După declaraţia „la cald” făcută miercuri de dr. Ioan Lăcătuşu, potrivit căreia numirea fostului prefect Codrin Munteanu în funcţia de secretar general la Ministerul Apărării „este o mare pier­dere pentru starea de legalitate a din judeţului Covasna”, Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Covasna Harghita şi Mureş (FCRCHM) ia poziţie faţă de schimbarea inter­venită la nivelul Instituţiei Prefectului Judeţul Covasna.

Într-un comunicat de presă transmis către redacţia noastră, se menţionează: „Consiliul Director îşi exprimă surprinderea şi protestul categoric faţă de decizia primului ministru al Guvernului României, Victor Ponta, de a-l înlo­cui, prin avansare, pe Dr. Codrin Munteanu din funcţia de prefect al judeţului Covasna, în pofida demersurilor con­ducerii FCRCHM şi a numeroaselor semnale şi solicitări primite prin mass-media de la importante segmente ale societăţii civile şi de la personalităţi reprezentative ale vieţii publice româneşti”.

Reprezentanţii societăţii civile consideră că „această decizie este în flagrantă contradicţie cu cele declarate de premierul Victor Ponta la Adunarea Populară a FCRCHM de la Topliţa, din 20 martie 2010, şi cu promisiunile făcute românilor în recenta campanie electorală, şi reprezintă umi­lirea comunităţii româneşti din judeţul Covasna şi încă o cedare regretabilă în faţa susţinătorilor separatismului şi a autonomiei teritoriale pe criterii etnice”.

Totodată, Consiliul FCRCHM solicită Parlamentului, Pre­şedinţiei şi Guvernului României să elaboreze şi să aplice, în regim de urgenţă, o strategie pentru stoparea acţiunilor de discriminare a românilor în propria lor ţară şi de formare a unei enclave etnice maghiare în inima României.

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail