. . Cea de-a 23-a ediţie a Academiei Sighişoara, care se va desfăşura în Cetatea Medievală în perioada 1-14 august, se va remarca printr-un amplu proiect de promovare a vieţii şi operei compozitorului George Enescu în context muzical european, ocazie cu care vor fi scoase în evidenţă relaţiile acestuia cu artişti de renume din Elveţia, Franţa, Austria şi România.

Directorul artistic al Academiei Sighişoara, violonistul Alexandru Gavrilovici, preşedintele Asociaţiei Cultura Viva Sighişoara din Berna, a declarat luni, pentru AGERPRES, că în acest an vor avea loc cinci concerte sub genericul „Enescu în Europa”. Primul din această serie va fi concertul inaugural al celei de-a 23-a ediţii şi se va numi „Enescu şi Elveţia”, în data de 1 august, dată la care se sărbătoreşte Ziua Naţională a Confederaţiei Elveţiene, care se implică material în susţinerea manifestării.

Concertul inaugural al Academiei Sighişoara, programat în Sala Barocă a Primăriei Sighişoara, va fi susţinut de pianistul Benjamin Engeli, Cvartetul Arcadia şi Ansamblul Archita, iar în program figurează lucrări de Johann Sebastian Bach, George Enescu, Arthur Honegger şi Robert Schumann.

Potrivit lui Gavrilovici, concertul George Enescu-Arthur Honegger nu reprezintă o noutate pentru Academia Sighişoara, întrucât la ediţia din anul 2014, în concertul inaugural al manifestării, a fost prezentată „Sonata nr. 1 pentru vioară şi pian” de Arthur Honegger şi „Octet pentru coarde în Do major, Op. 7” de George Enescu, în dorinţa de a-i readuce împreună pe cei doi foşti prieteni, compozitorii emblematici ai Elveţiei şi României.

Violonistul a arătat că la alcătuirea programelor Academiei Sighişoara se încearcă întotdeauna „să se arunce o privire şi în culisele pe care destinul le creează în viaţa marilor creatori’, cum au fost compozitorii George Enescu şi Arthur Honegger, care au părăsit lumea în acelaşi an, 1955, iar între aceştia a existat o colaborare de excepţie.

„Într-adevăr, în ultimele sale zile, maestrul George Enescu a dorit să vadă partitura lucrării „Jeanne d’Arc au bűcher” (Ioana d’Arc pe rug) a lui Arthur Honegger, un lucru extrem de emoţionant dacă realizăm această nevoie imperioasă a maestrului de a fi în contact cu ai săi colegi, ascultând muzica dânşilor, citind-o”, a arătat Gavrilovici.

În a doua zi a Academiei Sighişoara este programat concertul „Enescu la Viena”, susţinut de violonista Adelina Oprean şi pianiştii Benjamin Engeli şi Anton Kernjak, cu un program alcătuit din piese de referinţă a lui George Enescu, Alexander Zemlinsky şi Johannes Brahms.

În 3 august, Academia Sighişoara va prezenta „Enescu la Paris”, alături de violoniştii Alexandru Gavrilovici şi Sonia Vulturar, Traian Boală la violă, violoncelista Katharina Gohl Moser, Marie Trottmann la harpă şi pianistul Anton Kernjak, cu lucrări compuse de George Enescu, Eugene Ysaye, Maurice Ravel, Florent Schmitt şi Gabriel Fauré.

Concertul din a patra seară va purta genericul „Enescu şi România” şi va fi susţinut de Viniciu Moroianu la pian, Mioara Moroianu la vioară, Stéphane Giampellegrini la violoncel, Aurelian Băcan la clarinet şi Marie Trottmann la harpă, cu lucrări compuse de George Enescu, Irina Odăgescu-Ţuţuianu, Aurelian Băcan şi Richard Strauss.

În 5 august 2016, membrii Cvartetului Arcadia, Răsvan Dumitru (vioară), Traian Boală (viola) şi Zsolt Török (violoncel) vor susţine un concert în care o lucrare de George Enescu va fi alăturată compoziţiilor marilor clasici Ludwig van Beethoven şi Wolfgang Amadeus Mozart.

Evident că lucrările lui George Enescu vor figura şi în alte concerte susţinute de Academia Sighişoara din acest an, la Târnăveni, în data de 14 august, în Sinagoga de lângă casa compozitorului Gyorgy Ligeti, şi la Sinagoga din Târgu Mureş, în 15 august, ambele concerte având suportul Ambasadei Confederaţiei Elveţiene în România.

Violonistul Alexandru Gavrilovici, fost prim concert-maestru al Orchestrei Simfonice din Berna timp de 34 de ani, a iniţiat Academia Sighişoara în 1993, alături de flautista Heidi Indermuhle. Manifestarea de la Sighişoara a devenit o şcoală de nivel academic, numeroase personalităţi marcante ale lumii muzicale mondiale venind anual la Sighişoara, la începutul lunii august.

Academia Sighişoara, iniţiată în 1993, s-a numit iniţial Festivalul de Muzică de Vară Sighişoara şi, dintr-un curs pentru studenţi din România şi Elveţia, susţinut de profesionişti în domeniu, s-a transformat treptat într-un important festival internaţional, dar cu păstrarea caracterului de şcoală de vară.

Începând din 2013 şi până în acest an, Academia Sighişoara este organizată de Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca în parteneriat cu Asociaţia Cultura Viva Sighişoara din Berna, fiind cofinanţată printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail