România ocupă unul dintre ultimele locuri în Uniunea Europeană în privința ratei de angajare a tinerilor cu vârste între 15 și 29 de ani, o arată cel mai recent sondaj Eurostat.

Comparativ cu al doilea trimestru din 2021, în perioada similară din 2022, rata de ocupare a tinerilor care nu urmau o formă de educație chiar a scăzut în România.

Pentru Ziare.com, sociologul Gelu Duminică a explicat de ce avem o rată de angajare atât de mică în cazul tinerilor.

Tinerii, cea mai săracă categorie

„Tinerii sunt cea mai săracă categorie din România. Multe măsuri sunt luate pentru pensionari, iar cele pentru tineri sunt efectiv uitate.

România are cel mai mare număr de tineri care sunt în afara școlii, în afara câmpului muncii. Cu toate acestea, politicile pentru ei de dezvoltare sunt puține sau lipsesc cu desăvârșire.

Din punctul meu de vedere, acest lucru se întâmplă pentru că tinerii nu participă la viața politică”, explică sociologul.

De ce tinerii sunt lăsați la urmă

„În momentul în care politicienii gândesc chestii de politici publice, se gândesc mai degrabă la cei care îi votează, adică la pensionari, decât la cei care nu votează.

Și acesta este unul dintre motivele pentru care multe măsuri se duc către categoria de pensionari. Și aproape deloc către cei tineri”, spune Gelu Duminică.

Unde au greșit decidenții

„Un alt element este reducerea diferențelor între regiuni. România are, într-adevăr, și regiuni mai bogate, pot să mă refer la București-Ilfov, dar are și unele dintre cele mai sărace regiuni ale Uniunii Europene.

Pentru că noi nu am știut să echilibram prin politicile de dezvoltare coerentă tot ceea ce se întâmplă”, punctează sociologul.

Avem cei mai puțini tineri cu studii superioare

„România are cel mai mic număr de tineri cu studii superioare. Chiar dacă suntem în creștere, putem să vorbim de un procent de 20%, suntem încă mult în spatele altor state dezvoltate. Și sunt multe studii care arată cât de mult contează și un an în plus de studiu în combaterea sărăciei.

Noi avem cea mai mare rata de analfabetism funcțional la nivelul UE. Aproximativ 40% din generația asta, conform PISA, este în zona de analfabetism”, spune Gelu Duminică.

Tinerii nu sunt stimulați să rămână în țară

„Trebuie să aducem în discuție și migrația. Tânărul din România își dorește mai degrabă să plece în străinătate decât sa rămână în țară”, concluzionează Gelu Duminică.

https://ziare.com/

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail