Foto: Silviu M.d.C
Cuvântul răbdare are sensul de bază de „a suporta, fără împotrivire, cu resemnare o neplăcere, o suferinţă, o durere fizică sau morală; a îndura, a pătimi, a suferi” , iar învechit şi popular: „a aştepta în linişte”.
Deoarece limba română este de o plasticitate deosebită, există o mulţime de expresii derivate de la cuvinte de bază. Vom reda câteva din acestea, legate de cuvântul „răbdare”.
A-şi pierde răbdarea sau a-şi ieşi din răbdări ori a ajunge la capătul răbdării, în sensul de „a-şi pierde calmul, stăpânirea de sine”. Şi credem că nu există om pe lumea asta, care să nu-şi fi ieşit din răbdări în faţa unor situaţii intolerabile. Nemulţumiţi de neîmplinirea promisiunilor făcute de politicieni înainte de aleceri şi uitate după învestirea lor în funcţii, adesea oamenii ies în stradă sau în pieţele publice să protesteze, pentru că şi-au pierdut răbdarea după atâtea minciuni, cum ar fi de exemplu problema cu legea salarizării. În general, poporul nostru este mai calm, mai tolerabil, mai răbdător, şi iese în stradă doar când, conform altei expresii, „i-a ajuns cuţitul la os”;
A scoate pe cineva din răbdare (din răbdări), adică „a enerva pe cineva peste măsură, a scoate din sărite”. Câţi bărbaţi întorşi târziu acasă, de la o bere cu prietenii sau de altundeva, nu şi-au scos nevestele din răbdări de atâta aşteptare zadarnică? Dar câţi şefi pisălogi, soacre guralive ori vecini insuportabili nu i-au scos din răbdări pe cei din jurul lor? Oameni buni, păstraţi-vă calmul, adică răbdarea, veniţi acasă mai devreme, vorbiţi mai puţin şi fiţi mai maleabili cu nevestele, cu soacrele, cu şefii sau subalternii, cu vecinii, cu toată lumea!
. . A mânca (a se hrăni cu) răbdări prăjite, însemnând „a răbda de foame”. În România de azi nu se moare de foame, dar totuşi există destui care mai mănâncă răbdări prăjite, atât timp cât cica 40% din populaţia ţării se află la limita sau sub pragul sărăciei. Desigur, se iau măsuri de diminuare a gradului de sărăcie, dar vorba cuinva: „Nu putem fi toţi în Rai”.
Dar, ca dragii noştri cititori să nu-şi piardă răbdarea, mai bine să vorbim puţin despre altceva, care pe mulţi îi scoate din răbdări.
Tutunul sau tabacul este, conform sursei Wikipedia, „o plantă din genul Nicotiana, familia Solanaceae. În lume există peste 70 de specii de plante de tutun, principala din ele din punct de vedere comercial fiind Nicotiana tabacum”, care în urma procesului de cultivare şi prelucrare industrială se transformă în tutun pentru ţigarete, trabucuri şi pipe. Şi cum în lumea în care trăim totul intră la comerţ, şi din această otravă producătorii de pe întreaga planetă scot un profit imens şi mulţi alţii fac averi din vânzarea tabacului. Deşi este ştiut faptul că consumul de tutun reprezintă un factor de risc generator de boli, afectând în special inima, ficatul şi plămânii şi ducând adesea la cancer, fumătorii înrăiţi continuă să-şi distrugă singuri sănătatea, în loc să renunţe la fumat. Şi este bine că Guvernul a luat măsuri împotriva acestui prost obicei, interzicând prin lege fumatul în spaţii închise, însă înclinăm să credem că situaţia nou creată, chiar dacă se va îmbunătăţi, nu va putea înlătura în totalitate viciul cât timp comerţul oficial cu tutun şi contrabanda cu ţigări nu vor înceta. Dar iată cum sună o reclamă comercială a unei firme pe internet: „Cumpăraţi tutun extra volum, tutun pentru rulat, tutun de pipă, tutun ţigări ieftine, aparate injectat tutun, foiţe, filtre, tabachere. Pe toate le găsiţi aici!” Ce mai, o întreagă industrie! Nu era mai simpu să scrie: „Oameni buni, veniţi aici şi cumpăraţi-vă boala!”? Tot în Wikipedia găsim informaţia că „Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, tutunul este singura cauză majoră a decesului prematur în lume”. Probabil că unii dintre noi îşi spun că „ce rost are, şi aşa trebuie să mor odată” şi-şi văd mai departe de pipa lor, până când, îmbolnăvindu-se, vor începe să preţuiască mai mult viaţa şi să vadă lucrurile într-o lumină nouă. Până atunci însă, răbdare şi tutun!
Dar câtă răbdare să mai ai, când vezi că în ciuda măsurilor luate de guvernele care s-au perindat pe la conducerea ţării pădurile României continuă să dispară. Şi-ţi spui atunci că ori guvernele nu sunt eficiente, ori măsurile luate. S-au cine ştie, să se fi luat doar măsuri „de formă”, care în realitate nu se aplică? Aici nu e vorba că am acuza noi pe cineva, ci doar de a semnala repetitiv realitatea crudă şi de a ne întreba de ce nu sunt eficiente măsurile care s-au luat pentru stoparea defrişărilor şi dispariţia pădurilor. Dacă fenomenul nu încetează, în scurt timp vom ajunge să exclamăm ca marele nostru poet Mihai Eminescu, care în finalul poeziei sale „O, rămâi” se întreba nostalgic: „Unde eşti, copilărie / Cu pădurea ta cu tot”, şi ne vom răspunde tot cu un vers de-al lui Eminescu, din poezia „La steaua”: „Azi o vedem, şi nu e”. Adică mai vedem pădurea de altădată doar cu ochii minţii şi cu inima tristă de cât s-a putut distruge în ţara aceasta, fără ca prea mulţi să răspundă. Păi cum să răspundă, dacă acum şi penalii de-abia scăpaţi de pedeapsă vor să reintre în politică şi să se reîntoarcă în Parlament ori în alte locuri călduţe? Şi când mai auzi de senatori şi deputaţi anchetaţi pentru fraude, cum „să nu-ţi ieşi din răbdări”?! Şi atunci cum se pot lua „măsuri eficiente”, când prin aceasta sunt lezate interesele unor potentaţi ai vremii? Altfel cum îţi poţi explica faptul că situaţia nu se schimbă? Totuşi să nu fim prăpăstioşi. Chiar azi am ascultat declaraţia, plină de speranţă, a şefei de la DNA: „Nici un infractor să nu se simtă în siguranţă!” Asta da! Mai ales dacă de la vorbe se va trece la fapte, aşa cum s-a şi întâmplat în ultimii ani. Dar dacă unul care fură o găină şi primeşte vreo doi ani de închisoare, iar altul are zeci de dosare şi totuşi e „curat ca lacrima”, iar nu e bine. Dar să lăsăm pe fiecare să-şi exercite profesiunea după priceperea şi conştiinţa proprie, şi în respect faţă de legile ţării, astfel ca noi, cei de jos sau de pe margini, să nu mai avem ce comenta.
Un lucru este totuşi de înţeles: că poporul trebuie să aibă multă răbdare! Dar răbdare în al 4-lea sens al acestui cuvânt, găsit în dicţionar: perseverenţă, stăruinţă, tenacitate. Să fim stăruitori în cererile noastre pentru schimbare, să fim perseverenţi în aducerea la cunoştinţa publicului a fraudelor de orice fel, să urmărim cu tenacitate infractorii şi să ajutăm autorităţile să-i aducă în faţa Legii! La un post de televiziune tocmai era difuzat un reportaj despre un cetăţean care a urmărit un camion cu lemne prin trei judeţe, şi omul era foarte mirat că, deşi anunţase ce se întâmplă pe şosea, Poliţia nu intervenea, şi doar în al treilea judeţ, când camionul era gata să intre pe poarta unei fabrici, a fost oprit. În acest caz nu sunt importante detaliile, ci atitudinea cetăţeanului, faptul că a urmărit camionul prin trei judeţe şi la apelurile sale telefonice nu a primit niciun răspuns corect şi omul se tot întreba de ce nu intervin autorităţile. De aici decurg şi alte probleme: tărăgănarea lucrurilor, nepăsarea, lipsa de responsabilitate, uneori impoliteţea celor cu care încerci să iei legătura când vrei să semnalizezi un anume fapt etc..
Da, aşa este, trebuie să mai avem răbdare, dar dacă se poate fără tutun, căci acesta „Dăunează grav sănătăţii”.
Mihai Trifoi
