Peste 300 de persoane s-au adunat miercuri seară în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, pentru a protesta împotriva Ordonanţei de urgenţă privind modificarea Codurilor penale şi proiectului de lege privind graţierea

Protestatarii, majoritatea tineri, s-au deplasat în faţa sediului Prefecturii din Sfântu Gheorghe, unde au fluierat şi au scandat în limbile română şi maghiară sloganuri împotriva Guvernului şi liderului PSD, Liviu Dragnea. 

Aceştia au purtat pancarte pe care scria, printre altele, ‘Ruşine’, ‘Jos hoţii’, ‘Refuz acest abuz’, ‘Noaptea, ca hoţii’, ‘Liber la furat’, ‘Ne-aţi mâncat trecutul, ne salvăm viitorul’, ‘Dragnea nu uita, România nu-i a ta’, ‘De hoţi ne-am săturat, vrem un stat curat’, ‘Keep calm, dar nu ceda’. 

Protestul nu a fost autorizat, manifestanţii organizându-se în cursul zilei pe o reţea de socializare, sub genericul „Protest pentru democraţie”.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail