Treisprezece proiecte, în valoare totală de circa paisprezece milioane de euro au fost aprobate și urmează să fie semnate, pentru investiții ale autorităților locale din Ozun.
Anul 2018 va fi un an foarte aglomerat pentru primăria comunei Ozun, în ceea ce privește dezvoltarea locală, ceea ce este un lucru extrem de bun, deoarece se anunță investiții majore în toată unitatea administrativ-teritorială. În total, numai prin proiectele depuse dă către autoritățile locale vor fi atrase în localitate aproximativ paisprezece milioane de euro, atât din fonduri europene, cât și bani de la Guvernul României. Atâta vreme cât Comunitatea Europeană, pe de-o parte, precum și statul român, pe de alta, oferă o multitudine de oportunități pentru accesarea fondurilor nerambursabile, prea puține lucruri ar mai trebui să stea în calea investițiilor autorităților din orice localitate. Cu planuri bine puse la punct, cu echipe de profesioniști bine instruiți, care înțeleg importanța muncii lor pentru comunitățile pe care le deservesc, cu multe ore de muncă și lideri locali concentrați pe bunăstarea întregii comunități, se pot construi lucruri mărețe, chiar și în județe mici.
Comuna Ozun poate fi luată drept exemplu de voință și perseverență transformate în realizări concrete. Primarul localității, Raduly Istvan, ne-a relatat, pe scurt, despre câteva dintre investițiile imediate, din comună:
„Recent am semnat două contracte importante: unul este pentru modernizarea școlii gimnaziale din Bicfalău, iar al doilea este pentru Drumul Comunal 27 – către Lisnău Vale, pentru așternerea încă unui strat de asfalt. Marți (astăzi – n. red.) semnăm la Alba Iulia contractele de finanțare pentru încă două proiecte: unul pentru un cântar mobil pentru mașini de până în șaizeci de tone – un avantaj enom pentru agricultori, pentru că toamna, când se culege recolta vor putea să își cântărească producția înainte de preluarea ei. Al doilea proiect pentru care semnăm acum contractul este cel pentru construirea unei grădinițe cu o suprafață de 970 de metri pătrați, în valoare de aproximativ 700.000 de euro. Aceasta va fi ridicată în Ozun, lângă baza sportivă și parcul de 2 hectare. Avem peste 100 de preșcolari în localitate.”
Edilul șef a ținut să sublinieze faptul că toate acestea sunt rezulatele muncii îndelungate ale unei echipe bine închegate: „Sunt foarte mândru de echipa de la primărie, echipă cu care putem să construim lucruri minunate, echipă construită în timp. Avem aprobate treisprezece proiecte, din care șapte pe fonduri europene, prin P.N.D.R. (Programul Național de Dezvoltare Rurală – . red.), cinci proiecte prin fonduri guvernamentale – P.N.D.L. (Programul Național de Dezvoltare Locală) și unul prin C.N.I. (Compania Națională de Investiții – n. red.), care însumează investiții de aproximativ paisprezece milioane de euro. Acestea sunt doar proiectele publice, neluând în calcul investițiile private din U.A.T. (unitatea administrativ-teritorială – n. red.) Ozun. Pentru mine, ca primar al unei U.A.T. este foarte important ca și persoanele fizice autorizate și societățile comerciale să acceseze fonduri europene, deoarece infrastructura comunității se dezvoltă astfel. Printre investitorii mari din zonă se numără <<Roof Art>>, o societate extrem de modernă, producătoare de țiglă metalică. De asemenea, tot la noi are activitatea și firma Popovici (firmă de transport internațional de mărfuri – n. red.). Totodată, mai avem și o serie de terenuri vândute unor dezvoltatori care au investit în acestea acum 4-5 ani, iar acum așteptăm să își înceapă activitatea. (…) Noi am putut să îi ajutăm pe investitori prin crearea unui cadru juridic favorabil, prin care ei pot investi în condiții optime. Sistemul de canalizare și de apă al comunei Ozun a fost conceput astfel încât să poată prelua apa uzată din zona industrială. Toate acestea le-am realizat în ani de zile. Avem o strategie foarte bună, iar aceasta este nu doar respectată, ba chiar am avut reușite mai multe și mai mari decât am prevăzut acum 7-8 ani.”
Oana-Mihaela Costache