. . La Şcoala Gimnazială „Mikes Ármin” din Bixad există deja o tradiţie în studiul limbii esperanto, şi rezultate foarte bune (câştigarea unui laborator de informatică printr-un concurs naţional, participarea la proiecte educative europene şi internaţionale, înfiinţarea unui club al copiilor, participarea unor elevi şi profesori la întâlniri naţionale şi internaţionale, invitarea şi participarea profesorului de esperanto la Congresele Universale de Esperanto şi la Conferinţele Ligii Internaţionale a Profesorilor Esperantişti (ILEI), cu prelegeri şi intervenţii referitoare la activitatea esperanto în şcoala din Bixad şi din ţară sau la alte teme educative; organizarea unui seminar şi a unui congres naţional de esperanto la Sf.Gheorghe, organizarea a trei ediţii a Cursurilor de vară „Informatică şi Esperanto”, editarea de manuale şi materiale didactice pentru însuşirea limbii esperanto, participarea unor elevi la Congresele Internaţionale ale Copiilor în Anglia, Cehia, Croaţia, Franţa, Germania, Israel, şi alte numeroase acţiuni.

 

Drept urmare, profesorul coordonator, Mihai Trifoi, a fost ales în conducerea Asociaţiei de Esperanto din România, în Comisia Şcolară şi în Comitetul Internaţional, iar apoi în Consiliul de Conducere a Ligii Internaţionale a Profesorilor Esperantişi, fiind în acelaşi timp şi membru al Asociaţiei Universale de Esperanto, activitatea sa cu elevii fiind recunoscută atât pe plan naţional cât şi internaţional, devenind chiar un model pentru alte şcoli care desfăşoară sau intenţionează să desfăşoare acest gen de activitate instructiv-educativă, care a adus şcolii din Bixad nu doar prestigiu, ci şi foloase materiale.

În prezent, cu acceptul conducerii şcolii, în cadrul activităţilor extraşcolare, profesorul Mihai Trifoi implementează ultimul său proiect şcolar: „NITRA 2016”, constând într-un curs de esperanto, care urmează să aibă o finalitate practică. Cursul a început în luna noiembrie 2015, o oră pe săptămână, cu un grup de 13 elevi din clasele V-VII. La sfârşitul cursului, elevii ar trebui să ajungă la anumite competenţe: să fie capabili să alcătuiască un dialog simplu pe o temă dată; să poarte o discuţie la nivel de bază în limba esperanto; să alcătuiască o scrisoare în care să poată face o prezentare generală despre sine, despre familie, despre şcoală, despre satul natal şi mediul înconjurător; să aplice în practică noile cunoştinţe, în cadrul realaţiilor de parteneriat, în proiectele educative sau în cadrul activităţilor cercului.

Cursul are bogate valenţe educative urmărind dezvoltarea spiritului european şi universal, a capacităţii de comunicare, a culturii generale; urmăreşte stabilirea unor relaţii de colaborare cu grupuri de copii şi profesori din alte ţări, cu organizaţii internaţionale cu scop educativ. De asemenea, sunt vizate formarea şi dezvoltarea unor atitudini precum: toleranţa, relaţiile de prietenie şi colaborare, exprimarea opiniilor personale, grija faţă de mediu, transferul cultural, educarea în spiritul păcii etc. La acestea se adaugă valoarea propedeutică a limbii esperanto, deoarece elevii care o studiază vor putea învăţa mult mai uşor limba română şi limbile străine, având deja formată o idee despre structura generală şi modul de funcţionare a unei limbi, dar şi curajul de a folosi cele învăţate în cadrul cursului.

Ca finalitate practică, iniţiatorul cursului, după discuţii prealabile cu elevii, părinţii şi conducerea şcolii, a selectat 4 copii pentru a participa la două acţiuni importante, două întâlniri internaţionale ale copiilor, în cadrul Congresului Universal de Esperanto care va avea loc la Nitra, în Slovacia, în perioada 22-30 iulie 2016, şi a Conferinţei ILEI ce urmează a se desfăşura la Nyíregyháza, în Ungaria, în perioada 30 iulie-7 august. Deoarece trebuie să ne descurcăm cu forţe proprii, orice sponsorizare din partea unor oameni altruişti ar fi binevenită.

Programul activităţilor cu copiii are ca scop de a-i amuza şi a-i determina să vorbească esperanto. În acest sens, sunt prevăzute jocuri, înot, excursii, lucru de mână, desen, sport, cursuri de Esperanto; seara: foc de tabără, comunicare interculturală, dans, citire cu voce tare, muzică, cântece etc. Pe parcursul săptămânii, prin contribuţia fiecăruia se va alcătui un scurt moment artistic, pe care copiii urmează să-l prezinte în faţa participanţilor la Congresul Universal de Esperanto în timpul festivităţii de încheiere. De fapt, acest moment este aşteptat cu emoţie de către toţi participanţii la congres, dar mai ales de părinţi şi profesori. Toate acestea vor insufla copiilor mult curaj în exprimare şi un nou interes faţă de învăţătură.

Până în prezent elevii din Bixad sunt singurii din România care şi-au anunţat participarea la acest eveniment, ceea ce nu este un fapt oarecare, deci efortul lor merită sprijinit.

                                                                                                                        

Prof. Mihai Trifoi

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail