Parcului Tineretului din orașul Covasna va fi inaugurat astăzi, la ora 12.00, după finalizarea lucrărilor de reabilitare care au fost efectuate în acest spațiu, în decursul unui an de zile. Lucrările efectuate au constat în amenajarea zonelor verzi, montarea de bănci de lemn, coșuri de gunoi, copaci, stâlpi de iluminat și alte element de decor.
„Sursa de finanțare pentru acest proiect este doar din bugetul local, deoarece nu am avut posibilitatea de a accesa alte fonduri pentru acest tip de investiție, mai ales într-un termen rezonabil, mai exact un an de zile.” – a declarat, pentru Mesagerul de Covasna, primarul Gyerő József.
Potrivit acestuia, primăria mai are în plan și alte proiecte de reabilitare, și nu numai, având ca scop înfrumusețarea orașului. Unele proiecte se desfășoară în momentul actual, pe când altele sunt plănuite pentru viitor. O investiție importantă se desfășoară în Voinești, și-anume introducerea cablurilor electrice în subteran, aceasta fiind lucrarea firmei de electricitate. Partea de iluminat public, începând cu strada Mihai Eminescu, urmează să fie licitată, această lucrare fiind suportată tot din bugetul local.
Potrivit primarului, în această perioadă se derulează și lucrări de reabilitare a terenului de sport ce se află în Parcul „Gheorghe Doja” din centrul orașului.
„Acutalmente se lucrează la reabilitarea terenului de sport, unde dorim să înființăm un complex sportiv cu clădire pentru vestiare, toalete, respectiv teren cu gazon artificial și cu iluminat nocturn.” – a subliniat Gyerő József.
Primăria a efectuat și va efectua, și în viitor, lucrări de îmbunătățire a orașului
Anul acesta a fost reamenajată, cu fonduri de la bugetul local, și strada Iustinian Teculescu, aceasta fiind o parte a Pieții Eroilor, unde se află bustul Episcopului Iustinian Teculescu, care s-a născut în orașul Covasna. Au mai fost reamenajate trei străzi din partea de sus a orașului, unde au fost făcute trotuarele și s-au montat stâlpi de iluminat public.
În prezent se efectuează lucrări și la acoperișul Școlii cu clasle I – IV „Orban Balazs”, iar în curând va începe reabilitarea dispensarului medical din centrul orașului, autoritățile având licitată această lucrare.
Totodată, se dorește începerea reabilitării totale a 11 străzi din oraș, această lucrare valorând în total aproximativ 4 milioane de euro. În prezent, acest proiect se află în fază de verificare prealabilă.
„Desigur avem o mare investiție pentru orașul nostru, pe care dorim să o începem cât mai curând. Este vorba de reabilitarea totală a 11 străzi, unde documentația de achiziție publică se află pe SICAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice-n.red). Așteptăm să se dea undă verde, ca să putem demara procedura licitației. Această lucrare valorează aproximativ 4 milioane de euro.” – a afirmat primarul.
Potrivit acestuia, săptămâna vitoare va avea loc inaugurarea unui tronson din Drumul Comunal 14, care este în intravilanul orașului Covasna. „S-a reasfaltat o porțiune din acest drum, mai exact de la Penny până la indicatorul cu ieșirea din localitatea Tamașfalău,fondurile pentru această lucrare fiind o parte de la Consiliul Județean Covasna și restul contribuția orașului Covasna.” – a mai declarat primarul orașului Covasna, Gyerő József.
Nicole – Antoanela ȘERBAN