Aproximativ 50 de angajaţi ai Spitalului orăşenesc Baraolt au protestat ieri, în faţa Prefecturii din Sfântu Gheorghe, nemulţumiţi de subfinanţarea instituţiei şi neacordarea tichetelor de masă pe ultimele două luni. . .

Liderul Sindicatului Sanitas Covasna, Vasile Neagovici, a declarat pentru AGERPRES că spitalul a intrat în impas din cauza majorării salariilor începând din ianuarie a.c, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului, şi nesuplimentării bugetului instituţiei cu sumele necesare.

„Angajaţii Spitalului Baraolt sunt nemulţumiţi pentru că în ultimele două luni nu au beneficiat de tichetele de masă, care reprezintă pentru majoritatea salariaţilor circa 20% din veniturile lor lunare, având în vedere salariile foarte reduse, şi nici în luna martie nu sunt şanse să beneficieze de aceste tichete. Această situaţie a fost cauzată de majorarea cu o sută de lei brut a salariilor de la 1 ianuarie, care nu a venit însoţită de sursa de finanţare. Practic, spitalul funcţionează pe acelaşi buget de la Casa de Asigurări de Sănătate. Să vă dau un exemplu, care se repetă în luna martie, în februarie, din serviciile decontate de Casa de Asigurări (…), după ce s-au plătit salariile, au mai rămas doar 4000 de lei pentru funcţionarea spitalului din Baraolt, ceea ce nu e normal”, a declarat Vasile Neagovici.

Protestatarii au înaintat un document conducerii Prefecturii Covasna, pentru a fi transmis Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, prin care au solicitat atât alocarea sumelor necesare pentru acoperirea majorării salariilor, cât şi majorarea tarifului pe caz mediu ponderat, rămas la 1380 de lei din anul 2008, precum şi decontarea tuturor cazurilor medicale acordate pacienţilor, deci renunţarea la limitarea numărului acestora.

Neagovici a mai spus că sindicaliştii din Sănătate nu sunt de acord cu noile propuneri pentru contractul cadru de finanţare a serviciilor medicale pe anul 2015.

„Pe data de 19 martie vom avea un Consiliu naţional la nivelul federaţiei sindicale şi bănuiesc că va fi o reacţie majoră de nemulţumire faţă de Ministerul Sănătăţii şi Casa de Asigurări de Sănătate (…) Anul trecut, aproximativ 50% din unităţile sanitare publice cu paturi la nivel naţional nu au beneficiat de tichete de masă, multe au avut probleme cu acordarea unor sporuri specifice, iar unele nici nu au putut da salariile integral, ceea ce este o situaţie foarte gravă şi e nevoie de o finanţare corespunzătoare a spitalelor (…)”, a afirmat liderul Sanitas Covasna.

El a subliniat că „bani în sistemul sanitar sunt foarte mulţi”, dar bugetul total al spitalelor, comparativ cu cel din 2008, este redus cu aproape 10%, în condiţiile în care fondul naţional unic de asigurări de sănătate a crescut anual.

„Mai grav e că din acest buget se alocă pentru serviciile spitaliceşti undeva la 34% din ce se colectează de la noi, de la asiguraţi, iar restul se împarte pe alte servicii şi medicamente (…), în timp ce media europeană este undeva la 45% (…). Deci banii pentru serviciile spitaliceşti s-au redus anual şi e normal ca în atare condiţii spitalele publice să nu mai poată funcţiona (…) Repet, cred că cineva are interesul să falimenteze sistemul public sanitar pentru că în spatele acestei subfinanţări spitaliceşti la nivel naţional văd că înfloreşte activitatea privată, care, până la urmă este într-un sistem total neloial şi neconcurenţial faţă de sistemul public şi nu ştiu ce se va întâmpla cu populaţia care nu îşi va permite să apeleze la serviciile private”, a mai spus Vasile Neagovici.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 www.agepres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail