Penitenciarul Codlea face eforturi pentru educarea deţinuţilor, organizând inclusiv cursuri de calificare în diverse meserii cu scopul de a-i ajuta să se integreze mai uşor în societate după eliberare, a declarat ieri, cu ocazia prezentării proiectului „Parteneriat pentru Reintegrare şi Incluziune Socială a Oamenilor în Nevoie” (PRISON), comisar şef Florin Cristian Chiş, directorul Penitenciarului Codlea.
„În ziua de 13 octombrie 1989 s-a dat acea recomandare a Comitetului de Miniştri din statele membre europene prin care s-au făcut recomandări privind educaţia în Penitenciare şi, cu această ocazie, încercăm să promovăm şi să arătăm opiniei publice care sunt eforturile pe care le face Penitenciarul Codlea legat de educaţia deţinuţilor şi, de asemenea, promovarea proiectului PRISON pe fonduri europene care se ocupă de calificarea deţinuţilor în penitenciare. Toate cu scopul de a-i ajuta în reintegrarea lor în societate după punerea în libertate. Reintegrarea foştilor deţinuţi în societate este tot timpul o problemă, şi de aceea încercăm să sensibilizăm opinia publică, societatea civilă să-i primească pe aceşti oameni în societate. Noi încercăm în Penitenciar să-i educăm, să-i calificăm în aşa fel încât şi lor să le fie mai uşor, dar şi societatea civilă să-i primească pentru a se putea reintegra”, a afirmat directorul Penitenciarului Codlea.
El a adăugat că trebuie arătat opiniei publice că aceşti oameni au greşit, dar după punerea în libertate sunt cetăţeni cu şanse egale cu ceilalţi.
„Noi nu-i putem urmări să vedem ce fac, unde merg după terminsarea pedepsei. Unii mai vin şi ne spun. Uite, am reuşit să-mi găsesc un loc de muncă, dar numai dacă doresc ei”, a mai arătat comisarul şef Florin Cristian Chiş.
În prezent, la nivelul Penitenciarului Codlea se desfăşoară 10 tipuri de cursuri de calificare. O parte pentru cei care au absolvit până în patru clase şi o parte pentru cei cu opt clase. Cursurile de calificare aflate în desfăşurare sunt cele de peisagist floricultor, frizer, electrician, lăcătuşerie, cultura plantelor, bucătar.
O cerere foarte mare este pentru cursul de apicultor care va începe anul viitor dar şi pentru cursul de bucătar, a declarat Maria Ştaier, director adjunct reintegrare socială în Penitenciarul Codlea.
Unul dintre deţinuţii care au urmat cursuri de calificare în Penitenciarul Codlea şi care, după eliberare, după 12 ani de detenţie, s-a angajat ca sortator materiale reciclabile într-o societate din Codlea, este foarte mulţumit de faptul că s-a putut reintegra în societate şi are un loc de muncă.
„În cei 12 ani de detenţie, am reuşit să-mi termin liceul şi să iau examenul de bacalaureat, trei ani am lucrat în sistem deschis la societatea unde acum îmi continui activitatea. Nu m-am dat niciodată înapoi de la un loc de muncă şi am ajuns la concluzia că numai având un loc de muncă poţi să fii pe picioarele tale şi poţi să-ţi continui drumul în societate. Nu am simţit niciodată că sunt marginalizat”, a subliniat fostul deţinut.
Până în luna octombrie 2015, în Penitenciarul Codlea vor urma cursuri de calificare 300 de deţinuţi, iar în total, în cadrul proiectului, care cuprinde şi Penitenciarele Botoşani, Poarta Albă şi Giurgiu, un număr de 900 de deţinuţi vor învăţa o nouă meserie.
Proiectul Parteneriat pentru Reintegrare şi Incluziune Socială a Oamenilor în Nevoie (PRISON) este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
AGERPRES