Studenţii pasionaţi de gastronomie sunt invitaţi să se înscrie într-o competiţie culinară cu ocazia „Terra Madre Day”, având astfel posibilitatea să devină „ambasadori ai gustului” în comunităţile lor.

Competiţia se va desfăşura la începutul lunii viitoare, pe 10 decembrie, însă cei care doresc să participe trebuie să se grăbească, deoarece înscrierile se fac în perioada 21-24 noiembrie a.c. Concursul se adresează studenţilor cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani.

„Evenimentul are ca scop redescoperirea reţetelor tradiţionale şi a modului de a trăi cât mai aproape de resursele naturale de hrană. Reţetele învăţate de la părinţi, bunici sau străbunici, ingredientele cumpărate de la micii producători şi fermieri din zona Ţării Bârsei sunt doar câteva dintre lucrurile pe care tinerii de azi nu trebuie să le neglijeze şi să le uite”, a declarat Marian Tiţă, membru al Slow Food Ţara Bârsei şi unul dintre iniţiatorii acestei mişcări în România (se arată pe http://prinbrasov.com). Cei care doresc să intre în concurs trebuie să ştie că înscrierile se fac doar în echipe formate din doi studenţi. Aceştia trebuie să trimită o scrisoare pe adresa [email protected]., prin care să motiveze dorinţa de participarea la eveniment. În plus, aceştia trebuie să ataşeze scrisorii  3 reţete tradiţionale din Ţara Bârsei sau din zone apropiate acesteia (Covasna, Ţara Făgăraşului, Buzău, Valea Prahovei, zona Rucărului, Valea Târnavelor). În urma unei preselecţii se vor alege 5 echipe finaliste, care vor intra în competiţia din 10 decembrie, ce va avea loc la The Country Hotel din Hărman.  Cele mai bune echipe vor fi premiate de către organizaţia Slow Food Ţara Bârsei. În plus, toţi studenţii finalişti vor primi timp de un an statutul de membri ai Slow Food, devenind ambasadori ai educaţiei gustului în comunităţile lor.

Terra Madre Day este un eveniment care are loc, simultan, în întreaga lume, pe 10 decembrie, din dorinţa de a atrage atenţia asupra schimbărilor rapide în modul nostru de alimentaţie, de a trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte pericolul globalizării. „Slow Food promovează educaţia gustului, păstrarea identităţii culturale gastronomice şi a tradiţiilor culinare locale. Slow Food numără în prezent 10.000 de membri activi, în 110 ţări. Sloganul după care se ghidează Slow Food pe plan internaţional este: Bun, Curat şi Cinstit. Acest eveniment este organizat de Slow Food Ţara Bârsei, Rotract Kronstadt şi PRIME Braşov, se precizează pe http://prinbrasov.com).

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail