Adesea oamenii vor să arunce trecutul la gunoi, dar oricât încearcă, acesta îi urmăreşte precum umbra, şi mai devereme sau mai târziu, când nici nu te aştepţi iese la lumină arătându-şi faţa…
În vremurile trecute se mai învăţa la şcoală despre evenimente istorice, eroi ai neamului, legende de demult, patriotism, iubire pentru semeni; azi toate acestea au căzut în desuet, lumea „s-a deşteptat”, s-a virtualizat, s-a democratizat, iar poveştile istorice sunt bune poate de adormit copiii, dar şi aceştia nu toţi, fiindcă majoritatea sunt ancoraţi în sfera IT, care le aduce total alte noutăţi, încât trecutul nu mai contează. Dar un copac care nu mai are rădăcini nu rezistă mult. Nu poţi fi numai cu capul în nori, trebuie să fii şi cu picioarele pe pământ…
Bineînţeles, când faci o afirmaţie, trebuie s-o şi argumentezi. Aşadar, iată ce se învăţa în clasa a V-a la capitolul „Lecturi suplimentare”: printre altele, fragmente din frumoasele „Legende ale Olimpului” de Al. Mitru. Într-un articol anterior povesteam despre „Cutia Pandorei” prin care marele Zeus a vrut să se răzbune pe oameni, pentru că Prometeu le-a dăruit focul. Azi ne vom referi la Prometeu, fiul lui Iapet. Au trecut de atunci peste 2000 de ani, dar să vedem ce spune legenda:
„Zeus era stăpânitor deplin. Nimic nu-i mai stătea în cale. Vrerea lui era lege şi poruncă pentru toţi zeii. Doar cei de jos, de pe pământ, îi făceau deseori necazuri. Mereu cârteau şi ridicau pumnul spre cer şi-ameninţau…
Mai ales când se abăteau molimi sau revărsări de ape, cutremure sau foc, sau moarte adusă de năvălitori, oamenii se-ndârjeau cumplit:
– El, numai el trimite totul! Zeus cel rău, răzbunătorul! Ura lui încă nu s-a stins. Îi este ciudă că nu vrem să ne supunem zeilor întotdeauna, cum vor ei, să fim călcaţi şi umiliţi… Şi-i este teamă că-ntr-o zi vom cuceri Olimpul său, precum i-a prorocit titanul Prometeu…”.
Au trecut deci mai bine de două mii de ani de la naşterea acestei legende, dar cititorii să judece singuri, dacă schimbând personajele, situaţia nu e valabilă şi în zilele noastre; esenţa adevărului rămâne totuşi în conştiinţa maselor…
Şi se mai spune în legendă că Zeus era extrem de supărat pe oameni şi pe Prometeu, care răpise focul din Olimp şi li-l dăruise. Şi atunci Zeus, răzbunându-se, le-a trimis oamenilor acea „cutie a Pandorei” despre care am amintit într-un articol anterior, ca toate relele să se răspândească pe pământ. De aceea Prometeu l-a înfruntat din nou pe Zeus şi s-a urcat până-n Olimp, să-i spună-n faţă adevărul:
„- Eşti crud şi răzbunător!… Nu-i demn, să ştii tu, ca un stăpân să-şi urască-atât supuşii, pe care el, în primul rând, ar trebui să-i ocrotească.”
Se înţelege că, auzind acestea, Zeus s-a mâniat şi mai tare şi l-a chemat pe Hefaistos fierarul, poruncindu-i să-i aducă nişte cătuşe mari, nişte lanţuri cât mai grele şi un piron lung, apoi i-a trimis pe Hermes, Hefaistos, Forţa şi cu Violenţa, credincioasele lui slugi, cu poruncă să-l răstignească pe ce mai înalt vârf de stâncă din Caucaz. Cele mai iubite slugi ale stăpânului, Forţa şi Violenţa, l-au înlănţuit pe răzvrătitul Prometeu de acea stâncă şi i-au înfipt în piept pironul de fier. Şi Zeus, nici acum satisfăcut, l-a condamnat să stea acolo mii de ani în chinuri groaznice: „- Acesta-i doar începutul! Am să-ţi trimit vulturul meu şi el o să-ţi sfâşie trupul, cu ciocul său încovoiat, smulgându-ţi zi de zi, ficatul…”. Dar Prometeu tot n-a cedat…
A trecut de atunci o mică veşnicie, oamenii s-au tot înmulţit, aşa cum a prevăzut Prometeu: „- Nu mai învins deloc, stăpâne… Oamenii au să vieţuiască şi peste mii şi mii de ani… Tu însă, Zeus, ai să pieri…”. Iar oamenii au supravieţuit şi şi-au sporit numărul, dar în acelaşi timp s-au înmulţit şi prometeii… Şi aceştia fiind prea mulţi, nu-i poţi înlănţui pe toţi de stânci, ca vulturii să le mănânce zi de zi ficatul, aşa că e mult mai bine să trăieşti cu ei în pace şi înţelegere… O, Zeus, fii înţelegător, şi în nemăsurata ta înţelepciune, fii şi mai tolerant, căci prometeii zilelor noastre nu numai că s-au înmulţit, dar au şi evoluat, încât sunt tot mai greu de stăpânit…
Oameni buni, preţuiţi istoria şi nu aruncaţi legendele la gunoi, căci din ele putem extrage multe învăţăminte, pentru a ne feri de greşeli şi a face prezentul mai bun…
Mihai Trifoi
