Ne aflăm în Săptămâna Mare, în care semenii care respectă tradițiile se pregătesc sufletește pentru Marea Bucurie a Învierii Domnului, fiecare zi până duminică având o semnificație și o încărcătură emoțională aparte. În acest context trebuie să privim minunatul eveniment artistic gândit de Filarmonica brașoveană ce va avea loc joi-seara la Sala „Patria”. Este vorba de un Concert mixt, în care se vor auzi sonorități clasice din creația lui Johann Sebastian Bach, dar și din muzica de…operă, mai precis celebra „Cavalleria Rusticana” de Pietro Mascagni.
În puţinele zile care ne despart de marea Sărbătoare Pascală, melomanii credincioşi ortodocși și greco-catolici au astfel șansa unei purificări spirituale complementare prin muzică, pe lângă Post şi rugăciuni asistând la concertul amintit.
Spectacol cu o mare încărcătură emoţională
Joi, 21 aprilie, de la ora 19.00, Filarmonica Brașov propune publicului un Concert special. Prima parte a serii va fi dedicată muzicii clasice, interpretându-se două lucrări de Johann Sebastian Bach. Mai întâi Concertul în La minor pentru vioară și orchestră, BWV1041, lucrarea fiind un concert baroc în formă ritornello. Așadar, există o secțiune principală care revine în fragmente atât pentru vioara solo cât și pentru clavecin și părțile orchestrale. Apoi urmează Concertul în Mi major pentru vioară și orchestră, BWV1042. Lucrarea este împărțită în trei mișcări: prima are o structură similară unei arii cu da capo, a doua folosește un bas ostinato, în timp ce mișcarea finală are structura unui rondo.
La pupitru se va afla maestrul Cristian Sandu. Domnia sa a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, începându-și activitatea artistică în anii de facultate. Debutul s-a produs la Opera Națională Română din marele burg transilvan în anul 2004. S-a specializat în Dirijat de orchestră, Analiză muzicală, Muzicologie, Dirijat de cor. Cristian Sandu s-a conturat sub îndrumarea strânsă a iluștrilor maeștri ai baghetei precum Victor Dumănescu și Petre Sbârcea (Cluj Napoca), precum și Leonid Korchmar (Sankt-Petersburg). Absolvind cursurile Academiei Internaționale de Dirijat Avansat „Ilya Musin” desfășurate la Sankt-Petersburg, Cristian Sandu și-a îmbogățit experiența asistând mari nume în dirijat, precum Valery Gergiev, Tugan Sokhiev, Gianandrea Noseda, Pavel Bubelnikov, Yuri Temirkanov. În același timp, întâlnirea cu Maurizio Arena în timpul Masterclass-ului de la Orvieto din 2008 s-a dovedit a fi de mare relevanță în ceea ce privește stilul și formarea sa ca dirijor.
Solist-instrumentist pentru cele două piese va fi violonistul brașovean Florin Ionescu-Galați. A început studiul viorii la vârsta de patru ani sub îndrumarea tatălui său, cunoscutul violonist şi dirijor I. Ionescu-Galaţi. Apariţia în public alături de Orchestra Naţională Radio la vârsta de zece ani cu Concertul de vioară de Kabalevski, prevestea un talent neobişnuit ce avea să devină curând cunoscut.A studiat la Şcoala de Muzică din Braşov cu profesorul Radu Hamzea şi a absolvit cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa maestrului Ştefan Gheorghiu.
Este laureat al Concursurilor internaţionale „Usti nad Orlici” (Cehoslovacia), „Dinu Lipatti” şi „George Enescu” (România), „Tibor Varga” (Elveţia), „Paganini” (Italia), „Wieniawski” (Polonia).Cariera sa internaţională, începută în 1982, s-a derulat spectaculos în recitaluri şi concerte alături de ansambluri cunoscute în Europa și în lume.
„Cavalleria Rusticana”, o poveste tragică de Paşte
În partea doua a serii pe scena Sălii „Patria” se va cânta …opera celebră „Cavalleria Rusticana” de Pietro Mascagni. După cum ne-a precizat Iosif Trif, PR al Filarmonicii brașovene, cinci cunoscuți soliști din domeniul artei lirice ai Operelor Naţionale din Bucureşti, Constanţa și Iaşi vor da glas minunatei partituri. Lucrarea într-un act a avut premiera la 17 mai 1890.
Adaptată după o povestire și o piesă de teatru scrisă de Giovanni Verga, acțiunea are loc într-o dimineață de Paște într-un sat din Sicilia secolului al XIX-lea. La răsărit, Turiddu cântă despre dragostea sa pentru Lola, nevasta lui Alfio. Turiddu și Lola formau un cuplu înainte ca acesta să plece în armată. La întoarcerea sa, găsind-o pe Lola măritată cu Alfio, o seduce pe Santuzza, însă apoi o abandonează. Numai că flacăra pasiunii dintre el și Lola s-a reprins și va avea un deznodământ tragic.
Rolurile vor fi interpretate de soliști cunoscuți de la Operele din București, Iași și Constanța. Astfel, publicul îi va putea asculta pe soprana Bianca Mărgean, mezzosoprana Maria Miron Sîrbu, tenorul Răzvan Săraru, baritonul Cătălin Țoropoc și contralto Mihaela Ișpan. Își va da concursul și Corul companiei Artistice ”All’s Choir”.
În weekend-ul precedent Opera brașoveană a oferit unui public entuziast ce a umplut până la refuz sala un Spectacol Extraordinar cu cele două lucrări dedicate în mod tradițional Sărbătorilor Pascale, creații ce se încadrează în curentul verist: „Cavalleria Rusticana” de Pietro Mascagni și „Paiațe” de Ruggero Leoncavallo. Au performat mai mulți soliști de seamă ai Operei Naționale din București, Daniel Magdal, Cătălin Țoropoc, Vasile Chișiu, alături de vedetele gazdă, prim-solistele Aurelia Florian și Carmen Topciu. Reverberațiile unei seri de vis parcă nu s-au stins nici acum…
Este momentul ca melomanii să se bucure de un alt Regal muzical oferit de această dată de către Filarmonica brașoveană.
…Există, așadar, toate premizele unui spectacol pe cinste. Oferiţi-vă, dragi prieteni, o seară specială în Săptămâna Patimilor, pregătindu-vă sufleteşte de marele moment al Învierii Domnului nostru, Iisus Hristos. Săptămâna Mare oferă atât credincioşilor practicanţi, cât şi oamenilor de rând şansa de a fi mai buni şi mai înţelegători cu dumneavoastră înşivă şi cu cei din preajmă.
Sărbători Fericite!
Horia C. Deliu