exigenţă maximă.

„Le cer să fie exigenţi pentru că nu vreau să ne întâlnim pe drumuri cu oameni care nu ştiu să conducă şi provoacă accidente”, a declarat Raduly Istvan.

Prefectul a menţionat că timpul de aşteptare pentru susţinerea probei practice în vederea obţinerii permisului de conducere a ajuns din nou la aproximativ 5 săptămâni, din cauza numărului insuficient de examinatori.

„Cinci săptămâni e, într-adevăr, foarte mult. (…) Problema este lipsa resurselor umane”, a declarat, pentru AGERPRES, Raduly Istvan, potrivit căruia se fac demersuri pentru completarea schemei de personal.

De altfel, în ultimii doi ani, Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto Covasna a mai apelat şi la sprijinul poliţiştilor din Vaslui, Bacău şi Mureş pentru a ajuta la examinarea candidaţilor pentru obţinerea permisului de conducere, în condiţiile în care timpul aşteptare pentru proba practică ajunsese la 3 luni – 3 luni şi jumătate la Sfântu Gheorghe şi între 4 luni şi 4 luni şi jumătate în municipiul Târgu Secuiesc.

Raduly Istvan a mai amintit, printre altele, că Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto Covasna s-a mutat anul trecut în incinta centrului comercial Sepsi Value din Sfântu Gheorghe şi oferă cetăţenilor servicii în condiţii mult mai bune şi civilizate, având în vedere că sediul anterior nu avea nici parcare şi nici toalete corespunzătoare.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail