Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a declarat ieri, la un târg de inovaţie prin tehnologie pentru dezvoltarea comunităţilor, că doreşte dezvoltarea unui sistem prin care să se poată conecta medicii de familie cu ambulatoriile de specialitate.
„Pe lângă răspândirea sistemului de telemedicină, există un sistem în testare în judeţul Tulcea, şi sperăm să intre în încă două judeţe, unde încercăm să conectăm medicii de familie cu ambulatoriile de specialitate, astfel încât medicul de familie poate să consulte medicul specialist. Deja ieşim din sfera urgenţei şi intrăm în sfera asistenţei medicale primare şi secundare şi de specialitate”, a anunţat Raed Arafat.
El a vorbit despre conceptul de telemedicină, iniţiat în 2003 şi devenit ulterior un succes, salvând vieţile oamenilor prin conectarea paramedicilor de pe ambulanţe cu medici de specialitate aflaţi în spitale, în vederea direcţionării eficiente a pacienţilor în situaţii de urgenţă.
„A pornit printr-un proiect-pilot, cu finanţare sprijinită de o companie, dar apoi a fost adoptat în 2007 ca idee pe plan naţional, apoi administraţia a implementat sistemul pe plan naţional, printr-un mecanism pe cât de transparent posibil”, a spus Arafat.
Arafat consideră că în România există o mare problemă cu „nu se poate”, „nu cred că merge”, „nu-mi trebuie”, „de ce să mă doară capul?” iar aceste probleme nu sunt neapărat la nivelul de vârf, ci la nivelul intermediar, cel de punere în execuţie a acestor proiecte.
„Aceste atitudini trebuie depăşite, să putem să spunem cuiva care nu poate să facă ceva: „mulţumim, vine altcineva care vrea să facă”. Eu cred că asta e foarte important, lucru pe care nu prea reuşim să-l facem, dar astfel de proiecte schimbă mentalităţi. Astfel de proiecte au nevoie de leadership, de accesare de fonduri europene şi au nevoie de consistenţă şi de viziune şi continuitate”, a subliniat Arafat.
Secretarul de stat a adăugat că dacă proiectul de telemedicină ar fi fost oprit la un an de la demararea sa, nu se mai putea vorbi de acest proiect în ziua de astăzi şi de beneficiile sale pentru oameni.
„Dacă totuşi a fost adoptat şi implementat şi continuă să se întărească, asta îi permite să aibă şi rezultate. Numai în Bucureşti, transmisii de telemedicină între maşinile SMURD-ului şi maşinile ambulanţei şi dispeceratul ISU cu SMURD-ul şi Spitalul Floreasca sunt în jurul a 15.000 pe an”, a arătat Raed Arafat.
În perioada 30 octombrie – 1 noiembrie are loc primul târg de inovaţie prin tehnologie pentru dezvoltarea comunităţilor – Future Communities – Open Innovation Fair 2013.
Timp de trei zile, participanţii vor intra în contact cu cele mai noi tehnologii destinate dezvoltării comunităţilor şi vor putea dezbate idei inovatoare care se pot transforma din programe-pilot în politici adoptate la nivel naţional şi european.
Evenimentul este iniţiat de programul Biblionet în România şi Ministerul pentru Societatea Informaţională şi are loc la Biblioteca Naţională a României.
Potrivit organizatorilor, prin programul Biblionet au fost dotate 2.300 de biblioteci cu echipamente IT&C şi software iar peste 3.000 de bibliotecari au fost instruiţi în utilizarea computerului şi managementul bibliotecii.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail