. . Două din cele zece filme documentare realizate de Centrul de Cultură al judeţului Covasna, în cadrul proiectului „Meşteşuguri tradiţionale din Secuime – revitalizare prin digitizare şi promovare”, finanţat din fonduri norvegiene, vor fi prezentate publicului, la sfârşitul acestei săptămâni, la Muzeul Etnografic Ceangăiesc din comuna Zăbala.

Conducerea Centrului a precizat, joi, că filmele au ca temă cioplitul lemnului şi „ciobănitul”, respectiv „Simbolurile tradiţionale ale atelierului de cioplit Haszmann din Cernat” şi „Prepararea tradiţională a caşului în Zăbala”. La eveniment vor fi prezenţi realizatorul acestor filme documentare, Simon Jozsef şi etnograful dr. Kinda István, consultant ştiinţific în acest proiect.

Celelalte opt filme documentare realizate în cadrul proiectului, care urmează a fi, de asemenea, prezentate publicului pe parcursul acestui an, sunt „Coacerea pâinii – Prepararea pâinii de casă cu cartofi la Băţanii Mici”, „Confecţionarea tradiţională a şindrilei la Ghelinţa”, „Fiertul pălincii de prune – Culesul prunelor la Sfântu Gheorghe, fiertul pălincii la Cernatul de Sus”, „Împletitul coşurilor şi legatul măturilor în Belin Vale – Un meşteşug tradiţional al romilor covăsneni”, „Morăritul – Măcinarea cerealelor la moara de apă din Băţanii Mici”, „Fierăritul – Potcovărit, încălţarea roţilor şi feronerie la Tălişoara”, „Stupăritul – Apicultură tradiţională de familie la Calnic” şi „Turta dulce de Târgu Secuiesc”.

Directorul Centrului de Cultură, Imreh Marton Istvan, a declarat pentru AGERPRES că proiectul, finanţat din fondul pentru proiecte al statelor Islanda, Liechtenstein şi Norvegia cu peste 300.000 de lei, a demarat anul trecut şi are ca scop cartografierea, popularizarea şi revitalizarea meşteşugurilor tradiţionale din zonă.

Proiectul se va încheia în primăvara acestui an, iar la finalul acestuia va exista o bază de date a meşterilor populari din judeţul Covasna, o arhivă cu filme documentare şi o hartă interactivă care vor putea fi accesate pe site-urile www.folktrades.ro şi www.mestersegek.ro. Versiunea finală a bazei de date va fi accesibilă pe 24 aprilie a.c., a mai precizat conducerea Centrului de Cultură, aflat în subordinea Consiliului Judeţean.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail