În cursul acestei săptămâni, zece membri ai Partidului Social Democrat Covasna vor participa la o acţiune de donare de sânge, cu scopul de a ajuta persoanele care au nevoie de o transfuzie sangvină, în principal, dar şi de a oferi un mic sprijin copiilor instituţionalizaţi din judeţ.

Horia Grama, preşedintele organizaţiei PSD Covasna, a declarat că aceasta este  prima acţiune de acest fel pe care PSD  o face la nivel local, dar nu ultima. Cu această ocazie, deputatul PSD  Covasna  face un  apel la toate organizaţiile politice din judeţ, să li se alăture în campania caritabilă de donare de sânge.

Preşedintele PSD a precizat că, din bonurile valorice pe care le vor primi cei zece membri ai partidului, vor fi achiziţionate produse alimentare care vor fi donate  unei case de copii din judeţ.

1.000 de copii trimişi la mare

Cum vacanţa de vară se apropie cu paşi repezi, se conturează şi planurile de petrecere a timpului liber, de către copii, într-un mod cât mai plăcut. Pentru a veni în sprijinul familiilor din judeţul Covasna ce nu au posibilităţi finaciare să îşi trimită copii în tabără la mare, pentru al doilea an consecutiv, PSD Covasna oferă în dar o săptămână de vacanţă pe malul Mării Negre, copiilor ce au obţinut rezultate bune în activitatea şcolară şi extraşcolară, în anul  şcolar în curs.

În cursul conferinţei de presă ce a avut loc vineri, liderul PSD Covasna, Horia Grama, a declarat că acest proiect a fost iniţiat de Partidul Social Democrat  Covasna, în colaborare cu  Consiliul Judeţean Constanţa. Acesta a menţionat faptul că, momentan, organizatorii încearcă să stabilească  legătura cu direcţiunile şcolilor din judeţ, în sarcina cărora cade întocmirea listelor cu elevii care vor merge la mare, în această vară. Elevii vor fi însoţiţi de  profesori, care vor avea grijă ca aceştia să fie în siguranţă.

Anul trecut, peste 800 de copii din localităţile Sita Buzăului, Întorsura Buzăului, Barcani, Dobârlău, Valea Mare, Sfântu Gheorghe, Hăghig şi Vâlcele  au avut parte de o vacanţă de neuitat, la Năvodari,  cu sprijinul oferit de PSD Covasna, Consilul Judeţean Constanţa şi Primăria Sectorului 5 Bucureşti.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail